Fotbal intern

Cornel Dinu “muşcă rău”: “Toni Conceicao e o făcătură de antrenor!”

23.11.2018 | 11:04
Cornel Dinu musca rau Toni Conceicao e o facatura de antrenor

Cornel Dinu l-a criticat în termeni duri pe lusitanul Toni Conceicao, antrenorul lui CFR Cluj, după ce FANATIK.RO a publicat contractul pe care îl are cu echipa ardeleană şi în care scrie negru pe alb că trebuie să se consulte cu cei din conducere în momentul în care face echipa. Legenda dinamoviştilor nu l-a menajat deloc pe Conceicao spunând că a acceptat fiecare clauză pentru că nicio echipă de primă ligă nu îl angaja:

„Toni Conceicao e o făcătură de antrenor! Când am auzit de Conceicao, am crezut că este fostul celebru jucător. Dar el nu are nicio treabă. El este cunoscut în Portugalia doar pentru coincidența de nume cu Sergio Conceicao. Unde a mai antrenat Toni Conceicao în prima divizie decât la noi? De aia a acceptat imediat tot ce i s-a trecut acolo în contract. Cine-i mai dădea lui, un nimeni, 10.000 de euro pe lună?”, a spus “Procurorul” pentru FANATIK.RO.

Cornel Dinu il critica pe Tony Conceicao O făcătură de antrenor
Antrenorul CFR Cluj, Antonio Conceicao

Cornel Dinu l-a criticat pe Toni Conceicao! Conducerea clubului: “E un contract normal”

Oficialii lui CFR Cluj au fost deranjaţi de faptul că documentele au ajuns în spaţiul public. Patronul din acte al echipei, Marian Băgăcean, a declarat pentru FANATIK.RO: „E un contract normal, înregistrat la forurile conducătoare. Care-i problema? A fost contestat de cineva acest contract? Nu! Și atunci? L-am semnat și eu și știu despre ce este vorba. Atâta timp cât nu se interpretează cum se interpretează în presă acel paragraf despre discuțiile antrenorului cu cei din Consiliul de Administrație, nu avem ce să discutăm. Totul este normal.

Consiliul de Administrație se întrunește odată la două-trei luni. Credeți că Toni Conceicao face primul 11 odată la trei luni când el are meciuri în fiecare săptămână? Asta apropo de speculațiile care se fac pe seama acelei clauze. Eu sunt de părere că trebuia să-mi cereți un punct de vedere înainte să dați actele, pentru că lumea deja a citit ce ați publicat și nu mai contează părerea mea”, spune Marian Băgăcean.

FANATIK.RO a publicat contractul ruşinos al lui Tony Conceicao cu CFR Cluj în care portughezul are câteva clauze care ne fac de râsul Europei. Antrenorul CFR-ului trebuie să se consulte cu şefii în momentul în care face echipa, nu doar în meciurile oficiale, dar şi în amicale.

 

Tags: