CFR Cluj a fost eliminată de Young Boys Berna în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar jocul ardelenilor i-a adus aminte lui Cornel Dinu de una dintre cele mai mari umilinţe din istoria echipei naţionale a României, 1-7 cu Elveţia în 1967.
În editorialul scris pentru FANATIK, după eliminarea lui CFR Cluj, Cornel Dinu l-a luat la ţintă pe Marius Şumudică, dar a trimis o săgeată şi spre Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
“Apreciam în editorialul amintit că o victorie și o calificare a lui CFR Cluj ar fi o minune. Pentru prea mulți care n-au trăit și nu pot nici măcar să-și imagineze ce se poate întâmpla pe gazon, chiar așa părea după ce, în minutul 4, Omrani deschisese scorul….
Apariția, imediat, pe ecran, a lui Șumudică Șușanea Șușică, chinuindu-și ochiul stâng în clipiri repetate a pagubă finală, n-a fost să fie de bun augur. Parcă a anticipat dauna totală din minutul 90.
A scăpat Șumu-Șuș-Șuș cu ai săi „înfiați” de „părinții” Vasilică Dâncu – Neluțu Varga și, în niciun caz ultimul, la urmă, la coadă, Răzvăniciul Burleanu, de o reeditare a acelui 1-7 de la nivel național din 24 mai 1967… Deși jocul o făcea posibilă.
Îmi priveam aseară compatrioții din primul minut al transmisiei tv… La prima impresie păreau, față de „dresorii” atletici de minge, alergare și coeziune evolutivă, de toate culorile sub crucea helvetică, veritabili „măturători” care făceau curat după spectacol în arenele din circurile de altădată.
Și nu e vina lor. Credeți, plecând doar de la această clară diferență, că, în urmă cu doar câteva săptămâni, elvețienii au eliminat sub comanda „dăcât” de vreo șapte ani a iliricului (așa îi numea Suetoniu!) Vladimir Petkovic (acum la Bordeaux) campioana mondială Franța, chiar și la penalty-uri, într-un meci epic găzduit norocos de Arena Națională din București? Noi nici cu Armenia sau Islanda…”, a scris Cornel Dinu în editorialul pentru FANATIK.
Eliminată în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, CFR Cluj merge în play-off-ul Europa League, unde o va întâlni pe Steaua Roşie Belgrad. Campioana Serbiei a produs una dintre surprizele neplăcute ale serii de marţi şi a fost învinsă de Sheriff Tiraspol.
Manşa tur este programată pe 19 august, pe stadionul “Rajko Mitic”, supranumit şi “Marakana”, în timp ce manşa retur se va disputa, în Gruia, pe 26 august. După duelul decisiv din Gruia, CFR Cluj va juca derby-ul cu FCSB.
Dacă va fi eliminată şi de Steaua Roşie Belgrad, CFR Cluj va ajunge în grupele Conference League. Pentru atingerea acestei faze, ardelenii vor încasa 2.940.000 de euro din partea UEFA.
După cele trei tururi preliminare din Liga Campionilor, CFR Cluj a încasat 300.000 de euro. Până la dubla cu Young Boys Berna, campioana României le-a eliminat pe Borac Banja Luka şi pe Lincoln Red Imps.