Cornel Dinu se ia de Florin Călinescu, scos de la naftalină: „Floricel, erai pe post de măscărici. Îţi plăcea să te franţuzeşti doar un pic peste Coana Chiriţa”

Cornel Dinu   
în Editoriale
27/12/2019, 13:56
Cornel Dinu se ia de Florin Călinescu, scos de la naftalină: „Floricel, erai pe post de măscărici. Îţi plăcea să te franţuzeşti doar un pic peste Coana Chiriţa”

Prietenia e grea… Când este adevărată, trebuie să dai, nu să ceri. Şi de aceea lexicul nostru în acest sens aşază trei categorii de relaţii comportamentale: cunoscut, amic şi… prieten! „Tovarăş”, „tavariş”, „companiero”, „compagno” (că tot mă uit la un documentar cu tovarăşii italieni care-l descoperă pe Mussolini şi-l execută tot la un zid, ca şi noi pe Ceauşescu) sunt mai mult forme de asociere de a da cu bidineaua peste istorie. „Camarade”, în franceză, pare mai deosebit. Lăsând să se-nţeleagă mai mult o frăţie din vremurile care au dezlănţuit revoluţia franceză, inspirându-se din tranşee.

Cornel Dinu se ia de Florin Călinescu, scos de la naftalină: „Floricel, erai pe post de măscărici. Îţi plăcea să te franţuzeşti doar un pic peste Coana Chiriţa”

Cred că, aşa cum este făcut şi se comportă reputatul ziarist Ovidiu Ioaniţoaia, are mulţi prieteni. Poate că-i spunea mai bine emisiunii de un anumit fel de succes pe care nu-l pot împărtăşi mereu, „Invitaţii”… decât „Prietenii”.

Repet, prieten e greu să fii cu cineva în actuala zbenguire a lumii, nu numai la noi. Unde a fost împământenită şi încă va mai defini multe din relaţiile (şi) la vedere zicala mioritică „Interesul poartă fesul”.

„Fesul” Florin Călinescu, un actoraș capabil doar de o miștocărie de țață de șanț și ulucă

La ultima emisiune, cu certitudine „fesul” a fost Florin Călinescu. Un actoraş care, jucând de la început un rolişor de „prăduitor”, cum se spune la Rahova, în „Lumini şi umbre”, a rămas cam la fel şi în zilele noastre.

Numai că în devălmăşia de mitocănie şi tupeu obraznic emanate ades de televiziile fără număr de la noi, a avut succes. Pentru aşa ceva, n-a avut nevoie nici de sufleur, ca în minusculele roluri de mai mult purtat tava, pontate la teatru.

Abjecţiile debitate despre tot şi despre toate într-o miştocărie de ţaţă de şanţ şi ulucă, ce n-a auzit că există curs gimnazial, l-au scos la lumina mahalalelor. Practic, a accentuat întunericul de acolo. Dispărând prin distrugere premeditată după 1990, prea repede, eşalonările valorice, obraznicul urbei a triumfat.

Roker oi fi fost, dar rocarist doar din simţire… jamais!

Cenzura trecutului era aservită unui scop. Îndoielnic sau nu pe scara istoriei, direcţiile de exprimare erau clare şi controlate. A avut şi un rol benefic, după cum susţin intelectualii pe care îi mai avem, chiar dacă mulţi par în adormire. I-a salvat pe mulţi să nu se facă de râs prin aşa zise „creaţii”… de râsul curcilor…

Dar să revin la… inestimabilul Floricel Călinescu, care, dându-se iarăşi în stambă, acum spre norocul nostru mult mai rar, a emis în emisiunea lui Ovidiu câteva inepţii greu de suportat pentru foarte mulţi care ştim adevărul.

În ceea ce priveşte implicarea acestuia, alături de masonul (!) „Florea” din Bragadiru fotbalistic, la Rocar, e de pus o singură întrebare. Ai făcut-o dezinteresat, doar că-ţi place fotbalul, fiind şi în măsură să ridici şi să dai în alţii cu piatra meciurilor trucate? Norocul în această privinţă pare de partea ta.

S-a prăpădit de câteva luni, în Spania, prietenul meu şi al lui Ovidiu, ziaristul Ion Bocioacă. Mai apropiat decât tine de „manşonul” financiar al lui Florea. Îi respect memoria cu povestiri adevărate despre tine şi guduratul la Rocar, devenite acum, aparent, postume. Roker oi fi fost, dar rocarist doar din simţire… jamais! Că-ţi plăcea să te mai franţuzeşti doar un pic peste Coana Chiriţa.

N-au avut sufleur să-ți aducă aminte adevărul despre Gicu Dobrin, pe care l-ai aflat la mese unde erai acceptat doar ca măscărici

Dacă aş fi fost în locul lui Ovidiu, când ai afirmat că Lucescu (naşul amfitrionului) şi în subsidiar eu, am făcut ca Dobrin să nu evolueze la CM din Mexic, ţi-ai fi luat-o rău de tot.

N-ai nici scuze că n-ai avut sufleur să-ţi aducă aminte că însuşi Gicu Dobrin – Odihneşte-l, Doamne! – a declarat de câteva ori că vina este numai a lui şi nu a profesorului Angelo Niculescu sau a altora care nu l-ar fi trimis în teren. Ce-i drept, o mică parte răutăcioasă a presei de atunci a aruncat vorba blestemată că „grupul masiv de la Dinamo nu l-ar fi vrut”…

S-ar putea ca memoria să-ţi joace feste. Ai stat de câteva ori la masă cu mine şi cu Gino la „Calcio” din „Amzei” – ce-i drept, te acceptam pe post de „măscărici”, spre ore înaintate – şi ţi-am povestit cu lux de amănunte cum au stat lucrurile.

Mai mult decât atât, că Gicu îi considera fotbalişti dintre selecţionaţii de la Dinamo pe Dumitrache, pe Radu Nunweiller şi pe mine. Care l-am şi readus, cu preşedintele Mircea Angelescu, în toamna aceluiaşi an 1970, la naţională, după o agapă cu peripeţii la restaurantul „Argeşul” din Piteşti…

Că urăşti Dinamo, ar fi o explicaţie. Dar asta nu scuză cu nimic mizeria că ai apelat la minciună într-o emisiune de interes…

Şi ai minţit în continuare. Spunând că „Lucescu, când era antrenor la Dinamo, şi cu Dinu” – cel puţin aşa a fost ştirea – „au ameninţat şi au retrogradat Timişoara”. Ce-i drept, a fost un zvon în acest sens, spre sfârşitul anilor ’80. După un joc în care Poli a învins Dinamo, dar a şi retrogradat la finalul aceluiaşi campionat. Dar ce caut eu în afirmaţia ta? Atât timp cât eu, din primăvara lui 1985, nu am mai fost la Dinamo. Mai mult decât atât, n-avea cum să-mi fie antrenor Mircea vreodată!

Că urăşti Dinamo, ar fi o explicaţie. Dar asta nu scuză cu nimic mizeria că ai apelat la minciună într-o emisiune de interes. Dacă ar fi fost după mine, nu te-aş fi scos niciodată de la naftalina de a sta la gura sufleurului. Ai făcut mult rău până acum, prin emisiunile tale, societăţii româneşti.

Care, în mare, şi-a dat seama de impostura prin care ai derutat-o. Oferindu-ţi uitarea, fără a mai lua în calcul cât te-ai pricopsit din fel de fel de trocuri prin influenţă demnă de ameninţările nord coreene. În cap cu cocoțarea ca apropitar pe una din bijuteriile industriei româneşti. „IOR-ul” din apropierea fostului stadion „23 August”.

Uite, mă bate în ceas de noapte gândul că nu-i exclus să fi luat bijuteria opticii romane plusând şi cu presupusa ta cunoaştere în ale futbolului!? Plauzibil doar prin apropierea dintre cele două adrese. Şi în condiţiile jafului prin care a fost pusă la pământ capacitatea de producţie a ţării de câteva zeci de tâlhari încă bine merci.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles