Cornelia Catanga nu va fi uitată curând de cei care au cunoscut-o și i-au iubit muzica, dar mai ales de fiul ei, Alexandru Pădureanu. Tânărul a lăsat un mesaj sfâșietor în mediul online la două zile după ce regretata artista a fost condusă pe ultimul drum.
Fiul lăutarului Aurel Pădureanu are sufletul încărcat de durere și suferință din cauza faptului că cea care l-a adus pe lume s-a stins fulgerător vineri, 26 martie, la vârsta de 63 de ani. Vedeta era infectată de câteva zile bune cu virusul din China, dar s-a tratat acasă.
Alexandru Pădureanu simte un gol imens acum, mărturisind că nu poate respira fără mama sa. Băiatul a transmis un mesaj dureros în amintirea Corneliei Catanga, care a fost înmormântată cu numai 15-20 persoane în urmă cu două zile.
„Mami meu, iubirea mea, sufletul meu, Regina mea!!!!!!! Turturica mea, nu pot să respir fără tine”, a scris Alexandru Pădureanu pe pagina de Facebook.
Cornelia Catanga a avut o relație specială cu unicul ei copil pe care visa să-l însoare. Regretata cântăreața de muzică de petrecere era mândră de fiul ei, care a ajuns să studieze la o universitate de prestigiu din Statele Unite ale Americii.
Solista este foarte apreciată de băiatul ei, care nu a ezitat niciodată să-și exprime sentimentele pentru cea care l-a purtat în pântece. Alex Pădureanu spunea frecvent despre mama sa că are o inimă mare, având o relație de prietenie cu artista.
„Eu pot să spun așa: mama mea este o femeie cu un suflet mare, imens, și ea este genul de persoană care este un pic mai vulcanică, exact cum a spus și tatăl meu. Dar este așa deoarece știu că le vrea binele oamenilor, după care îmi vrea binele mie.
Deci, este o femeie cu o inimă foarte mare. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am asemenea mamă lângă mine. Și tată, asta e tot ce pot să spun. Eu sunt foarte bun prieten cu părinții mei, nu fac diferențe între ei.
Niciodată nu m-am ferit de părinții mei și nu o să mă feresc. Sunt un tip foarte deschis”, declara băiatul regretatei cântărețe în urmă cu ceva vreme într-o emisiune TV.