News

Coronavirus în lume. Organizația Mondială a Sănătății nu mai crede în eradicarea COVID-19

11.07.2020 | 14:09
Coronavirus in lume Organizatia Mondiala a Sanatatii nu mai crede in eradicarea COVID19
ADVERTISEMENT

În condițiile în care aproape 13.000.000 de persoane la nivel global s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar numărul persoanelor infectate s-a dublat în  ultima lună și jumătate, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că eradicarea virusului este foarte puțin probabilă.

Numărul persoanelor vindecate este de aproape 8.000.000, iar în stare critică se află circa 60.000 de oameni, transmite stirileprotv.ro.

ADVERTISEMENT

Situația este deosebit de sumbră în Statele Unite, care au stabilit un nou record al cazurilor înregistrate în 24 de ore, anume peste 63.000, și în Brazilia, unde combatera epidemiei este îngreunată de nivelul ridicat al corupției.

Statele Unite, copleșite de numărul cazurilor de COVID-19

În statul american Florida, o treime din testele efectuate sunt pozitive, numărul de cazuri zilnice se apropie de 10.000. În schimb, guvernatorul Ron DeSantis nu pare foarte îngrijorat și susține redeschiderea școlilor din toamnă. “Dacă puteţi să mergeţi la supermarket sau la piaţă, puteţi să mergeţi cu siguranţă şi la şcoală”, a spus DeSantis

ADVERTISEMENT

Epidemiologul-şef de la Casa Albă, Anthony Fauci, susține că Florida a renunțat prea repede la restricții.  “Responsabilii oricărui stat care se confruntă cu înmulţirea cazurilor ar trebui să se gândească serios la reînchidere şi carantină. Este pur şi simplu furtuna perfectă, cel mai cumplit coşmar în materie de sănătate publică”, a spus Fauci.

Și în capitala Arizonei, Phoenix, rata testelor pozitive se apropie de o treime, iar secțiile de terapie intensivă sunt ocupate în proporție de 90%. În Texas, au fost suspendate intervențiile chirurgicale la cerere.

ADVERTISEMENT

California a stabilit un nou record al deceselor,  iar 1.800 de cazuri noi în 24 de ore au fost raportate în numai 24 de ore. “Rata de mortalitate este încă foarte ridicată şi ar trebui să rămână în conştiinţele celor care cred că sunt mulţi bolnavi şi nimeni nu moare. E un mod de a gândi foarte înşelător, de fapt e absolut fals”, a declarat Gavin Newsom, guvernatorul Californiei.

Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât stocurile de echipamente de protecție sunt în scădere. “Trebuie să testăm cât mai multă lume. În acest moment facem peste 600.000 de teste în fiecare zi şi avem nevoie de cât mai multe, ca să combatem această epidemie. Anticipez că numărul lor va creşte”, a  spus Robert Redfield, șeful Centrului pentru Combaterea Bolilor.

ADVERTISEMENT

Brazilia a anunțat până acum 70.000 de morți la 1.800.000 de cazuri de COVID-19, iar criza pare a fi accentuată de corupția endemică din țara latino-americană.

În 11 din cele 26 de state ale Braziliei, poliţia federală investighează fapte de corupţie legate de pandemie: speculă, delapidare, cumpărarea de ventilatoare care nu funcţionează. Trei guvernatori sunt cercetaţi, cel puţin şapte miniştri ai Sănătăţii şi-au dat demisia sau au fost daţi afară în mijlocul celei mai grave pandemii din istoria recentă”, a relatat corespondentul CNN Bill Weir.

ADVERTISEMENT
Tags: