News

Coronavirus în România, azi, 14 iulie 2021. Aproape 80 de noi infectări. Care este situația în spitale

Coronavirus în România azi, 14 iulie 2021. Au fost înregristrate aproape 80 de noi cazuri de infectare FANATIK vă spune care este situația în spitale.
14.07.2021 | 13:18
Coronavirus in Romania azi 14 iulie 2021 Aproape 80 de noi infectari Care este situatia in spitale
Coronavirus în România, azi, 14 iulie 2021. Aproape 80 de noi infectări. Care este situația în spitale Colaj.Fanatik
ADVERTISEMENT
14-07-2021
10:18

Coronavirus în România, azi, 14 iulie 2021.

Miercuri, 14 iulie, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că au fost depistate alte 79 cazuri noi de infectare. De la începutul pandemiei, bilanțul infectărilor a ajuns la 1.081.405.

Dintre aceștia, 1.046.537  de persoane au fost declarate vindecate. În schimb, numărul celor care au pierdut lupta cu virusul a ajuns la 34.242.

Câți oameni au murit

În ultima zi, în intervalul 13.07.2021, ora 10:00 – 14.07.2021, ora 10:00, au fost raportate de către INSP nouă decese, patru bărbați și cinci femei. Pacienții infectați cu Covid-19 erau internați în spitalele din Argeș, Ilfov, Iași și Municipiul București.

Totuși, doar trei oameni au decedat în ultimele 24 de ore, șase dintre aceste decese sunt anterioare intervalului menționat. Acestea au fost introduse în baza de date de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate, la cererea Ministerului Sănătății.

Așadar, câte un deces s-a produs în lunile august 2020, decembrie 2020, martie 2021 și aprilie 2021. Alte două au avut loc în noiembrie 2020, în județul Argeş.

Dintre cele nouă decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, două decese la categoria de vârstă 60-69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi alte două decese la categoria de vârstă peste 80 ani. Toți pacienții sufereau și de alte afecțiuni.

Situația din spitale

Vești rele vin și din instituțiile medicale. Numărul pacienților internați cu Covid-19 a crescut și a ajuns la 292. În schimb, a scăzut cel al pacienților de la ATI, unde sunt 51 de persoane.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.503.399 de teste RT-PCR și 1.616.899 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.077 de teste RT-PCR (6.206 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.871 la cerere) și 11.970 de teste rapide antigenice,” a transmis GCS.

„Pe teritoriul României, 2.053 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 622 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane,” a adăugat.

Pandemia de Covid-19 din România pare, cel puțin pentru moment, ținută în frâu. Numărul cazurilor zilnice și al deceselor continuă să fie la cel mai scăzut nivel din ultimele luni.

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică (GCS), doar 51 de infectări au fost raportate în ziua precedentă, deși s-au efectuat peste 19.000 de teste (RT PCR și rapide antigenice).

ADVERTISEMENT

Coronavirus în România, azi, 14 iulie 2021

Conform autorităților, numărul cazurilor noi de marți a fost în creștere față de luni, de la 38 la 50. Cele mai multe vin din Capitală – 14.

După câteva zile în care nu au fost anunțate decese din urmă, GCS a raportat cu întârziere 10 decese. În total, marți au fost anunțate 14 decese, dintre care doar 4 au survenit în ultimele 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Din cele precedente, 1 deces s-a produs în luna august 2020, 1 în septembrie 2020, 2 în noiembrie 2020, 5 în decembrie 2020 și 1 în martie 2021, în județele Argeş și Iaşi.

Din datele oficiale reiese că situația se ameliorează ușor și în spitalele COVID. Avem scăderi la numărul de pacienți internați, inclusiv la cei din Terapie Intensivă.

ADVERTISEMENT

Astfel, la general sunt internați 288 de români. Dintre aceștia, 52 se află în stare gravă pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.

Care este rata de infectare în București și în țară

Rata de infectare în Capitală s-a menținut și marți la 0,04 cazuri la o mie de locuitori. Și media națională a rămas constantă – 0,03 infecții la 1.000 de locuitori.

ADVERTISEMENT

Patru județe din țară au rata de incidență 0: Bihor, Vrancea, Covsna și Mehedinți.  În afară de București, care a raportat 14 noi cazuri, niciun alt județ nu a trecut de cota 5 (Iași).

  • 23 de județe nu au raportat niciun caz SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.490.322 de teste RT-PCR și 1.604.929 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.559 de teste RT-PCR (6.084 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.475 la cerere) și 15.100 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.912 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 614 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.997 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

ADVERTISEMENT