News

Coronavirus în România azi, 28 ianuarie 2021. 2.901 de cazuri noi, la ATI sunt internate 989 de persoane

28.01.2021 | 13:08
Coronavirus in Romania azi 28 ianuarie 2021 2901 de cazuri noi la ATI sunt internate 989 de persoane
ADVERTISEMENT

Coronavirus în România, 28 ianuarie 2021. După mai multe zile cu sub 2.000 de infectări, țara noastră a ajuns, miercuri, la peste 3.000 de cazuri noi. Urmează acum, la raportarea de joi, să vedem dacă trendul ușor crescător se va menține.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Tot miercuri, România a trecut de pragul celor 18.000 de decese din cauza noului coronavirus, după ce alte 77 de persoane din țara noastră au pierdut lupta cu virusului ucigaș.

UPDATE / Până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 666.001 pacienți au fost declarați vindecați.

ADVERTISEMENT

VEÎn urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.901 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 18.105 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 27.01.2021 (10:00) – 28.01.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (57 bărbați și 33 femei).

ADVERTISEMENT

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.687. Dintre acestea, 989 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.379.447 teste RT-PCR și 102.101 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.726 de teste RT-PCR (15.905 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.821 la cerere) și 6.568 de teste rapide antigenice.

ADVERTISEMENT

Coronavirus în România azi, 28 ianuarie 2021

Potrivit GCS, bilanțul noilor infectări cu Covid-19 trece ușor de 3.000 miercuri, în condițiile în care încă efectuăm puțin peste 20.000 de teste PCR. Totalul de la mijlocul săptămânii vine după prelucrarea a 25.604 de teste RT-PCR (17.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.508 la cerere) și 7.523 de teste rapide antigenice.

Totodată, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.003 persoane au fost reconfirmate.

Astfel, bilanțul total al îmbolnăvirilor în România ajunge la 718.612, de la începutul pandemiei. Pentru a treia zi consecutiv, rata de pozitivare s-a menținut sub 10%, fiind de 9,56%.

De marți până miercuri, au fost raportate 77 de decese (46 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Câți pacienți cu Covid-19 sunt în secțiile ATI

Veștile nu sunt tocmai îmbucurătoare din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. După ce marți erau internați aici, în stare gravă, 1.002 pacienți, numărul lor a ajuns miercuri la 1.025. În spitalele Covid din țară se aflau, miercuri, 7.839 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

În continuare, Capitala se menține în scenariul galben, cu o rată de infectare de 2,07 cazuri la 1.000 de locuitori. În scenariul roșu mai este doar județul Timiș, cu o incidență de 3,42 de cazuri/ 1000 de locuitori.

În România, 42.806 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.567 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.634 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 150 de persoane.

ADVERTISEMENT