În cursul zilei dde vineri au fost vaccinați 89.929 de români, cu doze de la Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson. Dintre aceștia, 45.204 au primit prima doză, 19.193 pe cea de a doua şi 25.532 „booster”-ul, doza a treia, potrivit unui anunț al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Comitetul a mai anunțat că, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate în total 13.094.503 de doze de vaccin pentru 7.235.667 persoane, dintre care 6.486.305 au primit schema completă şi 973.423 s-au imunizat cu doza a treia.
În ceea ce privește reacțiile adverse, în ultimele 24 de ore au fost consemnate 45 de pesoane care au avut probleme după vaccinare. Cinci dintre aceștia au avut reacții locale, iar 40 unele de tip general. Numărul total de reacții adverse, de la începutul campaniei de vaccinare, este de 18.737. Dintre acestea, 2.007 au fost de tip local şi 16.730 de tip general.
Autoritățile au prezentat bilanțul complet al evoluției pandemiei de Covid-19 din România pentru data de 5 noiembrie.
Chiar dacă asistăm la o scădere a numărului de cazuri noi, în continuare situația e gravă la ATI, acolo unde sunt internate 1.877 de persoane. Din totalul pacienților internați, 354 sunt minori, 323 fiind internați în secții și 31 la ATI.
În ceea ce privește cele 483 de decese raportate, vorbim de 433 de victime în rândul celor nevaccinați și 50 în rândul celor vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 47 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități.
”Dintre cele 483 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 43 la categoria de vârstă 50-59 ani, 131 la categoria de vârstă 60-69 ani, 148 la categoria de vârstă 70-79 ani și 146 la categoria de vârstă peste 80 ani”, mai anunță GCS.
Pentru prima oară după multe săptămâni, Capitala raportează sub 1.000 de cazuri noi în 24 de ore. Au fost anunțate 988 de infectări, iar rata de incidență a ajuns la 11,61.
Suceava este județul care se apropie de ieșirea din scenariul roșu. Rata de incidență de aici a ajuns la 3,12 la mie.
În ultima zi au fost efectuate 19.007 teste RT-PCR (10.058 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.949 la cerere) și 38.794 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 130.318 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.455 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.812 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 102 persoane.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis un bilanț provizoriu de coronavirus. Din primele informații, în ultimele 24 de ore avem: 8.268 noi persoane depistate pozitiv și 483 decese.
”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 5 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.268 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 483 decese dintre care 20 anterioare”, a comunicat GCS.
Bilanțul integral va fi transmis în jurul orei 13:00.
Pentru prima oară în ultimele săptămâni 4, România a raportat un total zilnic de sub 10.000 de cazuri noi de Covid-19. Conform datelor GCS, 8.971 de români s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore. În comparație, pe 28 octombrie, acum o săptămână, erau anunțate 12.106 infectări.
În schimb, vin în continuare cifre alarmante în ceea ce privește numărul morților și cel al pacienților aflați în stare gravă la Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
La bilanțul de joi au fost raportate 489 de decese asociate Covid, dintre care 55 din luna octombrie 2021. În intervalul ultimelor 24 de ore au fost înregistrate 434 de decese.
Printre cei decedați se numără și o tânără de 21 de ani din Maramureș, care prezenta comorbidități și era nevaccinată, şi alta de 28 de ani din Arad, în aceeaşi situaţie, informează GCS.
Autoritățile mai informează că din cei 489 de pacienți decedați, 440 erau nevaccinați și 49 vaccinați. Cei 49 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 48 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
Bilanțul victimelor Covid-19 ajunge la 49.604 de persoane decedate din cauza Covid, de la începutul pandemiei până în prezent.
La ora actuală, 1.902 persoane sunt în stare gravă la Terapie Intensivă, iar numărul total al persoanelor internate în spitalele Covid este de 19.316.
În țară rata de infectare este de 9,24 (în scădere de la 9,44 miercuri). Cea mai mare incidență rămâne în județul Ilfov (14,18), urmată de cea din București (12,44) și Bihor (10,82).
La nivelul municipiului București vorbim de a 13-a zi în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 scade.
La nivel național, cea mai mică incidență se află în Suceava (3,33), Satu Mare (3,71), Maramureș (3,77).
Cele mai multe cazuri noi au fost raportate joi în București (1.121), Prahova (650), Brașov (518). La polul opus, cele mai puține cazuri noi au fost în judetele Bistrița-Năsăud (63), Botoșani (72), Gorj (81) și Giurgiu 82.
În ultimele 24 de ore, în România au fost efectuate 20.020 teste RT-PCR (11.200 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.820 la cerere) și 38.369 de teste rapide antigenice.
În țară, 44.856 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.719 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.300 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.