News

Coronavirus în România, marți, 15 martie 2022. Aproape 5.000 de cazuri și 69 de decese. Care e situația la ATI. Update

Coronavirus în România, marți, 15 martie 2022. Autoritățile au transmis situația la zi în ceea ce privește numărul noilor infectări din țara noastră, dar și numărul persoanelor care și-au pierdut viața.
15.03.2022 | 13:25
Coronavirus in Romania marti 15 martie 2022 Aproape 5000 de cazuri si 69 de decese Care e situatia la ATI Update
ADVERTISEMENT
15-03-2022
11:26

Bilanțul coronavirus de marți, 15 martie: aproape 5.000 de cazuri noi și 69 de decese

Conform datelor oferite de Ministerul Sănătății, în ultimele 24 de ore, aproape 5.000 de români s-au infectat cu Covid-19. S-au mai raportat alte 69 de decese, iar la ATI sunt peste 500 de pacienți.

De luni până marți, ​4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat în România, cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară.

În același interval, au fost raportate de către INSP 69 decese (37 bărbați și 32 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință.

De la debutul crizei sanitare, 64.450 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

”Dintre cele 69 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul de 69 pacienți decedați, 60 au fost nevaccinați și 9 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani, 60-69 ani, 70-79 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități”, anunță ministerul.

Care e situația la ATI

În continuare, în spitalele COVID sunt internați mii de pacienți. Numărul de marți este de 3.587, cu 252 mai puțin decât în ziua anterioară.

În stare gravă, la ATI, sunt internate 542 de persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 542 de pacienți internați la ATI, 485 sunt nevaccinați.

Ministerul mai anunță că, din totalul pacienților internați, 226 sunt minori, 221 fiind internați în secții, cu 31 mai puțin decât în ziua anterioară și 5 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

În ultima zi fost efectuate 14.828 teste RT-PCR (8.429 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.399 la cerere) și 29.231 de teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.621.306 teste RT-PCR și 8.985.747 teste rapide antigenice.

Autoritățile din țară noastră au transmis câte cazuri noi de infectare cu coronavirus au existat în ultimele 24 de ore, dar și cifrele referitoare la persoanele care și-au pierdut viața din cauza acestei infecții.

Câte cazuri noi s-au raportat. Numărul persoanelor care au decedat

Conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, au fost 2.087 de cazuri noi de coronavirus, număr în scădere cu peste 400 față de ziua anterioară.

ADVERTISEMENT

Sunt 3.839 de persoane care sunt în spitale din cauza infecției cu coronavirus, numărul fiind în creștere față de ziua precedentă cu 123.

La ATI, în schimb, numărul acestora este în scădere, fiind 551 de persoane, cu 29 mai puține. Cele mai multe persoane care se află în spitale sunt nevaccinate, anume 489.

ADVERTISEMENT

Sunt 254 de copii care sunt internați, 252 fiind în secții și 2 la ATI. A crescut numărul copiilor din spitale cu 24 față de ziua anterioară.

Câte persoane și-au pierdut viața din cauza Covid

În ultimele 24 de ore au fost raportate 20 de decese, 10 dintre persoanele care și-au pierdut viața fiind femei și restul bărbați.

ADVERTISEMENT

Un singur deces a fost anterior intervalului de referință.

Cele mai multe decese au fost la categoria de vârstă de peste 80 de ani.

„Dintre cele 20 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60- 69 de ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani”, au mai transmis autoritățile.

Toate persoanele care au murit aveau comorbidități, iar 15 dintre acestea nu erau vaccinate.

Câte teste au fost efectuate

Conform anunțului făcut de autorități, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.145 teste RT-PCR și 12.020 de teste antigen.

ADVERTISEMENT

„În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.145 teste RT-PCR (3.532 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.613 la cerere) și 12.020 de teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.606.478 teste RT-PCR și 8.956.516 teste rapide antigenice”, au mai informat autoritățile.

ADVERTISEMENT