News

Coronavirus la Victor Babeș: 25 de cadre medicale sunt infectate. Au fost internate și izolate în spital

03.04.2020 | 15:57
Coronavirus la Victor Babes 25 de cadre medicale sunt infectate Au fost internate si izolate in spital
Un număr de 25 de cadre medicale de la Spitalul Victor Babeş din Capitală sunt infectate cu coronavirus, din prima serie de 200 de angajaţi ai unităţii care au fost deja testaţi
ADVERTISEMENT

Un număr de 25 de cadre medicale de la Spitalul Victor Babeş din Capitală sunt infectate cu coronavirus, din prima serie de 200 de angajaţi ai unităţii care au fost deja testaţi.

Coronavirus la Spitalul Victor Babeș: 25 de cadre medicale sunt infectate

Conform unui comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, publicat de news.ro, aceştia sunt asimptomatici, fiind internaţi şi izolaţi în spital, în timp ce continuă testarea celorlalte cadre medicale.

ADVERTISEMENT

”În aceste zile, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr.Victor Babeş’ din Bucureşti, unitate medicală de primă linie în lupta pentru combaterea pandemiei, continuă testarea personalului medical care s-a ocupat, în ultimele 3 săptămâni, de îngrijirea pacienţilor COVID-19”, se arată în comunicatul ASSMB.

”Din prima serie de 200 de angajaţi testaţi, în total 25 de persoane sunt pozitive pentru SARS-CoV-2, toate cazurile fiind raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare”, scrie sursa citată.

ADVERTISEMENT

România a confirmat primul deces în rândul cadrelor medicale

”Este vorba despre 2 medici primari, 3 medici rezidenţi şi 20 de asistente şi infirmiere. Toţi cei 25 de angajaţi sunt asimptomatici şi au fost imediat internaţi şi izolaţi în cadrul spitalului. În acest moment, se derulează procesul de testare pentru restul de 200 de angajaţi implicaţi direct în îngrijirea pacienţilor COVID-19”, anunță ASSMB.

”Reiterăm faptul că Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au luat măsurile necesare pentru ca toate cele 19 spitale din subordine să fie pregătite pentru a oferi servicii medicale adecvate în această perioadă de criză sanitară”, se încheie comunicatul.

ADVERTISEMENT

România a confirmat primul deces în rândul cadrelor medicale din cauza COVID-19! Vorbim despre o femeie angajată în spitalul clinic județean din Constanța. De remarcat că aceasta a fost într-o vacanță în Turcia, dar, cel mai important, din momentul în care s-a întors în țară, femeia nu a mai ajuns la locul de muncă.

Depășiți de situație sau îngrijorați de lipsa echipamentelor de protecție necesare în astfel de cazuri, tot mai mulți medici își prezintă demisiile, lăsând în urmă un deficit de personal ce pare imposibil de acoperit în aceste zile. Nu mai departe de joi, 2 aprilie  au renunțat opt medici ai Spitalului Câmpina, unitate medicală suport pentru pacienții cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

Organizația ”Dăruiește Viață” a anunțat pe pagina de Facebook că a donat echipamente de procteție către 12 spitale din București și din țară, iar următoarea livrare va avea loc peste aproximativ zece zile.

ADVERTISEMENT