Startul dezamăgitor de sezon din Liga 1, unde FCSB ocupă doar locul 13, cu opt puncte acumulate în opt jocuri, l-a determinat pe Gigi Becali să aducă noi întăriri lotului condus de Nicolae Dică.
Astfel, patronul roș-albaștrilor a anunțat că a bătut palma și cu macedoneanul Boban Nikolov, liber de contract după despărțirea de Sheriff Tiraspol.
Mijlocașul de 28 de ani se întoarce, astfel, în fotbalul românesc, unde a debutat la seniori în 2013 la Viitorul, după ce s-a format la Academia Gheorghe Hagi. Pe 9 mai 2013, el a marcat primul lui gol în Liga 1 în meciul câștigat de constănțeni cu 5-2 în Ghencea chiar împotriva echipei lui Gigi Becali.
Doar că tocmai când începuse să prindă aripi, Nikolov s-a trezit aruncat într-un coșmar care părea fără ieșire. În 2014, a simțit o durere insuportabilă de parcă cineva i-ar fi înfipt un cuțit în picior.
Diagnosticul medicilor a fost pubalgie, o leziune des întâlnită în rândul sportivilor și care afectează mușchii din zona inghinală, doar că în loc de ameliorare, starea lui Boban Nikolov a devenit din ce în ce mai gravă.
“Ajunsesem să nu mai pot să merg, mă deplasam într-un cărucior! Mă antrenam două săptămâni, după care aveam nevoie de o pauză, nu mai reușeam să mă deplasez, făceam cinci metri în 40 de minute”, a mărturisit fotbalistul în cadrul unui interviu pentru Antena Sport.
Suferința continuă i-a afectat și psihicul foarte mult, în ciuda faptului că antrenorul de la acea vreme al Viitorului, Bogdan Stelea, îi spusese că durerile vor dispărea într-o zi, pur și simplu.
“Dar ziua aceea nu mai venea! Când nici operația din Italia nu a fost eficientă, am devenit dezamăgit total, voiam să mă las de fotbal”, a povestit Nikolov, care a fost cuprins, la un moment dat, de cele mai negre gânduri.
“Au fost momente în care îmi venea să mă arunc de la balcon! Nu mă mai puteam mișca, dormeam pe parchet”, a spus Boban Nikolov, care a avut parte de sprijinul lui Răzvan Marin. Jucătorul lui Empoli, coleg la acea vreme cu macedoneanul la Viitorul, a înțeles momentul critic pe care îl traversa Nikolov și i-a fost alături când acesta avea cea mai mare nevoie.
“Răzvan Marin venea să doarmă cu mine în cameră doar ca să nu mă lase singur. Am avut o operație, după care durerea a revenit. Hagi m-a dus la cea mai bună clinică din Italia, însă medicii nu au putut să mă vindece”, a continuat Nikolov, care a decis să se întoarcă în Macedonia, în 2015, semnând cu Vardar Skopje.
A fost mutarea care i-a salvat cariera pentru că acolo a fost ajutat de un fizioterapeut să își revină: “Omul și-a dat seama că aveam probleme mari după felul în care mergeam. El m-a făcut bine cu două tratamente, am luat pastile de-a lungul unui an, dar simt că Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin.”
La finalul primului său sezon de la Vardar, Nikolov a debutat în naționala Macedoniei într-un meci cu Azerbaidjan, disputat pe 29 mai 2016, iar până în prezent a adunat 46 de selecții și a marcat patru goluri.
De atunci, Boban Nikolov a avut parte de experiențe cu totul deosebite pentru un fotbalist. Cu reprezentativa Macedoniei de Nord a eliminat campioana europeană, Italia, în barajul pentru Cupa Mondială din Qatar, iar în toamna anului trecut, a fost pe teren în victoria istorică obținută în Champions League de Sheriff Tiraspol pe Santiago Bernabeu în fața lui Real Madrid, care avea să și câștige trofeul.
Mijlocașul de 28 de ani a semnat un contract cu FCSB până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire în cazul în care prestațiile lui vor fi convingătoare.
Boban Nikolov va evolua, astfel, sub comanda lui Nicolae Dică, cel care i-a fost coechipier la Viitorul în primul lui sezon din Liga 1, înaintea accidentării care îi putea pune în pericol nu doar cariera de fotbalist, ci chiar viața.