Atacul rus a fost declanșat cu un număr mare de vehicule blindate, potrivit doctrinei militare ruse de după al doilea război mondial, însă ucrainenii au la dispoziție armamentul capabil să provoace pierderi mari.
În ultimii ani, Ucraina a cumpărat aruncătoare de grenade antitanc moderne produse de Statele Unite și Marea Britanie, arme cu ajutorul cărora un simplu infanterist poate distruge un tanc. Este vorba de sistemele Javelin (SUA) și NLAW (Marea Britanie).
Acest tip de armă a apărut la finele celui de-al doilea război mondial, cel mai cunoscut fiind Panzerfaust-ul german, însă în ultimele decenii tehnologia modernă a făcut ca aruncătorul de grenade să devină mult mai periculos.
La momentul apariției, aruncătorul de grenade era o simplă țeavă de metal la capătul căreia era plasată o grenadă. Încărcătura de praf de pușcă era suficientă pentru a propulsa grenada cu o viteză suficient de mare încât să penetreze blindajul tancurilor inamice. Numai că distanța la care putea fi utilizată era sinucigaș de redusă, de circa 30 de metri, iar în caz de ratare a țintei, infanteristul respectiv era practic condamnat.
În anii Războiului Rece, arma a fost perfecționată, însă modelele cele mai performante aveau dezavantajul că aveau nevoie de mai mulți soldați pentru a fi folosite.
Însă tehnologiile moderne au făcut din aruncătorul de grenade (care în timp, au devenit mai mult un fel de rachete de mici dimensiuni) o armă foarte periculoasă care poate fi folosită de un singur soldat sau maxim doi, cu un grad mare de siguranță pentru aceștia.
Javelin și NLAW fac parte dintr-un tip de lansatoare numit „fire and forget” (trage și uită) întrucât, după ce au fost stabilite coordonatele țintei cu ajutorul unui radar, proiectilul își atinge ținta și fără ca trăgătorul să ochească vehiculul cu acuratețe, întrucât racheta este ghidată prin infraroșu.
Până la finele anului trecut, Ucraina a cumpărat 377 de lansatoare Javelin împreună cu 1.200 de rachete aferente, la care se adaugă 2.000 de sisteme NLAW, acestea din urmă putând fi folosite o singură dată.
În cazul Javelin, este nevoie de doi infanteriști, însă lansatoarele pot fi folosite de mai multe ori. Odată fixată ținta prin radar, racheta va urmări vehiculul țintit, timp în care cei doi soldați pot reîncărca lansatorul sau se pot ascunde înainte ca inamicul să riposteze.
Cele două sisteme pot distruge atât transportoare blindate sau vehicule de luptă pentru infanterie, care au blindaj mai subțire, dar și tancuri, iar raza lor de acțiuni variază de la maximum 4 kilometri în cazul Javelin la 600 de metri pentru NLAW.
Javelin, modelul mai performant, are o rachetă cu o dublă încărcătură: prima explodează la contactul cu blindajul reactiv al tancului, iar a doua o fracțiune de secundă mai târziu când lovește blindajul de bază astfel încât să ucidă echipajul din interior.
Lansatorul poate fi amplasat pe vehicule, dar poate fi pus și pe umărul trăgătorului, în timp ce servantul poate pune imediat o nouă încărcătură explozivă. Un avantaj substanțial, mai ales în luptele din mediul urban, este și faptul că trăgătorii pot fi ascunși în interiorul clădirilor, întrucât rachetele pleacă mai întâi cu o viteză mai mică, pentru ca după câteva secunde să fie declanșată aprinderea principalei încărcături de propulsie care crește viteza proiectilului.
Totuși folosirea acestei arme nu este scutită de riscuri. Tancurile mai noi au amplasată aparatură care poate detecta radarele lansatoarelor sau au posibilitatea să lanseze la rândul lor grenade care să distrugă proiectilele inamice înainte de impactul cu blindajul.