Protagonistul poveștii este un român în vârstă de 36 de ani, originar din Timișoara, care de opt ani locuiește în Germania. Este șofer de camion, este un om corect și spune că i-a ajutat mereu pe toți așa cum a putut, însă ceea ce i se întâmplă acum este demn de un film.
Constantin Troncotă spune că niște persoane necunoscute i-au furat identitatea, iar din 2018 trăiește un coșmar care pare fără sfârșit. La acel moment venea din Germania spre România, iar poliția din Austria l-a oprit, acesta fiind la un pas distanță să fie arestat.
Mai exact, oamenii legii îl acuzau că ar fi fost implicat într-o rețea de furturi de mașini. Mai exact, acesta ar fi furat o mașină de zeci de mii de euro, însă el nici măcar nu știa despre ce este vorba. De asemenea, bărbatul i-a invitat pe oamenii legii să îi vadă contul bancar, dar și actele de angajare.
Polițiștii din Austria l-au lăsat atunci să plece și i-au recomandat să ia legătura cu tribunalul unui oraș în care nici măcar nu a ajuns vreodată. Mai apoi însă, după alte două luni, Constantin Troncotă avea să afle ce i s-a întâmplat.
Bărbatul a fost sunat de un reprezentant de la Inspectoratul de Poliţie Timiş, care l-a informat cu privire la faptul că datele sale de identitate au fost furate și că trebuie să revină în România pentru a da o serie de declarații în acest sens.
”După două luni, când eram în Germania, m-a contactat un domn de la Inspectoratul de Poliţie Timiş, care mi-a spus că datele mele de identitate au fost furate, ei cunosc persoana care apare cu numele meu, un client mai vechi al poliţiei. Dar că trebuie să vin în România să dau nişte declaraţii”, a povestit Constantin Trancotă.
A revenit în România pentru a soluționa problema, însă nu a luat în calcul ce va urma. La IPJ Timiș, acesta a fost supus la un test cu detectorul de minciuni. De asemenea, bărbatul a fost fotografiat, i-au fost luate amprente și de asemenea, a fost și măsurat.
Fără folos, pentru că trei ani la rând, de fiecare dată când traversa frontiera dintre Ungaria și România ajungea să fie oprit de polițiști. Ulterior, Constantin Trancotă a ajuns și la un procuror din Austria care se ocupa de dosarul său, iar mai apoi a primit o înştiinţare cum că se cunoaşte situaţia furtului de date.
Când a traversat din nou frontiera, nu a mai fost oprit de polițiști și credea că întreg calvarul a luat sfârșit, însă nu avea să știe că situația va fi și mai rea. La începutul lunii februarie, în momentul în care era plecat în cursă, polițiștii din Germania au venit la ușa sa pentru a-l aresta.
”Mă sună o vecină de-a mea şi îmi spune că la uşă se află poliţia, că trebuie să fiu arestat. Dacă eram acasă mă luau cu cătuşe. Îmi spune că sunt anchetat că am furat o barcă în valoare de 38.000 de euro. Am început să râd”, a continuat Constantin Troncotă, citat de adevarul.ro.
Ajuns la poliție, oamenii legii și-au dat seama că omul fotografiat de ei nu era Constantin Troncotă, ci doar purta numele său și avea datele sale de identitate. În final, avocații i-au recomandat că singura soluție prin care poate scăpa din această situație este să își schimbe numele.
Totuși, Constantin Troncotă nu este prea încântat de această idee. Deși i s-a spus că altă soluție nu există, acesta încă se gândește ce are de făcut. De asemenea, el a mai povestit sursei citate că rețeaua respectivă care i-a furat datele se ocupă cu așa ceva, iar numele lui este în baza lor.