Fostul internațional Liviu Ciobotariu, prezent în tricoul echipei naționale la Campionatul Mondial din 1998 și la Europeanul din 2000, are doi băieți, Denis și Cosmin, care, dorind să urmeze traseul tatălui lor, au început fotbalul de mici. Dacă Denis a ajuns titular la Dinamo și a fost selecționat de Mirel Rădoi pentru dubla naționalei de tineret cu Ucraina și Irlanda de Nord, Cosmin nu a reușit să facă trecerea de la juniori la echipa mare, iar după o încercare de a intra în arbitraj, a renunțat complet la fotbal și stă alături de familie în Liban.
Cosmin Ciobotariu provine dintr-o familie în care fotbalul era, de cele mai multe ori, la ordinea zilei. Tatăl Liviu a fost unul dintre cei mai importanți fundași din România la sfârșitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, iar nașul Cosmin Olăroiu, antrenor cu rezultate importante pe banca Stelei sau a echipelor din zona Golfului. Așa cum era de așteptat, Cosmin și Denis Ciobotariu s-au apucat de fotbal de la vârste fragede.
Dacă Denis a ajuns titular la Dinamo și a fost convocat de Mirel Rădoi pentru dubla echipei naționale de tineret cu Ucraina și Irlanda de Nord, Cosmin, care este cu patru ani mare decât Denis, nu a reușit să facă pasul către o echipă de seniori. La fel ca tatăl Liviu și fratele Denis, Cosmin Ciobotariu a început fotbalul ca fundaș central și a debutat într-un meci organizat la 15 ani, la CS Corbeanca.
După ce a hotărât să renunțe la activitatea de jucător, Cosmin Ciobotariu a încercat să intre în arbitraj. Nici aici lucrurile nu au mers cum și-ar fi dorit și, în prezent, Cosmin este alături de familie în Liban, unde Liviu Ciobotariu este selecționer, lucruri dezvăluite pentru FANATIK de fratele Denis: “Și Cosmin juca tot fundaș central, dar nu a fost să fie. El s-a lăsat acum câțiva din păcate, a încercat apoi cu arbitrajul, dar n-a fost să fie și acum și-a ales alt drum. Important că este bine, este în străinătate, muncește în afara fotbalului, este alături de familie în Liban“.
Celălalt fiu al lui Liviu Ciobotariu are un început bun de sezon în Casa Pariurilor Liga 1, unde a ajuns o prezență constantă în primul 11 al lui Dinamo. “Ciobi” a și reușit să marcheze două goluri în primele etape, unul dintre ele chiar în primul derby cu FCSB în care a evoluat.