Sport

Cosmin Contra, dat afară de Al Ittihad după ce a ratat titlul în Arabia Saudită. Și Marius Șumudică se desparte de Al Shabab. Video

Cosmin Contra și echipa lui Al Ittihad au ratat câștigarea campionatului, în ultima etapă. Trupa din Jedah avea nevoie de o victorie, dar și de un pas greșit al contracandidatei Al-Hilal.
29.06.2022 | 12:07
Cosmin Contra dat afara de Al Ittihad dupa ce a ratat titlul in Arabia Saudita Si Marius Sumudica se desparte de Al Shabab Video
Cosmin Contra a fost mai aproape ca niciodată de primul titlu de campion din carieră. Echipa lui, Al Ittihad a pierdut trofeul în ultima etapă, în fața rivalei Al-Hilal
ADVERTISEMENT
29-06-2022
09:08

Cosmin Contra, dat afară de la Al Ittihad

Conducătorii clubului Al Ittihad au decis să se despartă de Cosmin Contra, după ce antrenorul a ratat într-un mod dramatic câștigarea titlului.

Tehnicianul român avea contract cu ”galben-negri” pe un singur sezon, iar site-ului saudit Kooora a precizat că președintele Anmar Al-Haili a luat decizia să nu-i prelungească înțelegerea.

Nici Marius Șumudică nu va continua la formația Al Shabab din Arabia Saudită. Tehnicianul român, care va fi înlocuit cu spaniolul Quique Setien, a ratat obiectivul de a încheia pe podium și a califica astfel echipa în Liga Campionilor Asiei.

După ultimul meci pe banca tehnică la Al Shabab, Șumudică a ținut să-și arate recunoștința față de președintele clubului, Khaled al Baltan, și a încercat să-i ridice mâna ca la finalul unui meci de box și l-a pupat pe cap, în ciuda faptului că oficialul s-a arătat deranjat de aceste gesturi.

Marius Șumudică va continua și în sezonul viitor în fotbalul din Arabia Saudită, urmând să meargă la Al Raed, care a încheiat sezonul pe locul 7.

28-06-2022
06:40

Cosmin Contra dă vina pe ghinion

După ce a ratat incredibil titlul cu Al Ittihad, Cosmin Contra a ținut să le ceară scuze fanilor, însă crede că eșecul se datorează în mare parte ghinionului.

”Îmi cer iertare în fața fanilor pentru pierderea titlului. Au fost alături de noi de-a lungul întregului sezon și ne-au susținut pentru a-și transforma speranțele în realitate. Ceea ce s-a întâmplat în acest sezon reprezintă o lecție de pe urma căreia vom beneficia în sezonul viitor.

Vom încerca să reparăm greșelile și să compensăm pentru pierderea titlului. Am avut ghinion. Am condus clasamentul multă timp, dar am ratat titlul pe ultima sută de metri”, a declarat Contra, conform site-ului kooora.com.

Cosmin Contra a fost aproape de primul titlu de campion din întreaga lui carieră. Echipa românului, Al Ittihad a controlat, la un moment dat, campionatul din Arabia Saudită, dar s-a văzut depășită de Al-Hilal.

Cosmin Contra rămâne fără vreun titlu de campion în carieră

Ca fotbalist Cosmin Contra a fost unul dintre jucătorii cu cotă din generația lui, culmea, fără să câștige vreun trofeu.

ADVERTISEMENT

Crescut de Poli Timișoara, trecut pe la Dinamo, Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, West Bromvich Albion, și Getafe, ”Guriță” a fost mereu aproape de trofee, dar nu a câștigat niciunul ca jucător.

Cariera de antrenor și-a început-o tot la Poli Timișoara, dar la Petrolul a simțit gustul dulce al primului succes. A câștigat Cupa României. A urmat Cupa Ligii cu Dinamo, după care a preluat naționala ”tricoloră”.

ADVERTISEMENT

La începutul acestui sezon a fost instalat pe banca echipei Al Ittihad și rezultatele păreau să-l îndrume spre primul titlu de campion al carierei.

Nu a fost să fie nici de data aceasta. Deși la un moment dat echipa lui avea un avans important în fruntea clasamentului, 11 puncte, galben-negrii din Jedah și-au anulat singuri prețiosul avantaj.

ADVERTISEMENT

O serie lungă de rezultate slabe și foarte slabe le-au dat aripi rivalilor de la Al-Hilal care au profitat din plin, iar în final și-au adjudecat trofeul ce părea antamat de Contra și băieții lui.

Avea nevoie de o victorie, a fost ținut în șah de o candidată la retrogradare

Înaintea etapei din această seară, ultima a sezonului în Arabia Saudită, Al Ittihad, echipa lui Cosmin Contra, și Al-Hilal, lidera clasamentului, erau la egalitate de puncte.

ADVERTISEMENT

Pentru a răsturna situația în fruntea ierarhiei, Al Ittihad avea nevoie de o victorie. Dar nici așa succesul nu era garantat. Al-Hilal ar fi trebuit să se încurce, acasă, cu Al-Faisaly.

Nimic nu a mers așa cum și-ar fi dorit Contra. Echipa lui a fost ținută în șah de Al Batin 0-0, o candidată la retrogradare, în vreme ce Al-Hilal s-a impus la limită 2-1 cu Al-Faisaly.

În urma acestor rezultate Al-Hilal a cucerit al 18-lea titlu de campioană a Arabiei Saudite. Echipa lui Cosmin Contra nu a mai câștigat campionatul din  2009.

ADVERTISEMENT