Cosmin Contra (49 de ani) va antrena din nou! ”Guriță” și-a găsit echipă, la șase luni distanță după despărțirea de Damac. Antrenorul a fost prezentat oficial la formația Al-Kholood.
Cosmin Contra revine în iarbă și va antrena echipa Al-Kholood, tehnicianul fiind prezentat oficial la formația care a încheiat sezonul precedent pe locul 9 în campionatul Arabiei Saudite.
Antrenorul român îi va avea în staff-ul său pe Javi Reyes, Cornel Dobre, Laurențiu Roșu, Mortadha Abdellatif, Ruben Rodriguez și Reoberto Sambade. În clipul de prezentare al lui Contra, saudiții îl numesc ”El Colonel”.
Cosmin Contra va antrena în Arabia Saudită în sezonul 2025-2026. Jurnaliștii de la Al-Maydan au scris că fostul selecționer al României a finalizat, cu succes, tratativele cu conducerea clubului Al-Kholood, care a terminat pe locul 9 din 18, la ultima ediție din Saudi Pro League.
„Guriță” a fost dorit și în iarnă în campionatul petrodolarilor, la Al Taawon, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Din nefericire pentru antrenorul în vârstă de 49 de ani, mutarea nu s-a concretizat.
„E oficial: Cosmin Contra e noul antrenor de la Al-Kholood, înlocuindu-l pe Noureddine Zekri, în schimbul unui contract care nu depășește 2 milioane de dolari pe an”, a anunțat Al-Maydan (n.r. – Arena, în traducere), după cum se poate vedea în postarea făcută pe platforma X.
Pentru Cosmin Contra, Al-Kholood ar reprezenta a treia sa experiență în Arabia Saudită. Fostul selecționer al României le-a mai antrenat pe Al-Ittihad Jeddah și Damac. De data aceasta, conform saudiților, „Guriță” ar urma să câștige aproximativ 2 milioane de dolari pe sezon.
Al-Kholood are un lot evaluat de Transfermarkt.com la 13,68 milioane de euro. Cel mai scump fotbalist al saudiților este atacantul Jackson Muleka (25 de ani), cotat la 3 milioane de euro.
În sezonul viitor, Contra se va duela inclusiv cu Simone Inzaghi, noul tehnician al lui Al Hilal. Italianul a primit la Riad un salariu anual în valoare de 26 de milioane de euro și a devenit cel mai bine plătit antrenor de pe planetă.