Cosmin Contra, apărat de Florin Prunea: “Trebuie să continue. Să discute cu jucătorii”

Bogdan Ciutacu   
în Dinamo
25/10/2020, 19:08
Cosmin Contra, apărat de Florin Prunea: “Trebuie să continue. Să discute cu jucătorii”
Contra aparat de Florin Prunea: ,,Trebuie sa continue. Nu cred ca se pune problema de retrogradare''

Dinamo a pierdut cu 2-0 la Sepsi Sfântu Gheorghe, iar situația devine din ce în ce mai complicată pentru echipa din Ștefan cel Mare, care are doar cinci puncte după opt etape și sunt pe pe locul 14 în clasament.

Cosmin Contra s-a declarat rușinat de înfrângerea cu Sepsi și este din ce în ce mai îngrijorat de jocul echipei, care pare că nu se îmbunătățește deloc, în timp ce suporterii i-au cerut demisia.

Florin Prunea însă îl susține pe fostul coleg de la echipa națională și crede că antrenorul lui Dinamo trebuie să rămână la echipă cel puțin până la finalul acestui sezon.

Florin Prunea: ,,Trebuie să continue. E obligația lui să meargă până la capăt

Fostul oficial al clubului Dinamo îi acordă susținere necondiționată lui Cosmin Contra și e de părere că rămânerea lui ,,Guriță” e esențială pentru câinii roșii în acest sezon: ,,Nu cred că se pune problema de retrogradare. Până la capăt înseamnă să găsească soluții. Campionatul este lung. E clar că ei trebuie să strângă rândurile”, a spus Prunea.

Fostul compenent al Generației consideră că Dinamo poate spera cel mult la play-off în acest sezon și nu își face probleme în privința retrogradării echipei: ,,Obiectivul nu poate să fie titlul, va fi intrarea în play-off. Din moment ce plătesc salariile astea, sunt salarii pentru titlu”, a mai explicat Prunea.

Prunea are și un sfat pentru Contra și cere mobilizare la nivel de bancă tehnică, staff și jucători, pentru a redresa situația până nu e prea târziu: ,,Cosmin trebuie să strângă rândurile, să aibă discuții cu jucătorii și să meargă mai departe”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.

Fanii dinamoviști i-au cerut demisia lui Cosmin Contra: ,,Să vină Mulțescu!”

Cosmin Contra a venit umilit la conferința de presă de după meciul cu Sepsi și nu putut să facă altceva decât să ceară scuze suporterilor: ,,Vreau să-mi cer scuze tuturor fanilor dinamoviști. Mie unul mi-e rușine că port sigla asta, că sunt antrenorul echipei. E inexplicabil ce s-a întâmplat. E fără cuvinte”, a spus Contra după un nou meci penibil al dinamoviștilor.

Situația este din ce în ce mai dramatică după ce finanțatorii spanioli ai lui Dinamo întârzie deja plăți importante, care nu mai pot fi amânate mult timp, deși Guvernul României a oferit clubului o gură de oxigen, în timp ce Ionuț Negoiță a acceptat ca plata de 150.000 de euro pe care trebuia sa o efectueze Cortacero în conturile sale să fie amânată.

Ba mai mult, Dinamo a mai primit o veste bună după ce a scăpat de faliment și va putea intra din nou în insolvență dacă vor avea dificultăți financiare, deoarece au trecut cinci ani de când Dinamo a intrat în procedura de insolvență.

Florin Prunea a mai lansat un comentariu care lasă mult de interpretat: ,,După ocaziile de aseară trebuia să fie 6-0. Jocul este unul care nu îți dă speranțe de viitor, de aceea Contra era dezamăgit după meci. Contra mi-a lăsat o impresie de parcă nu el ar fi adus jucătorii. E o atmosferă irespirabilă acum la Dinamo, la ce se întâmplă în jurul echipei, imagini, presă, suporteri nemulțumiți”, a concluzionat Florin Prunea.

Închide ×