ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Cosmin Contra, apărat de un fost coleg de la Dinamo: ”E trist, nu asta e fața lui”

Autor: Traian Terzian | 13.11.2020 | 23:00
Cosmin Contra, apărat de un fost coleg de la Dinamo: ”E trist, nu asta e fața lui”
Antrenorul echipei Dinamo, Cosmin Contra, traversează o perioadă neagră la gruparea din Ștefan cel Mare, dar este apărat de un fost coleg. Sursă foto: Sport Pictures

Antrenorul echipei Dinamo București, Cosmin Contra, traversează o perioadă neagră la gruparea din Ștefan cel Mare, dar este apărat de un fost coleg.

ADVERTISEMENT

”Câinii” au cinci înfrângeri consecutive sub comanda lui ”Guriță” și au ajuns pe penultimul loc în Casa Pariurilor Liga 1.

Pe lângă asta, jucătorilor nu le mai stă capul la partea sportivă din cauza problemelor financiare și chiar au boicotat antrenamentul de vineri dimineață.

Un fost coleg al lui Cosmin Contra la Dinamo i-a luat apărarea

”Îl văd pe Cosmin cum suferă, e trist, nu asta e fața lui, bine, nu e el frumușel nici altfel, dar nu e fața lui asta! Mă uit la mine. Când intru în vestiar și nu sunt salariile plătite, mi-e rușine să mă uit în ochii lor”, a declarat Florentin Petre în apărarea lui Cosmin Contra, fostul său coleg la Dinamo.

ADVERTISEMENT

”Așa și el. S-a lăsat prostit ca și noi. Când te pui la masă și vezi un proiect, unul dintre cele mai frumoase din ultimii ani în România, normal că te încântă. Doar că lipsesc banii. Jucătorii ăștia cu salarii mari mai stau un pic. Ai noștri se mai chinuie, mai stau o lună, două”, a mai spus Petre la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

”Eu de la început i-am zis lui nea Cornel Țălnar că nu prea cred în asta când am văzut acele salarii. El mi-a zis: i-am ajutat, am crezut în ei. Meciul cu Astra contează, dar cel mai bun moral va fi când vor intra banii în cont. Cosmin poate ține vestiarul, jucătorii țin la el, a fost un mare jucător. Dacă știi să-i ții, mai joacă, dar nu poți să-i ții la nesfârșit”, a încheiat fostul mijlocaș.

Toate problemele financiare de la Dinamo sunt dezbătute zilnic în România, dar acum ele au depășita limita granițelor și au ajuns până în presa spaniolă, mai ales că noii patroni ai ”cânilor” vin din această țară.

ADVERTISEMENT

Între timp, Pablo Cortacero a avut prima ieșire publică după frământările din ultimele zile cu privire la situația financiară de la Dinamo. Ibericul a făcut un nou apel la liniște și promite încă o dată faptul că nu abandonează proiectul.

FANATIK a intrat azi, 13 noiembrie, în posesia actelor oficiale care demonstrează că acționarul majoritar al lui Dinamo este tot firma Lotus Perfect Product SRL, controlată de Ionuț Negoiță! Pablo Manuel Fernandez Cortacero este președintele Consiliului de Administrație, cu puteri de administrator și un mandat de 4 ani!

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!