Sport

Cosmin Contra, decizie incredibilă în Qatar din cauza războiului: „Ăsta va fi antrenamentul de azi!”. Când s-ar putea relua campionatul. Exclusiv

Cosmin Contra, prima reacție după amânarea meciului echipei sale din Qatar din cauza războiului! Cum se pregătesc cei de la Al-Arabi în aceste condiții
Cosmin Contra decizie incredibila in Qatar din cauza razboiului Asta va fi antrenamentul de azi Cand sar putea relua campionatul Exclusiv
Ce decizie a fost luată la echipa lui Cosmin Contra din Qatar după atacul Iranului asupra acestei țări. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În exclusivitate pentru FANATIK, Cosmin Contra a acordat o primă reacție după ce meciul echipei sale din Qatar, Al-Arabi, de sâmbătă seară a fost amânat din cauza războiului dintre SUA și Israel pe de o parte, respectiv Iran de cealaltă parte.

Ce decizie s-a luat la echipa din Qatar antrenată de Cosmin Contra după atacurile Iranului asupra acestei țări

Fostul selecționer al României a transmis că pentru moment nu poate să organizeze un antrenament care să se desfășoare în condiții normale, din motive evidente. Astfel, ședința de pregătire din cursul zilei de duminică urmează să presupună doar o discuție purtată online și antrenament individual, în cazul jucătorilor care dispun de condiții în acest sens.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte însă, fostul fundaș dreapta s-a arătat cu această ocazie destul de optimist cu privire la șansele ca lucrurile să revină la normal în scurt timp în Qatar.

„Deocamdată stăm în casă, fiecare unde e cazat, până la noi informații de la Ministerul Apărării de aici. Sunt îngrijorat pentru toată situația asta, dar nu avem ce să facem. Noi nu am provocat nimic, doar plătim consecințele. În Doha lucrurile sunt destul de liniștite față de alte părți.

ADVERTISEMENT

În Dubai am înțeles că a fost mult mai rea situația, peste 160 de rachete interceptate. Nu a fost un atac ușor. Doar dimineață au fost niște rachete și de atunci liniște, doar că nu putem să plecăm nicăieri.

ADVERTISEMENT

O să facem un antrenament online, fiecare unde poate. Cei care au sală merg acolo. Ăsta va fi antrenamentul de astăzi. Trebuie să ne adaptăm la situație și să facem ce putem.

Lucrurile se pot îmbunătăți de la o oră la alta și cel mai probabil luni să revenim la antrenamente și joi să jucăm meciul restant. Cam ăsta e planul”, a declarat Cosmin Contra, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

De ce au atacat iranienii Qatarul și Emiratele Arabe Unite

După cum se știe deja destul de bine, Statele Unite și Israelul au declanșat sâmbătă o acțiune militară de amploare împotriva regimului de la Teheran, iar ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis.

În replică, Iran a bombardat câteva puncte strategice din Qatar și Emiratele Arabe Unite, țări partenere SUA în această regiune. Afectat de cele întâmplate a fost și Gigi Nețoiu, aflat în prezent în Dubai. În direct la FANATIK SUPERLIGA, el a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre ce se petrece în aceste zile în Emirate.