Rapid se luptă în continuare pentru a ajunge în cupele europene, dar îşi caută antrenor. Marius Şumudică se află în obiectiv, dar Victor Angelescu a luat legătura cu Cosmin Contra, cu care a negociat preluarea echipei din vară.
Din informaţiile FANATIK, Cosmin Contra a declinat oferta Rapidului. Antrenorul l-a sunat pe Victor Angelescu duminică dimineaţa şi i-a transmis că nu vrea să se întoarcă în România în acest moment.
Contra a activat în ultimii ani în zona arabă. Între 2021 şi 2022 a fost antrenorul celor de la Al Ittihad, iar până anul trecut a fost tehnicianul lui Damac, echipă la care evoluează Florin Niţă şi Nicu Stanciu.
Ultima experienţă a lui Cosmin Contra în România a fost în 2020. Atunci, antrenorul a fost convins de proiectul lui Pablo Cortacero de la Dinamo, dar totul avea să se transforme într-un coşmar. Spaniolii nu au adus niciun ban în club şi echipa a fost la un pas de faliment.
FANATIK a aflat că Rapidul i-a propus un salariu de 30.000 de euro lunar, dar cu prime foarte mari de obiectiv. De exemplu, dacă Rapid ar fi câştigat campionatul, Contra ar fi avut o primă de 500.000 de euro.
Dar, odată cu refuzul lui Cosmin Contra, Victor Angelescu e nevoit să se reorienteze şi, din informaţiile FANATIK, planul B este aducerea lui Marius Măldărăşanu, cel care negociază prelungirea cu Hermannstadt.
Marius Şumudică a aflat despre negocierile pe care Angelescu le are cu alţi antrenori, fiind iritat de aceste discuţii în condiţiile în care echipa se află în continuare în obiectiv şi continuă lupta pentru calificarea în cupele europene.
Antrenorul a avut o ieşire la adresa finanţatorului după victoria Rapidului din Bănie, cu Universitatea Craiova. Şumudică a declarat la FANATIK SUPERLIGA că a convenit cu acţionarii ca la finalul sezonului să aibă o discuţie privind continuarea colaborării. Mai mult, dacă echipa merge în cupele europene, contractul se prelungeşte automat:
„Mi s-a transmis că, dacă această echipă va juca bine, atunci vom sta la masă și vom negocia. În cazul în care îmi ating obiectivul și ajung în cupele europene, contractul se prelungește. Mi s-au spus, de asemenea, criteriile care trebuiau îndeplinite.
Am rămas blocat în momentul în care, în fiecare intervenție a sa, i se pun întrebări legate de viitorul meu. Ce impact au aceste discuții în fața jucătorilor? Sunt jucători nemulțumiți. E normal. Eu cred că, în momentele respective, nu trebuie să existe astfel de discuții. Rămâne X, Y, etc”, a spus Şumudică la FANATIK SUPERLIGA.