Cosmin Contra, invitat de onoare la AC Milan – Sassuolo! „Mândru că fac parte din istoria de 120 de ani a lui AC Milan!”. VIDEO

Andrei Șchiopu   
în AC Milan
15/12/2019, 20:55
Cosmin Contra, invitat de onoare la AC Milan – Sassuolo! „Mândru că fac parte din istoria de 120 de ani a lui AC Milan!”. VIDEO
Poză de la pauza meciului dintre AC Milan și Sassuolo. Sursă foto: twitter

Cosmin Contra a fost invitat de onoare la AC Milan – Sassuolo (0-0) pentru festivitatea impresionantă pe care „rossonerii” au făcut-o pentru împlinirea a 120 de ani de la înființare.

Cosmin Contra, invitat de onoare la AC Milan – Sassuolo

AC Milan aniversează 120 de ani de la înființare și la pauza meciului cu Sassuolo, pe gazonul de pe „San Siro” au pășit mai multe legende ale clubului printre care și Cosmin Contra. Fostul selecționer al României a evoluat pentru milanezi între anii 2001 și 2002.

Contra a postat mai multe poze și filmulețe pe rețelele de socializare: „Sunt mândru că fac parte din istoria de 120 de ani a lui AC Milan” și A fost o placere sa sarbatoresc implinirea a 44 de ani pe San Siro alaturi de atatea legende din istoria lui Milan”.

Totodată, Cosmin Contra a avut încă un motiv de sărbătoarea, în afară de invitația de la AC Milan, și anume ziua lui. Astăzi, 15 decembrie, fostul selecționer a împlinit 44 de ani.

Cea mai frumoasă amintire a lui Cosmin Contra de la AC Milan

Cosmin Contra a povestit pentru AC Milan TV cea mai frumoasă amintire a lui de când făcea parte din lotul italienilor: „Întotdeauna este o plăcere să mă întorc pe San Siro, este un sentiment frumos. Cea mai frumoasă amintire a mea a fost golul din derby”.

„Am intrat la pauza meciului și am marcat golul egalizator, după care am câștigat partida. Sper să văd în continuare echipa Milanului care câștigă mereu.

Îi urez Milanului tot binele din lume și sper să ne întâlnim peste alți 120 de ani cu rezultate și mai bune”, a încheiat Cosmin Contra.

Milanezii au avut niște tricouri speciale pentru partida cu Sassuolo, care au marcat trecerea celor 120 de ani de la înființarea echipei.

Printre fotbaliștii legendari din istoria lui AC Milan invitați pentru sărbătoare au fost mai multe figuri emblematice:

  • Paolo Maldini
  • Franco Baresi
  • Roberto Donadoni
  • Zvonimir Boban
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles