Fotbal international

Cosmin Contra, sfaturi pentru Răzvan Marin după transferul la Ajax! „Să aibă curaj, personalitate și să se impună”

04.04.2019 | 20:15
Cosmin Contra a salutat transferul lui Răzvan Marin la Ajax Amsterdam

Selecționerul echipei naționale Cosmin Contra i-a dat câteva sfaturi lui Răzvan Marin după transferul la Ajax! Mijlocașul român a semnat pentru cinci ani de zile cu gruparea din Amsterdam și se va prezenta la antrenamentele echipei din vară. Contra spune că mutarea arată că fotbalul românesc are viitor și că jucătorii tineri încep să aibă căutare în Europa.

Cosmin Contra, sfaturi pentru Răzvan Marin după transferul la Ajax!

„E un lucru extraordinar, înseamnă că avem viitor. Este un exemplu pentru toți cei din generația lui. Pentru echipa națională e foarte important ca un jucător să ajungă la Ajax. Sper să se impună cum a făcut-o și la Standard. Trebuie să fie liderul acestei generații și împreună cu ceilalți să aducă viitorul echipei naționale. Eram în febra celor două meciuri, l-am felicitat. A venit și mi-a spus că se poate să plece acolo, m-am bucurat enorm pentru el, dar n-am vorbit mai mult.

O să avem timp să vorbim și despre acest transfer. Îi dau sfaturi dacă mi le cere. E un jucător care absoarbe informnația, e atent la tot ce îi spune antrenorul și probabil de aceea s-a și impus la echipa de club. De aia a și fost luat la Ajax. Știm că azi scouterii de la marile echipe îl văd de multe ori pe jucător înainte să ia o decizie. Și viața pe care o duce e o referință și sunt sigur că toate referințele lui au fost pozitive”, a declarat Cosmin Contra pentru Telekom Sport.

Cosmin Contra, sfaturi pentru Răzvan Marin după transferul la Ajax! Cosmin Contra
Cosmin Contra vrea ca Răzvan Marin să devină un adevărat lider de generație

Marin, lider de generație

Pentru Cosmin Contra, noul jucător al olandezilor de la Ajax poate fi un lider de generație. Răzvan Marin are nevoie acum să se impună în vestiarul batavilor. „Îmi demonstrează teoria că avem jucători care cu seriozitate și sacrifiu pot să ajungă la echipe mari din Eurpa, să redevenim pepiniera care am fost în trecut. Sper ca acest transfer să fie doar primul pas și ceilalți să facă pasul spre echipe mari. Este greu pentru că în fiecare zi trebuie să dai tot ce ai mai bun la antrenamente și meciuri și să te impui. Trebuie să ai personalitate și să te impui.

Unde sunt campioni trebuie să arăți personalitatea de a juca, de a te impune. Răzvan trebuie să-și asume această responsabilitate. Trebuie să aibă acest tupeu, să se impună și să joace titular. Dacă a făcut acest pas are calitatea pentru a ajunge titular. Nu trebuie să punem mare presiune pe el. În primul rând trebuie să fie conștient că a făcut un pas mai mare, responsabilitățile sunt mai mari, să se impună la Ajax din vară și apoi să fie liderul generației din care face parte. Automat va fi unul dintre liderii dacă nu chiar liderul naționalei dacă se va impune. Toți ceilalți copii să se uite la el și să-și dorească să ajungă ca Răzvan Marin”, a mai spus Contra.

  • 12 goluri a marcat Răzvan Marin pentru Standard Liege