Cosmin Contra şi criza financiară de la Dinamo: „Nici eu nu am luat vreun ban”

Rareș Mușătoiu   
în Dinamo
28/10/2020, 21:23
Cosmin Contra şi criza financiară de la Dinamo: „Nici eu nu am luat vreun ban”
Cosmin Contra admite că la Dinamo este o criză financiară severă sursă foto: hepta.ro

Cosmin Contra, antrenorul de la Dinamo București, admite că clubul din Ștefan cel Mare se confruntă cu o criză financiară semnificativă. Tehnicianul spune că nu a primit niciun ban de când a revenit la club și ia în calcul să părăsească noul proiect fotbalistic.

Contra are un start de mandat extrem de slab la Dinamo, ajungând la a patra înfrângere consecutivă după meciul de la Sfântu Gheorghe, cel mai slab parcurs din carierea sa de antrenor.

Antrenorul de la Dinamo spune că momentan investitorii spanioli nu și-au respectat promisiunile, iar proiectul promis pare departe de a fi realizat.

Cosmin Contra admite că la Dinamo este o criză financiară severă

„Mi-au zis că este un proiect foarte mare la Dinamo, în care se va investi 10 milioane de euro în primul an. Mi-au zis că acesta va fi bugetul. Nu știu dacă aici sunt incluse și datoriile, dar oricum 10 milioane este o sumă considerabilă, un buget bun, sănătos, poți să aduci jucători de calitate.

Au zis că vor face o academie serioasă, în stilul spaniol. A fost un proiect pe care am dorit mereu să-l am în România.

Deocamdată, nu (dacă spaniolii au respectat promisiunile, n.r.) Asta e problema. De aceea am zis că se mișcă greu lucrurile în sensul ăsta. Deocamdată, proiectul nu funcționează de unde ar trebui să funcționeze.

Dar am zilnic discuții cu directorul sportiv, cu Pablo Cortacero, mă liniștesc și zic că nu vor fi probleme de bani. Da, sunt (probleme cu banii, n.r.). Unii au două luni, eu am o lună și un pic. Deocamdată, nici eu nu am luat niciun ban, a declarat Cosmin Contra la emisiunea “Prietenii lui Ovidiu”.

Antrenorul lui Dinamo: „Dacă vor continua aceste probleme, nu are rost să rămân”

„Nu am vreo intenție de a renunța. Dar, dacă vor continua aceste probleme și nu vor intra banii, nu are rost să rămân într-un proiect în care mi s-a spus un anumit lucru și nu se întâmplă acel lucru.

Eu nu sunt genul să dau bir cu fugiții, am încredere că pot face treabă la Dinamo, am încredere în munca pe care o pot face la nivel sportiv, dar trebuie să fiu lăsat s-o fac”, a adăugat Cosmin Contra.

Închide ×