Turneul ATP Ţiriac Open se va desfăşura între 31 martie şi 6 aprilie. În 2024 competiţia a revenit în ţară după opt ani de exil şi a fost organizată la baza Năstase & Marica Sports Club. În 2025, turenul s-a mutat la Centrul Naţional de Tenis.
Cosmin Hodor, directorul turneului Ţiriac Open, a acordat un amplu interviu pentru FANATIK înainte de startul competiţiei în care a vorbit despre numele importante prezente la Bucureşti, costurile mari de organizare, dar şi planurile de viitor, în care turneul se va desfăşura într-un nou complex, construit de Ion Ţiriac la Otopeni. Directorul competiţiei atrage atenţia asupra faptului că, după retragerea Simonei Halep, fenomenul tenis nu va mai exista în România şi condamnă lipsa de implicare a autorităţilor în sport:
Domnule Hodor, a doua ediţie a turneului ATP Ţiriac de la revenire. Aţi mutat competiţia la Centrul Naţional de Tenis…
– Da, am mutat turneul la Centrul Naţional de Tenis forţaţi de împrejurări. Nu ne-am fi dorit, sincer, mai ales că este o provocare foarte mare. Se pare că ne-am specializat în a resuscita locaţii moarte. Pe unde mergem şi bate vântul prin locaţiile respective, reuşim să le punem pe hartă şi apoi suntem forţaţi de împrejurări să le mutăm. Am dat dovadă că putem să facem lucrurile astea şi echipa care a lucrat atâţia ani la turnee este solidă şi puternică.
Înţeleg…
– Nu capotăm în faţa unor astfel de provocări. Am luat-o zi de zi, iar centrul arată total schimbat. Este un Centru Naţional de Tenis, aşa cum trebuie el să arate. Un centru care a dat un număr 1 mondial la simplu, pe Simona Halep, la dublu, pe Horia Tecău.
Vă gândiţi ca şi în următorii ani să îl ţineţi tot acolo?
– Probabil că şi pentru anul viitor, turneul va fi tot acolo, până va fi gata complexul domnului Ţiriac de la Otopeni. Acolo va putea fi găzduit un eveniment de orice magnitudine pentru că va fi construit la standardele actuale şi va oferi nişte facilităţi pe măsură, nu numai jucătorilor, ci şi invitaţilor: facilităţi VIP, etc. Aşteptăm şi noi cu nerăbdare să mergem într-o locaţie care are totul setat unde doar organizăm turneul. Unde avem o sală de conferinţe, vestiare, LED-uri, teren acoperit, terenurile făcute. Noi peste tot unde am fost a trebuit să improvizăm în permanenţă.
Chiar şi la Arenele BNR?
– Da, chiar dacă aveam terenul central, dar celelalte facilităţi erau, practic, inexistente. Noi mereu trebuia să improvizăm tot să ajungem la standardele pe care le cereau cei de la ATP.
În cât timp estimaţi că va fi gata complexul de la Otopeni?
– Eu sper ca în 2027 turneul să se desfăşoare la Otopeni.
Referitor la Arenele BNR, vă pare rău că turneul s-a mutat de acolo şi nu veţi mai putea găzdui în acea locaţie?
– Bun, îmi pare rău… Este o chestie sentimentală şi cred că asta este mai mult la domnul Ţiriac şi la domnul Năstase. Ei au jucat acolo şi nu pot să accepte că nu mai putem călca acolo. Sunt orgolii foarte mari, care în momentul ăsta, nu pot fi depăşite de nicio parte. Dacă s-ar fi dorit ceva, am fi putut să fim acolo. Nu numai noi, ci şi tenisul românesc. Dar cred că este o chestie blocată undeva. Nu cred că n-am fi găsit o soluţie cu o armată de avocaţi să trecem peste acest obstacol. Dar povestea este închisă, cel puţin pentru moment.
A fost greu să readuceţi turneul după opt ani în Bucureşti, mă refer şi la partea de formalităţi?
– Bineînţeles că au fost dificile formalităţile. De la an la an cerinţele celor de la ATP sunt din ce în ce mai mari, standardele cresc mereu. Noi am fost surprinşi că turneul lăsat în 2016 vine la pachet cu un set de cerinţe triplu faţă de ce aveam înainte. Şi aşa anul trecut am fost la limită cu totul şi am avut destul de multe comentarii. A fost şi pentru noi, aşa, din scurt, tot ce s-a întâmplat. Am învăţat din experienţa anului trecut, sper ca anul ăsta să fim mult mai bine. Faptul că sunt nişte jucători de o asemenea valoare care vin în România certifică faptul că au încredere în noi şi ceea ce putem să facem aici.
Sunteţi mulţumit de line-up-ul de anul acesta?
– Da, 100%. Ce poţi să îţi doreşti să ai şase jucători din top 50, care toţi joacă. Favoritul 1 este un argentinian care a câştigat un turneu ATP 500 (n.r. Sebastian Baez, campion la Rio). Iar din ceilalţi jucători, care au scris istorie, cum e Stan Wawrinka, să ne bucurăm de fiecare minut în care el este pe teren. Este un dar că putem fi pe un teren pe care el încă activează.
Este ultimul lui an de activitate?
– Gasquet a anunţat deja acest lucru, apropo, că îl avem şi pe Gasquet în acest an, fost top 10. El a anunţat că va mai juca nişte turnee şi e ultimul său an. La Wawrinka se speculează. Deocamdată nu a anunţat nimic oficial, probabil o să vadă unde se află la finalul anului şi va lua o decizie.
Noi de ce nu mai avem jucători care măcar să cocheteze cu top 100 ATP?
– Se vede cu ochiul liber, nu trebuie să o spun eu ca director de turneu. Sportul nu este o prioritate în România. Ne place să ne uităm la televizor la sport, să spunem că ne-am dori să avem, să resuscităm sportul, să îl readucem la un nivel înalt… Dar uitaţi-vă ce buget are Agenţia Naţională de Sport. Atâta timp cât desfiinţezi Ministerul şi ajungi să fii o Agenţie Naţională… pentru dacă eşti Agenţie nu poate să îţi sară nimeni în cap că aloci un buget aşa de mic. Bugetul ăsta cine ştie de ce departament din Guvern ţine. Nici nu mai eşti minister, nu contează. Ori eşti agenţie de sport, ori eşti agenţie de turism, este acelaşi lucru.
Sportul nu e prioritate. Ne-am hrănit fals cu medaliile obţinute la Paris, majoritatea au fost la canotaj şi excepţiile lui David Popovici. Astea nu sunt rezultatul unei strategii sau a unei investiţii în sport. Tot privatul o să facă pe ici pe colo. Asta e partea bună pentru că noi am ajuns la Centrul Naţional de Tenis şi vom ajuta să îl refacem. Să îl aducem, cât de cât, la nişte standarde decente ca jucătorii noştri să se antreneze acolo. Dar nu putem vorbi de jucători talentaţi care să vină din spate. Alea sunt excepţii.
Suntem campioni europeni la Under 18 cu jucători care se antrenează acolo, la centru. De acum încolo, ar trebui să facă pasul spre performanţă. Este destul de greu să îi preia cineva, să îi ducă mai departe. Pentru că nu există unde. Sper ca în momentul în care la Otopeni va fi gata Academia domnului Ţiriac să poată oferi alternativa de care aceşti copii au nevoie.
Pregătiţi ceva surprize pentru acest turneu? Meciuri demonstrative sau altceva cum obişnuiaţi la Arenele BNR…
– Nu. Noi am fi făcut, dar nu prea îţi permite terenul. Avem trei terenuri mari şi late pe care să jucăm, alte două de antrenament. Este destul de greu. Când o să avem o locaţie fixă pe care vom putea organiza cum vrem noi şi avem nişte fluxuri stabilite pentru jucători, pentru evenimente şi pentru meciuri demonstrative, atunci poţi să te gândeşti. Acum, important este să faci turneul şi să fie bine.
Aţi devenit cel mai tânăr director din istoria turneelor ATP, la doar 24 de ani. Cum a fost să organizaţi aceste turnee de-a lungul timpului?
– A fost o conjunctură atunci că eram deja angrenat în turneele challenger ale domnului Ţiriac de la Braşov şi de la Bucureşti. Era un director executiv care la momentul respectiv a plecat din ţară în Canada. Domnul Ţiriac m-a întrebat, când aveam 24 de ani, dacă sunt în stare să organizez turneul. Adică asta e povestea. Inconştienţa vârstei m-a făcut să accept. Şi am tot rămas. Au trecut 20 şi ceva de ani de atunci.
În fiecare an am învăţat câte ceva. Este un domeniu destul de greu de gestionat. Dacă nu eşti atent, nu ţii pasul, ai alunecat şi eşti dat la o parte. Nu prea ai timp să te crezi buricul pământului şi să zici că ai organizat la 24 de ani şi că eşti cel mai mare, cel mai tare. Nu eşti, pentru că piaţa te dă la o parte. Mereu trebuie să fii la curent cu tot ce se întâmplă şi tu şi echipa pe care o ai.
Pe Djokovic l-aţi avut la turneu înainte de a deveni un nume sonor. Dar s-a pus vreodată problema să vină un jucător de „Big 4” la Bucureşti?
– Era mare diferenţa. Ca să aduci un astfel de jucător la un turneu ATP 250, vorbesc acum de 2016, trebuia să îl antamezi cu un an înainte şi ar fi costat foarte mulţi bani. Când spun, mulţi, mulţi de tot. Iar o arenă de 4-5000 de locuri nu merită să aibă un astfel de nume. Adică ar fi trebuit să ai cel puţin 15.000 de locuri să aduci un nume din Big 4 şi din biletele vândute ai fi acoperit un sfert din ceea ce ai fi plătit. Ca să nu spun că trebuia să îl ai liber cu un an înainte.
Care e cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat în organizarea turneelor de la Bucureşti?
– Fiecare ediţie vine cu provocări şi fiecare trebuie luată pentru momentul respectiv. Anul trecut a fost o locaţie nouă, anul ăsta din nou. Sunt cerinţe suplimentare şi noi trebuie să adaptăm. Realmente, spargem pereţi, construim bucătării, aducem containere, mutăm terenuri, spargem garduri şi altele. La acest mod se întâmplă lucrurile în ultimii ani. Nu avem ceva fix. Toate aceste necunoscute ne fac să ajungem în situaţia în care lucrurile se leagă în cascadă. Până nu terminăm gradenele nu putem face altceva, nu ştim câte bilete putem să vindem. Gradenele alea generează nişte locuri care nu văd. Vii cu o gradenă în faţă, dar trebuie să montezi lumini. Eşti constrâns, ai minimum 3500 de locuri. Eşti în suspans până în ultima săptămână când tu vezi dacă ceea ce ai gândit, se potriveşte cu locaţia respectivă.
Asta e diferenţa faţă de turneele care au deja locaţia, unde este totul setat…
– Echipa care organizează turneele, dacă o trimiţi într-o locaţie ca Indian Wells, unde există totul setat, poate să îţi organizeze cu ochii închişi ceea ce fac oamenii ăia acolo. Provocarea cea mai mare e să te duci pe un câmp şi acolo să organizezi un turneu de tenis. Iar când vin oamenii ăia să vadă că arată totul spectaculos, instagramabil, că arată bine pe tv. Că toată lumea o să zică: „Wow, unde sunteţi?” şi cinci zile mai târziu nu va mai fi nimic acolo.
Cât vă costă organizarea turneului cu totul?
– Ne apropiem de două milioane de euro. N-ai cum. Costurile sunt aşa de mari. Pentru infrastructura pe care trebuie să o generezi… Turneul putea să fie cu costuri mai mici dacă erai în altă parte. Gândiţi-vă că peste aceste costuri vin şi premiile. Eu vorbesc de promovare, hoteluri, infrastructură, electronic scoring system, lumini.
Este o ambiţie să păstraţi turneul în Bucureşti? Din ce îmi spuneţi, eforturile financiare sunt mari…
– Dacă nu era vorba de numele domnului Ţiriac sau al lui Ilie Năstase, eu n-aş fi făcut niciodată. Dar cred că oamenii ăştia merită ca acest turneu să existe în România pentru totdeauna. Este destul de greu de digerat că la 10 ani de zile în care ai avut-o pe Simona Halep în tenisul mare, locul 1 mondial şi în permanenţă erau oameni importanţi la aeroport şi peste tot, nu s-a construit absolut nimic. Nici măcar o bază de tenis.
Momentul „tenis” în România s-a dus. Nu mai există. S-a terminat cu aeroporturile, cu florile, cu miniştri, cu COSR. S-a terminat, la revedere! N-o să îi mai vezi, n-o să mai vorbească nimeni de tenis. Este un moment cu David Popovici care trebuie speculat. El cere, cere, cere şi tot nu se va întâmpla nimic. Politica din România este ocupată cu alte lucruri, astfel că nu îşi mai ia nimeni ca prioritate să construiască baze sportive.
Adică ei rămân la stadiul de excepţii, Simona Halep, David Popovici…
– Da. Şi noi umblăm cu turneul ăsta dintr-o parte în alta şi încercăm să facem maximum din ce se poate face. Dar este normal ca turneul să rămână indiferent de clasa politică pe care o avem sau n-o avem. Este normal să rămână mereu în România.
Care ar fi soluţia să creştem din nou, la nivel de tenis?
– Federaţia Română de Tenis n-a primit finanţare de şapte ani. Despre ce vorbim? Resuscitarea tenisului? Cum? Oamenii ăia sunt cu salariile neplătite de patru luni de zile. Cere-le tu să facă o strategie de sport. Pentru ce? Omul ăla când se duce acasă cu problemele care sunt şi federaţia nu îşi ia niciun ban… Nu intru în subiect de ce. Dar ce să ceri? Pe ce bază să reconstruim?
Practic ce se întâmplă este datorită eforturilor individuale ale jucătorilor?
– Da. Cât sunt de dispuşi părinţii şi jucătorii să meargă mai departe, cât pot să fie mai buni.
Voi aveţi vreun sprijin de la autorităţi?
– Nu. Zero. Dar noi suntem o entitate privată, nu căutăm asta. Sprijinul trebuie să meargă la Federaţia de Tenis, care ţine de stat. Astfel încât să permită şi să se lanseze programe pentru copii, cantonamente, antrenamente. Ce oferă federaţia este prea puţin. Nu că nu vrea, nu poate. Nu e susţinută. Este bunăvoinţă, dar e greu să duci lucrurile mai departe.
Eşti încrezător că turneul va arăta mai bine ca anul trecut?
– Da. Ştiu, au fost multe comentarii şi e normal. Am ajuns în acea locaţie cu cinci săptămâni înaintea turneului. Am făcut tot ce-am putut. Dar, anul acesta ne-am mai rodat şi ştim ce avem de făcut.
Cu cât timp înainte începeţi să lucraţi la turneu?
– În mod normal, când s-a terminat ediţia de anul trecut, începe următoarea ediţie. Aici ne-am apucat din noiembrie să organizăm. Terenul central este provizoriu. Celelalte îmbunătăţiri vor rămâne. Am renovat vestiare, grupuri sanitare, sală, băi de gheaţă, saună. Ele vor rămâne. Cele provizorii, cum au venit, aşa vor pleca de acolo.
Care vi se pare cel mai bine organizat turneu?
– Greu de zis. Sunt Grand Slam-urile, care sunt speciale, turneele mari de 1000 de puncte. E greu… Wimbledon are un farmec aparte, foarte prestigios ca turneu. Australian Open e relaxat, US Open şi Roland Garros sunt foarte comerciale, dar cu istorie în spate. Madrid mi-a plăcut mult. Dar încă o dată. Au locaţii. Te înfiinţezi acolo. Din turneele 250 cu care ar trebui să te compari, Geneva era un turneu foarte frumos. Scump, că era în Elveţia, şi costa de 3-4 ori ca la noi, dar era un turneu frumos.
Turneele WTA de la noi cum vi se par, ca organizare?
– La Cluj e clar că e un turneu bine organizat. Îi ajută şi locaţia, dar e meritul lor. Avem un turneu la Iaşi şi este ceva uriaş pentru România. Nu doar pentru ţară, ci şi pentru zonele respective. Nu ştiu ce strategie financiară au, dar ca evenimente pentru zonele respective sunt foarte bune. Nu mai spun pentru jucători sau jucătoare.
Voi scoateţi profit?
– Nu. E foarte greu. În primul rând, n-ai locaţie, n-ai nimic. E greu să scoţi profit. L-ai adus în România. Trebuie să îţi creezi un istoric, pe care l-ai pierdut.
Vă gândiţi la un upgrade, să avem un ATP 500?
– Ca să vă faceţi o idee, la un turneu ATP 500, care e următorul pas, doar premiile sunt de 2,4-2,5 milioane de euro. Întrebarea este: piaţa din Bucureşti suportă un astfel de eveniment pentru o săptămână? S-ar putea să nu. Dar, dacă ai o locaţie corespunzătoare, sigur că de banii ăia poţi să aduci 4-5 jucători top 20. Poţi să îi împarţi, ai sesiune de noapte, dar în momentul de faţă n-ai baza.