Cosmin Matei nu mai are liniște. La începutul acestui an, jucătorul lui Sepsi OSK a fost depistat pozitiv cu metilhexanamina, un stimulent ce sporea pe termen scurt abilitățile fizice ale fotbalistului, precum viteza, energia și rezistența.
Incidentul s-a petrecut chiar după un meci pierdut pe 4 februarie cu Universitatea Craiova. ANAD nu l-a suspendat atunci, însă decizia venită acum este una foarte clară, iar fotbalistul covăsnenilor va sta departe de gazon mult timp.
Fotbalistul a oferit o primă reacție prin intermediul paginii oficiale de Facebook a celor de la Sepsi OSK. Jucătorul își prezintă nevinovăția, afirmând că a s-a contaminat cu acea substanță accidental, fără voia sa și nu înțelege decizia luată de către cei de la ANAD.
„Sunt foarte dezamăgit de această decizie. Am colaborat pe deplin cu ANAD, încă de la bun început. Am demonstrat prin intermediul laboratoarelor antidoping autorizate de WADA și potrivit cerințelor acestora, că suplimentul respectiv era contaminat cu substanța interzisă care a fost găsită în proba mea.
Este dezamăgitor pentru că mi s-a părut că situația mea a fost înțeleasă. Nu a rămas nimic nelămurit din tot cazul meu și totuși primesc această suspendare pentru 6 luni.
Nu înțeleg cum pot fi găsit vinovat, în contextul în care am făcut o serie de analize la laboratoarele autorizate și am demonstrat că unele flacoane sunt contaminate iar alte flacoane nu conțin substanța interzisă. Toate sigilate dar din loturi diferite. Practic, e după cum ți-e norocul.
Mi s-a reproșat în fața Comisiei că nu am analizat suplimentul respectiv înainte de a-l consuma. Am explicat și au văzut și dânșii că analiza pentru toate substanțele din lista interzisă ajunge la câteva mii de euro.
Și chiar și așa, dacă ți se confirmă că un supliment nu este contaminat cu nicio substanță din lista interzisă, la următoarea dată când cumperi, te poți trezi că ai nimerit un lot contaminat. Probabil trebuia să fac o analiză de 2000 de euro la fiecare achiziție a energizantului de 150 lei. Asta este absurd și nu înțeleg cum pot fi găsit eu vinovat.”, este doar o parte din amplul mesaj transmis de Cosmin Matei prin intermediul rețelelor sociale.
Clubul din Covasna și-a început postarea despre incident explicând sancțiunea primită de Cosmin Matei. De asemenea, echipa patronată de Laszlo Dioszegi precizează și faptul că jucătorul va face recurs.
„Jucătorul echipei Sepsi OSK, Cosmin Matei, a primit decizia Comisiei de Audiere a ANAD privind suspendarea sa pentru o perioadă de șase luni din activitatea sportivă. Cosmin Matei și-a exprimat dezamăgirea față de decizie, și a anuntat că va depune recurs.”, se arată la începutul comunicatului emis de Sepsi.