Fotbal international

Cosmin Moţi, eliminat după o intrare dură în Ludogoreţ – Ferencvaros 2-3: “Karate Kid!” Campioana Bulgariei, out din Liga Campionilor! Video

18.07.2019 | 08:38
Cosmin Moţi, eliminat după o intrare dură în Ludogoreţ - Ferencvaros 2-3:
Cosmin Moţi, eliminat după o intrare dură în Ludogoreţ - Ferencvaros 2-3

Cosmin Moţi a fost eliminat după o intrare dură în timpul meciului Ludogoreţ – Ferencvaros 2-3. Campioana Bulgariei a părăsit Liga Campionilor, fiind învinsă de maghiari şi în manşa tur, scor 1-2, şi va continua drumul european în turul 2 preliminar din Europa League.

Cosmin Moţi, eliminat după o intrare dură în Ludogoreţ – Ferencvaros 2-3. Al şaptelea “roşu” din carieră

În minutul 82 al meciului Ludogoreţ – Ferencvaros 2-3, Cosmin Moţi a fost eliminat după o intrare dură la mijlocul terenului. Fundaşul român a intrat, cu întârziere, cu piciorul ridicat la Oleksandr Zubkov şi l-a lovit pe mijlocaşul ofensiv al maghiarilor la coapsa piciorului drept.

Donatas Rumsas i-a arătat direct cartonaşul roşu, moment în care Cosmin Moţi şi-a pus mâinile în cap, dându-şi seama de greşeala pe care o comisese. Imaginile video cu faultul fundaşului de 34 de ani au ajuns pe Twitter, unde un internaut l-a poreclit “Karate Kid”. De-a lungul carierei, internaţionalul român a fost eliminat direct de şapte ori.

Cu cine joacă Ludogoreţ în turul 2 preliminar din Europa League

Fiind eliminată în turul 1 preliminar din Liga Campionilor, Ludogoreţ Razgrad va juca în turul 2 preliminar din Europa League, pe ruta campioanelor. Pe 25 iulie, campioana Bulgariei se va deplasa pe terenul lui Valur, în timp ce manşa retur se va disputa pe 1 august.

Dragoş Grigore nu a făcut parte din lotul lui Ludogoreţ Razgrad pentru returul cu Ferencvaros. Claudiu Keşeru, cel mai bun marcator din istoria campioanei Bulgariei, a fost rezervă şi a intrat pe teren în minutul 46. Fosta adversară a celor de la FCSB a fost condusă cu 0-2 de maghiari, după două goluri venite în 21 de minute. Georgi Terziev a redus din diferenţă în minutul 24, iar Ludogoreţ putea să egaleze după cinci minute, însă Jakub Swierczok a ratat o lovitură de la 11 metri. După pauză, Tokmac Nguen a dus scorul la 3-1 pentru Ferencvaros. Marcel Heister şi-a înscris în proprie poartă, dar Ludogoreţ nu a mai putut să revină în joc.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri