Cosmin Olăroiu a fost foarte aproape să obțină prima sa victorie ca selecționer al Emiratelor Arabe Unite. Echipa tehnicianului român a condus cu 1-0 în duelul disputat la Bișkek contra Kârgâzstanului, însă gazdele au egalat la ultima fază.
La debutul lui Cosmin Olăroiu, naționala Emiratelor a remizat cu Uzbekistan, scor 0-0, rezultat care a asigurat adversarilor prezența la Cupa Mondială din 2026, în timp ce echipa tehnicianului român a ratat acest obiectiv, urmând să lupte în continuare pentru calificare, în turul 4. După meci, a existat un scandal de proporții, doi fotbaliști fiind pedepsiți aspru de Federația din Emirate.
Partida de la Bișkek nu a avut vreo miză deosebită nici pentru gazde, care vor părăsi competiția în această fază. Totuși, meciul putea fi unul special pentru Cosmin Olăroiu, în cazul în care echipa sa obținea un succes, deoarece ar fi fost primul al său ca selecționer al Emiratelor.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 30 al întâlnirii, prin Harib Suhail, care a finalizat o acțiune de contraatac. Echipa pregătită de Cosmin Olăroiu a condus până la ultima fază a jocului, când Kai Merk a egalat dintr-un voleu, stabilind scorul final, 1-1.
După acest rezultat, naționala Emiratelor Arabe Unite a încheiat grupa pe locul 3, cu 15 puncte, la șase distanță de a doua clasată Uzbekistan. Formația lui Cosmin Olăroiu va avansa în turul 4 al preliminariilor, unde va avea din nou șansa calificării la Cupa Mondială.
În această fază vor participa șase formații, care vor fi împărțite în două grupe de câte trei echipe. După disputarea celor trei runde, primele clasate din grupe vor avansa direct la Cupa Mondială, în timp ce grupările aflate pe locul 2 se vor întâlni în dublă manșă pentru a stabili echipa care va reprezenta Asia la barajul inter-continental.
Odată cu finalul fazei 3 din preliminariile asiatice, naționala Emiratelor şi-a aflat cele cinci posibile adversare din turul 4. Este vorba despre reprezentativele din Qatar, Irak, Indonezia, Oman și Arabia Saudită.