Cosmin Olăroiu este noul selecționer al Emiratelor Arabe Unite, informație confirmată oficial sâmbătă de reprezentanții Federației. La doar câteva zile după acest anunț, echipa de club pregătită de tehnicianul român, Al Sharjah, a obținut un succes clar în campionatul intern.
Al Sharjah a învins-o cu 4-0 pe Ajman în etapa cu numărul 22 a campionatului din Emiratele Arabe Unite, la doar trei zile după ce antrenorul echipei, Cosmin Olăroiu, a devenit noul selecționer al primei reprezentative din această țară.
Shahin Abdulrahman a deschis scorul pentru Al Sharjah în duelul de pe teren propriu cu Ajman, iar fostul jucător al lui AC Milan, Adel Taarabt, a dublat avantajul echipei spre finalul primei reprize. Luan Pereira a înscris golul de 3-0, iar scorul final a fost stabilit în minutul 77 de Majed Hassan.
O evoluție fabuloasă a avut și tunisianul Firas Ben Larbi, care a oferit pasele decisive la toate cele patru goluri marcate de formația lui Cosmin Olăroiu. Al Sharjah rămâne pe locul 2 după acest succes, însă s-a apropiat la opt puncte de liderul Shabab Al-Ahli Dubai, iar cele două formații mai au de disputat încă patru partide până la finalul sezonului.
Pe lângă ultimele etape rămase din campionat, Al Sharjah va disputa în luna mai și două finale. Mai întâi, pe 9 mai, va avea loc ultimul act al Cupei Președintelui, contra celor de la Shabab Al-Ahli Dubai, iar pe 18 mai, trupa lui Cosmin Olăroiu va disputa finala AFC Champions League Two, unde o va întâlni pe Lion City, formație din Singapore.
După ce va încheia sezonul alături de Al Sharjah, Cosmin Olăroiu se va concentra pe noul său rol, cel de selecționer al Emiratelor Arabe Unite. În iunie, aceștia vor disputa ultimele două partide din grupa A a turului trei din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Aflată pe locul 3 în acest moment, EAU va întâlni ocupanta poziției secunde, Uzbekistan, pe teren propriu și penultima clasată Kârgâzstan. Pentru a obține calificarea directă la CM, naționala Emiratelor are nevoie de două victorii și de un pas greșit al Uzbekistanului în meciul din ultima etapă cu Qatar. Altfel, echipa lui Cosmin Olăroiu va avansa în turul patru, unde va avea din nou oportunitatea să se califice, atât direct, cât și prin intermediul unui baraj.