Costel Enache nu mai vine la FCSB! Gigi Becali: “Trebuia prezentat azi. Nu mai răspunde la telefon!”

Marian Popovici    Ionut Neamţu   
în Casa Pariurilor Liga 1
19/08/2019, 11:41
Costel Enache nu mai vine la FCSB! Gigi Becali: “Trebuia prezentat azi. Nu mai răspunde la telefon!”
Gigi Becali la conferinta de presa a prezentarii noului antrenor al FCSB

Gigi Becali a anunțat că antrenor la FCSB rămâne deocamdată Vergil Andronache. Negocierile cu antrenorul lui Hermannstadt, Costel Enache, au eșuat, iar tehnicianul sibienilor nici nu îi mai răspunde la telefon, deși trebuia prezentat luni, alături de Narcis Răducan. 

Costel Enache nu mai vine la FCSB! Gigi Becali: “Nu mai răspunde la telefon!”

Patronul FCSB a declarat că el va trage ponoasele unei eventuale necalificări în grupele Europa League: “Enache nu-mi răspunde la telefon. Astăzi trebuia să îi prezentăm pe amândoi. Și pe Narcis Răducan și pe Costel Enache. Ce să fac, nu mai răspunde. Nu îl dădeau cei de la Hermannstadt. Nu este nicio problemă pentru mine.

Nu știu ce s-a întâmplat cu Enache, nu mă interesează. E posibil ca Vergil Andronache să fie pe bancă în meciul cu Guimaraes. Nu e corect să vină acum un antrenor și dacă nu ne calificăm să tragă ponoasele. 

Lasă să iau eu în cârcă rezultatele unei necalificări. Eu trag ponoasele pentru că eu le-am făcut, dar dacă mă ajută Dumnezeu eu le voi și rezolva. Sunt mulți antrenori care vor să vină la FCSB, stați liniștiți. Noi n-am avut jumătate de echipă cu Poli Iași, când revin toți accidentații o să avem 20 de victorii la rând”, a spus Becali la ProX.

Costel Enache nu mai vine la FCSB! Gigi Becali Trebuia prezentat azi. Nu mai răspunde la telefon!
Costel Enache nu mai vine la FCSB! Gigi Becali Trebuia prezentat azi. Nu mai răspunde la telefon! FOTO: Gnohere, în meciul cu Poli Iași

“Mi-a spus un prieten că Mlada e mai puternică ca Vitoria Guimaraes”

FCSB a suferit patru înfrângeri la rând în Casa Pariurilor Liga 1. Echipa roș-albastră este pe locul 11 cu doar patru puncte obținute în primele 6 etape. Totuși, echipa roș-albastră are șansa să își spele imaginea în Europa League, acolo unde va juca împotriva lui Vitoria Guimaraes, în play-off. Dacă va trece de portughezi, echipa lui Gigi Becali va evolua în grupele competiției.

Primul meci din play-off va avea loc joi, de la ora 21:30. Becali este optimist înainte de acest meci: “Mi-a spus un prieten că Mlada e mai puternică ca Vitoria Guimaraes. Dar dacă nu e așa, poate e mai bine. Că Vitoria o să iasă la joc și nu o să se baricadeze” 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles