Costel Gâlcă a avut și o nemulțumire la finalul meciului Hermannstadt – Rapid 0-3. Antrenorul giuleștenilor s-a arătat puțin deranjat de faptul că jucătorii săi au făcut câteva erori pe faza de construcție în prima repriză.
În rest, în mod evident, tehnicianul a apreciat per total evoluția echipei sale și chiar a spus că nu se aștepta la un astfel de scor la partida de la Sibiu. De asemenea, Gâlcă a comentat și euro-golul marcat de Grameni, penalty-ul ratat de Dobre și reușita lui Jambor, spunând că s-ar bucura dacă și Daniel Paraschiv ar începe să marcheze pentru noua sa formație.
„În prima repriză am greșit mult pe construcție, ne-au surprins, puteau să ne și marcheze. După pauză am reușit să stăm mai bine în teren, să avem cursivitate în posesie, să ajungem mai mult în fața porții. Mă așteptam la un meci mult mai strâns, la un scor mai strâns.
Se vedea cu ochiul liber, se rupea gazonul, nu mai aveau stabilitate bună. Am încercat să jucăm mai direct, să avem poziții bune și am reușit. (n.r. Despre euro-golul lui Grameni) El are o lovire foarte bună, are și inteligență. (n.r. Despre penalty-ul ratat de Dobre) Se mai întâmplă să ratezi, dar până la urmă e bine că am câștigat.
(n.r. Despre golul marcat de Jambor, primul pentru el în campionat după venirea la Rapid) Mă bucur mult, e un băiat care muncește foarte mult, a meritat să marcheze, mă aștept și de la Daniel (n.r. Paraschiv) și de la alți jucători să marcheze, să aibă aceeași satisfacție.
(n.r. Despre rivalele Dinamo și Universitatea Craiova) Ne uităm la meciuri, dar nimic mai mult. Important pentru noi e ce facem noi. (n.r. Despre meciul cu Petrolul Ploiești) E o echipă care stă foarte bine în teren, e greu să poți să ajungi la poarta lor, sunt foarte bine organizați, au jucători de contraatac care pot să marcheze. Dar important pentru noi e ce facem noi”, a spus Costel Gâlcă la finalul meciului Hermannstadt – Rapid 0-3.