Sport

Costel Gâlcă anunță schimbări în primul 11 la Rapid pentru derby-ul cu Petrolul: „E nevoie de ceva mai fresh”

Constantin Gâlcă, înainte de derby-ul cu Petrolul, nu a vrut să vorbească despre titlu. Ce schimbări a anunțat antrenorul în Giulești.
05.02.2026 | 19:15
Costel Galca anunta schimbari in primul 11 la Rapid pentru derbyul cu Petrolul E nevoie de ceva mai fresh
Gâlcă, anunț înainte de meciul dintre Rapid și Petrolul
ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei bucureștene rămâne precaut, asta chiar dacă fanii visează la primul titlu din 2003 și până în prezent. Gâlcă a spus că așteaptă play-off-ul pentru a vedea cum stă echipa sa în această luptă pentru primul loc.

Gâlcă știe ce le lipsește noilor transferuri de la Rapid, Moruțan și Paraschiv

Cele mai importante două transferuri făcute de Rapid în această iarnă, Daniel Paraschiv și Olimpiu Moruțan, au nevoie de timp pentru a-și atinge nivelul maxim, a concluzionat Costel Gâlcă după ce i-a văzut în tricoul formației giuleștene.

ADVERTISEMENT

„După rezultatul pozitiv de la Sibiu suntem mult mai bine, avem încredere. Campionatul e echilibrat, e important să câștigăm și meciul următor. Am spus-o și înainte, mai ales că e un derby, trebuie să dăm tot, să avem atitudinea din repriza a doua cu Hermannstadt.

Important e să ne atingem obiectivul cât mai repede, abia apoi să vorbim despre titlu. Jucătorii noi mai au nevoie de ceva meciuri, și Daniel, și Olimpiu. Aduc un plus. Trebuie să ne adaptăm, de aceea am spus că o să facem unele schimbări în echipa de start. E nevoie să venim cu ceva mai fresh”, a declarat Costel Gâlcă.

ADVERTISEMENT

Ce a spus Costel Gâlcă în momentul în care a fost întrebat despre lupta pentru titlu

Constantin Gâlcă continuă să fie precaut în declarații, când vine vorba despre lupta pentru titlu, iar tehnicianul dă de înțeles că va discuta mai multe când va începe faza play-off-ului.

ADVERTISEMENT

„Kevin Ciubotaru e un jucător bun, dar noi am transferat pe postul acela. Sperăm ca Sălceanu să debuteze cât mai repede. La Talisson trebuie să așteptăm, știm procedura. El e pregătit, a jucat înainte să vină aici. Pentru noi e important să ne atingem obiectivul. Când vom intra în linie dreaptă, voi vorbi de titlu”, a mai spus Costel Gâlcă.

ADVERTISEMENT

Rapid are derby cu Petrolul în etapa 26

Rapid a reușit să învingă în runda cu numărul 25, 3-0, la Hermannstadt, iar acum se pregătește de derby-ul cu Petrolul. Ploieștenii vin și ei după o victorie extrem de importantă, 1-0, obținută în ultimele minute cu Unirea Slobozia.

Ambele formații urmează acum să se dueleze în Giulești, în runda cu numărul 26, după ce în tur a fost o victorie pentru bucureșteni, 1-0, datorită unui gol marcat de Alexandru Pașcanu.

ADVERTISEMENT