Tehnicianul trupei giuleștene este de părere că formația sa poate să facă istorie și să aducă trofeul mult așteptat de suporteri la finalul sezonului regulat, iar asta depinde foarte mult de atitudinea jucătorilor și cum se vor exprima ei pe teren. Prima partidă în care pot să arate că au valoarea necesară de a fi campioni va fi cu Dinamo, sâmbătă, de la ora 21:00.
Constantin Gâlcă a vorbit despre dorința sa de a avea o organizare defensivă foarte bună, la care să participe toți fotbaliștii, mai ales în contextul în care acest lucru a ajutat gruparea sa să obțină două victorii din două posibile cu Dinamo în sezonul regulat.
„De mâine începe play-off-ul pentru noi, am spus de atâtea ori că o să fie meciuri diferite, mult mai strânse, cu ambiții mai mari de partea fiecăruia și de aceea trebuie să continuăm cu atitudinea de la ultimele meciuri, cu o organizare foarte bună. Intensitatea cred că o să crească foarte mult în aceste meciuri.
Pun accent în continuare pe atitudinea noastră și pe organizarea defensivă, e important ca toți să ne apărăm și să atacăm cu cât mai mulți jucători. Comparativ cu cele două meciuri din sezonul regulat trebuie să fim mult mai concentrați și să dăm mult mai mult, pentru că și ei vor veni cu o ambiție mult mai mare.
E important pentru noi că jucăm pe Giulești, mai ales cu stadionul plin, întotdeauna suporterii ne-au dus spre victorie, ne-au ajutat în momentele grele. Pentru fiecare antrenor, cum e și cazul meu, ar fi important să pot câștiga cu Rapid acest titlu. Ne dorim foarte mult acest lucru”, a spus Constantin Gâlcă.
Pentru giuleșteni există aproape tot lotul la dispoziție, absenți fiind doar Sălceanu și Burmaz, din cauza accidentărilor. În același timp, antrenorul Rapidului a lăudat prestațiile din ultimul timp pe care Olimpiu Moruțan și Daniel Paraschiv le-au avut.
„Noi în afară de Sălceanu și Burmaz îi avem pe toți disponibili, suntem pregătiți să începem play-off-ul. Toate echipele care au intrat în play-off sunt aici pentru că merită, nu contează dacă sunt mai multe din același oraș. Cu siguranță că mulți spun de Craiova că e favorită la titlu pentru că a avut multă constanță în joc. Pentru noi e important să creadă echipa, să vadă acest drum ca o opțiune de a intra în istoria clubului.
(n.r. despre Moruțan și Paraschiv) În ultimele meciuri au fost mult mai bine și îmi doresc ca toți din lotul să arate bine, să transmită încredere, să aducă un aport echipei la fiecare meci. Îmi doresc să existe ambiția indiferent de adversar. Atitudinea și încrederea să se vadă în teren prin joc și rezultate”, a mai spus antrenorul Rapidului la conferința de presă.