Antrenorul oltenilor a vorbit și despre meciul amical al echipei sale împotriva Oțelului Galați, scor 1-2, fiind încrezător că jucătorii săi vor fi pregătiți pentru campionat. Totodată, a spus că își dorește să lupte și pentru cupă și pentru titlul de campion.
Costel Gâlcă a vorbit despre planurile pe care le are la Universitatea Craiova pentru acest an, anunțându-i pe suporteri că echipa se va lupta și pentru cupă și pentru campionat:
„A fost un meci echilibrat, adversarii au fost mult mai rapizi. Încărcătura noastră la antrenamente a fost foarte mare și s-a văzut în jocul nostru acest lucru.
Timpul era foarte scurt, cred că pierdeam timp pe drum, iar eu zic că am luat o decizie foarte bună. Avem un meci cu Dinamo, e important pentru noi, clasamentul e comprimat, dar e important că e un adversar direct pentru noi.
Atunci va fi un meci dificil, dar ne dorim toți, alături de suporteri, să facem o conexiune, să dăm un joc pe placul suporterilor și să câștigăm acest meci”.
„În fotbal mereu există fricțiuni, dar noi trebuie să ne axăm pe meci, să luăm cele trei puncte și să ne bucurăm suporterii. E important pentru noi să vină un atacant de alt profil.
Avem nevoie de goluri, mai ales pe partea asta, că pe părțile laterale avem goluri. Am mai spus-o de multe ori, trei jucători puteau să plece în orice moment, printre care și Ivan.
Sper să facă un campionat bun și să revină la nivelul pe care îl avea înainte. Îl cunosc pe Ivan, nu e capricios de niciun fel, a trecut printr-o pasă mai proastă, dar îi doresc să revină la forma de dinaint și să fie important pentru club și pentru națională.
Vlădoiu a jucat azi, mai are contract cu noi până la vară, e jucătorul nostru, nu pot să spun mai multe lucruri în acest moment. Sperăm să revină cât mai repede Paradela, dar până la vară nu va putea fi utilizat”, a continuat Costel Gâlcă, la TV DigiSport.
„Ne dorim toți, noi, suporterii, dar ca să avem șanse la campionat și la cupă… va depinde totul de noi. Sunt titluri importante pentru noi. Avem jucători importanți în lot, dar trebuie să creștem nivelul jocului, să creștem ambiția pentru a ne bate pentru aceste două competiții.
Am spus-o mereu, trebuie să avem mai multă constanță, îmi doresc ca în acest retur de campionat să legăm mai multe victorii la rând, față de perioada trecută.
E important pentru noi ca jucătorii care au făcut istorie la Craiova să fie alături de club, cum e și Mario Felgueiras, avem nevoie de oameni care să iasă la televizor.
Sorin Cârțu poate ajuta mult acest club, de câte ori va ieși, va alege frazele bune și cu speranță pentru suporteri. În primul rând, noi trebuie să-l ajutăm cu punctele, cu jocul nostru, pentru că trebuie să fim realiști mereu”, a mai spus antrenorul oltenilor.