Fotbal international

Costel Gâlcă a reușit prima victorie la Velje, în campionatul Danemarcei

07.04.2019 | 18:08
Costel Galca a reusit prima victorie la Velje in campionatul Danemarcei

Costel Gâlcă a preluat în această primăvară formația daneză Vejle Boldklub și, după trei meciuri fără victorie, a reușit să câștige prima sa partidă de la prelua trupei nordice. Vejle a câștigat cu scorul de 4-1 în fața celor de la SonderjyskE, în prima grupă a play-out-ului din Danemarca.

Costel Gâlcă, misiune dificilă la Velje

Golurile marcate de trupa lui Costel Gâlcă au fost semnat de Hryn, cu o dublă, internaționalul islandez Finnbogason și Mads Greve. Pentru oaspeţi golul de onoare a fost înscris Peter Christiansen, în minutul 85. A fost prima victorie a lui Velje de când trupa a fost preluată de Costel Gâlcă. Până acum fostul internațional român obținuse doar două egaluri și o înfrângere pe banca fostei campioane daneze care a promovat chiar în acest sezon pe prima scenă a fotbalului din Danemarca.

Vejle ocupă ultimul loc în clasamentul grupei, cu 24 de puncte, iar SonderjyskE este pe penultima poziţie, cu 29 de puncte. Echipa lui Gâlcă are programat următorul meci, vineri, tot pe teren propriu, cu Horsens. Formația fostului international român evoluează în play-out-ul primei ligi din Danemarca, acolo unde sistemul competitional este unul foarte complicat. Dacă va termina pe unul din ultimele două locuri, lucru foarte probabil, trupa lui Costel Gâlcă va juca într-o piramidă pentru rămânerea în prima divizie.

Costel Gâlcă alături de cele trei trofee cucerite la FCSB
Costel Gâlcă alături de cele trei trofee cucerite la FCSB

Costel Gâlcă a preluat Velje, deși a fost aproape de CFR Cluj

Costel Gâlcă a făcut performanță în mandatul său la FCSB. Tehnicianul român a semnat o triplă pentru roș-albaștri, câștigând Liga 1 Betano, Cupa României și Cupa Ligii! Cu toate acestea, nu i-a fost prelungită înțelegerea de către Gigi Becali, după ce a ratat primăvara europeană și a câștigat cu mari emoții titlul în prima ligă.

După despărțirea de FCSB, Gâlcă a antrenat și în Primera Division, pe Espanyol Barcelona, în sezonul 2015/2016. După aceea a avut două experiențe în spațiul arab, la Taawon și Al-Feiha. Costel Gâlcă a fost aproape și de CFR Cluj, după despărțirea de Toni Conceicao. În cele din urmă, fostul internațional român a decis să meargă la echipa nordică.