Costel Pantilimon, super interviu marca Fanatik! Rolul părinţilor surdo-muţi în carieră, misterul medaliei din Premier League, conflicte şi regrete: “Mă macină!”. Exclusiv

Costel Pantilimon a fost unul dintre cei mai buni portari ai generaţiei sale. Descoperit de Gică Hagi la Bacău, “Panti” a fost portarul lui Poli Timişoara între 2006 şi 2012, când a fost transferat definitiv de gigantul Manchester City, alături de care a câştigat două titluri de campion.

Costel Pantilimon, super interviu marca FANATIK!

Deşi a făcut carieră în Premier League şi a evoluat în echipele naţionale ale României din 2003 până în 2020, nu a prins decât 27 de selecţii la seniori. Recunoaşte că şi-ar fi dorit şi ar fi putut evolua mai mult în prima reprezentativă, de unde s-a retras brusc, în 2020, după un conflict cu Mirel Rădoi.

În ianuarie a început o nouă aventură, manager general la Poli Timişoara, clubul său de suflet, unde vrea să construiască o echipă care să poată reveni în elita fotbalului românesc. Discret în declaraţii în perioada în care a fost jucător, Costel Pantilimon a acceptat un interviu in extenso pentru FANATIK în care a vorbit deschis despre rolul părinţilor surdo-muţi în carieră, aventura Manchester City, conflicte şi regrete. A clarificat şi controversa medaliei din 2012, spunând că a primit şi atunci medalie de campion în Premier League, deşi nu a jucat niciun meci în acel sezon.

“Prinţii mei, după cum ştiţi, sunt surdo-muţi. Şi-au dorit foarte mult ca eu să reuşesc, fiind şi singurul copil”

Costel, în primul rând aş vrea să te întreb de ce ai ales fotbalul?

– Pentru că era sportul naţional. În curtea şcolii, toată lumea juca fotbal. Este clar că, părinţii şi toată lumea te direcţionează cumva spre acest fenomen. Dar la noi în România este sportul cel mai atractiv, de fapt la nivel mondial.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

Cine te-a direcţionat spre postul de portar?

– Cumva, tatăl meu a avut o influenţă spre această poziţie. Când m-am apucat am jucat şi în câmp. Ca tot copilul, vrei să dai goluri. Dar, el a avut o anumită influenţă şi m-a direcţionat acolo, spre poartă.

“Veneam dintr-un oraş mai mic la o echipă foarte mare, adus de domnul Hagi. Impactul a fost mare”

Sprijinul familiei a contat mult în traiectoria şi cariera pe care ai urmat-o?

– Foarte mult. Părinţii mei, după cum ştiţi, sunt surdo-muţi. Şi-au dorit foarte mult ca eu să reuşesc, fiind şi singurul copil. Au fost tot timpul oamenii care au încercat să mă ajute. Dar, în acelaşi timp am avut mulţi oameni în jurul meu, antrenori şi alţii, pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale. Aşa am putut să îmi modelez o personalitate şi să pot reuşi în fotbalul mondial.

Cum a fost perioada Poli Timişoara pentru tine?

– La început a fost o perioadă grea. Veneam dintr-un oraş mai mic la o echipă foarte mare, adus de domnul Hagi, de domnul Iasko (n.r. Zoltan Iasko), cei care erau atunci. Impactul a fost destul de puternic, să zic. Am plecat dintr-un vestiar în care eram lider, chiar dacă aveam o vârstă fragedă. Şi am ajuns la un club cu fotbalişti consacraţi, jucători de echipă naţională, un antrenor care nu are nevoie de prezentări. Mi-am spus că trebuie să mă descurc. Drept dovadă, încă o dată, oamenii pe care i-am avut în jur şi dorinţa de a ajunge la cel mai înalt nivel, mi-au dat putere să reuşesc. Plus oamenii care au crezut în noi. Îl pun aici şi pe domnul Iancu, care a avut tot timpul poziţii clare în ceea ce priveşte jucătorii tineri, de perspectivă. A crezut foarte mult în potenţialul nostru. Marea majoritate a tinerilor care am fost atunci, am reuşit să jucăm cel puţin la nivel de primă ligă.

Transferul la Manchester City: “Tindeam foarte mult să merg în fotbalul italian. Domnul Iancu a avut o influenţă foarte mare. Îi mulţumesc”

Are ochi buni Gică Hagi…

– Da, păi drept dovadă toţi jucătorii aduşi de Gică Hagi la Poli Timişoara au reuşit în fotbal. Nu am fost singurul. Am avut colegi de la loturile naţionale cu care am petrecut ceva timp. Cam toţi am jucat la nivel de primă ligă. Era o competiţie foarte accerbă. La acel moment era foarte greu să joci în prima ligă. Se investea foarte mult, bătaia pe toate posturile şi s-a construit şi un proiect sănătos. Aveam echipa a doua, Poli 2, care juca în liga secundă şi majoritatea eram jucători tineri. Puteam să ne batem cu tot ce se însemna fotbalul din liga secundă. Paşii au fost făcuţi normal. Am trecut prin toate ligile. Ăsta este parcursul normal, nu te trezeşti jucând în Liga 1 şi apoi după un an dispari.

Digisport.ro

”Monstrul” a murit! Soția sa a făcut anunțul: ”Era în paradisul său”

Deşi saltul tău a fost uriaş, transfer la Manchester City. Cum ai trăit acele momente, în care se discuta despre această mutare?

– Eu nu ştiam foarte multe. Tindeam foarte mult să merg în fotbalul italian. Erau foarte multe discuţii. Domnul Iancu a avut o influenţă foarte mare în a-mi decide parcursul. El m-a făcut să înţeleg fotbalul englez, ce înseamnă dezvoltarea. Eram destul de nepregătit să fac alegeri şi m-a ajutat. Poate şi din prisma ofertei, pentru că cea de la Manchester City a fost consistentă comparativ cu celelalte. Planul meu era făcut diferit, dar şi în ziua de azi ţin să îi mulţumesc pentru imboldul pe care mi l-a dat şi ajutorul în decizia mea.

“Multă lume mă întreba: «Îţi dai seama unde ai ajuns?», iar eu «Nu, nu îmi dau seama»”

La Poli Timişoara spuneai că a fost un şoc când ai intrat în vestiar. Cum a fost trecerea de la Poli la Manchester City, cu toate vedetele?

– Nu am simţit-o. Multă lume mă întreba: «Îţi dai seama unde ai ajuns?», iar eu «Nu, nu îmi dau seama». Eram conştient de calităţile mele, veneam după momente foarte bune. Eram la naţională, în cupele europene cu Poli, jucam pentru câştigarea campionatului an de an. Doar voiam să fac pasul, să merg în străinătate pentru că era încă un punct din planul meu. Oferte veneau şi la 20 şi la 21 de ani. Într-un final, la 24 de ani s-a întâmplat să găsim cea mai bună ofertă pentru toată lumea şi aşa am ajuns în Anglia.

Adică nu te-ai simţit într-un vestiar extraterestru, cu Aguero şi alte vedete?

– Nu. În niciun caz. Şi nici ei nu m-au făcut să mă simt diferit. Cum am avut şansa să vin într-un moment la Timişoara cu mulţi jucători tineri, buni, aşa a fost şi la City. Au venit mulţi tineri în perioada mea, pe lângă cei consacraţi. Apropo de chestia asta, cum a avut domnul Hagi ochi pentru a selecta foarte bine, acelaşi lucru aş putea să îl spun despre Roberto Mancini. Cam aceeaşi filozofie în a aduce suflu proaspăt, pe lângă jucători cu experienţă.

Nebunia din finalul sezonului 2012: “Cuvântul este ireal. Povesteam între noi că nici dacă era să facem un film nu ne ieşea atât de bine”

Ai trăit de pe bancă nebunia din 2012 cu golul marcat de Aguero în minutul 90+5 care a adus titlul. Cum a fost?

– Cuvântul este ireal. Povesteam între noi că nici dacă era să facem un film nu ne ieşea atât de bine. Dacă cineva mai cunoaşte acelui sezon. Noi am avut o diferenţă mare faţă de United. Apoi au luat ei avansul. Apoi am revenit noi şi am mers cap la cap. Şi ceea ce s-a întâmplat în ultima etapă a fost ireal. Ei să câştige cu 1-0 la Sunderland şi noi să întoarcem 0-2 la pauză, să revii şi să înscrii golul care îţi aduce campionatul în minutul 95… e greu să faci şi un film. Poţi să o gândeşti de acea natură. Acea generaţie avea nevoie de un trofeu atât de important.

Investiţiile au început să apară cu doi ani înainte să ajung eu. Toată lumea aştepta câştigarea campionatului. Structura este foarte sănătoasă în ceea ce priveşte brandul Manchester City. Nu este vorba doar de un singur club. Este un consorţiu de cluburi. Un proiect uriaş care în momentul de faţă se susţine singur. Au fost investiţii cu cap, pe termen lung şi lucrurile funcţionează. În fiecare an câştigă Premier League sau e acolo. Următorul pas este Champions League. A fost foarte aproape, dar cred că o să se întâmple în curând.

VEZI VIDEO GOLUL LUI AGUERO: 

“Eu am primit medalia. Am văzut că s-a discutat foarte mult pe tema asta la noi în ţară”

Cum e poveste cu medalia de campion din 2012? Ai primit-o sau nu? Ştiu că a fost o discuţie despre regulile de acordare în Premier League…

– Eu am primit medalia. Am văzut că s-a discutat foarte mult pe tema asta la noi în ţară. Nu ştiam de ce.

Adică eşti dublu campion al Angliei?

– Da, da. Eu am plecat după trei ani de zile de acolo. Dar nu am simţit nevoia să vorbesc, decât în momentul în care aveam ceva important de spus. Ştiu că lumea voia să afle multe, cu voi (n.r. presa) am avut o relaţie foarte ok, dar nu am vrut să apar şi să vorbesc doar de dragul de a vorbi. Dar am plecat de la Manchester City cu două titluri câştigate, o Cupă şi o Supercupă. Sunt lucruri de care mă bucur că le-am reuşit. Este foarte greu, într-o ţară străină, să îţi faci un nume. Cu atât mai mult la un asemenea nivel.

“Mancini mi-a transmis: «Nici măcar să nu te gândeşti să pleci după un an de zile. Nu îţi dau drumul»”

Eşti modest. Tu eşti primul român care câştigă Premier League…

– Da, nu sunt genul care să epatez…

Cum a fost apoi să pleci la Sunderland?

– Mi-am dorit să plec după al doilea an. După primul an, Mancini mi-a transmis: «Nici măcar să nu te gândeşti să pleci după un an de zile. Nu îţi dau drumul». Dar faptul că nu am simţit diferenţa venind de la o echipă din România la o echipă aşa mare, dorinţa de a juca era mereu acolo. După al doilea an a plecat Roberto Mancini şi am cerut şi eu să plec. Cu Pellegrini (n.r. Maurizio Pellegrini) am avut o discuţie, şi-a dorit să rămân, mi-a promis anumite chestii că dacă eu voi performa şi cealaltă parte nu, o să facă schimbări. Drept dovadă, s-a şi întâmplat. Lucrurile au funcţionat aşa cum mi s-a spus. Am rămas şi ultimul an. Apoi am plecat la Sunderland, care m-a dorit foarte mult, cu un antrenor foarte cunoscut, Gus Poyet, care a insistat să ajung acolo.

Ţi-ai dorit o schimbare?

– Nu neapărat că mi-am dorit o schimbare. Experienţele mele au fost destul de bune. Începusem să îmi creez un nume în Anglia după perioada Manchester City. Lucrurile mergeau în direcţiile normale. Era normal să apară interes.

“Atunci mi-am dat seama cât este de greu să câştigi un meci în Premier League având în componenţă jucători de echipă naţională, consacraţi”

Cum ai simţit nivelul de intensitate şi de joc din Premier League, de care mulţi spun că e cel mai mare din lume?

– Este. Diferenţa am simţit-o ştii când? În momentul în care m-am mutat la Sunderland. Atunci mi-am dat seama cât este de greu să câştigi un meci în Premier League având în componenţă jucători de echipă naţională, consacraţi. Uite, am avut o linie de fund cu O’Shea şi Brown, campioni cu United. Şi mulţi alţii. Am simţit că e foarte greu să câştigi un meci în Premier League. Venind de la o echipă de nivelul lui Manchester City, fiind valoare atât de mare, câștigam meciurile. Nu ușor, în niciun caz. Dar aveam ceva în plus. Apoi am plecat la Sunderland. Echipele care nu își propun câștigarea campionatului au ca prim obiectiv rămânerea în Premier League. Este valabil pentru toată lumea. Și este foarte, foarte greu. Că loturile sunt consolidate și toți își propun să rămână.

Premier League, o experiență aparte?

– Da, am fost în alte campionate și am văzut cum e. Premier League este ceva aparte. Zi de zi, an de an să menții standardele ridicate e foarte greu. Drept dovadă, vedeți multe echipe de tradiție care nu mai sunt acolo. Sau dacă te uiți pe loturi și vezi numai jucători consacrați cărora le e greu să se mențină în Premier League. Este o luptă aprigă.

“Fiecare jucător care are posibilitatea de a juca la națională nu trebuie să îi dea cu piciorul”

La Watford ce n-a mers? Nu ai jucat foarte mult…

– La Watford am avut niște promisiuni. M-am transferat după ce am devenit al doilea cel mai bun portar din Premier League, într-un moment foarte bun. Cred că a câștigat Chelsea campionatul, eu și Curtois eram aproape la numărul de cleensheet-uri (n.r. meciuri fără gol încasat). El a avut undeva la 16 și eu la 14 astfel de meciuri. Și eu eram la o echipă care se lupta la rămânerea în Premier League. Am căutat altă provocare. Venea un antrenor la Sunderland cu care nu aveam o chimie. Watford voia să vin la ei în ideea în care continuam. Urma și Campionatul European, dacă nu mă înșel. Dar nu s-a întâmplat. Calculele făcute nu au pușcat cu ce s-a întâmplat. Cel care era portar atunci, Gomez, avea evoluții foarte bune, nu s-a schimbat foarte repede ceea ce plănuiam eu. Nu a mai existat răbdare în partea mea. Am zis că următorul sezon va fi mai bine. Dar lucrurile nu au funcționat și am plecat în Spania.

Experiența echipei naționale cum ai caracteriza-o, ca tot?

– O experiență formidabilă. Fiecare jucător care are posibilitatea de a juca la națională nu trebuie să îi dea cu piciorul. Echipa națională este cel mai înalt nivel. O spune unul care a fost în angrenajul echipelor naționale de la vârsta de 14 ani. Am trecut prin toate etapele: partea de juniori, tineret, seniori. Spre norocul meu, am prins și un turneu final. Este ceva unic și cine are șansa asta sfatul meu este să nu dau cu piciorul.

“Da, mi-aș fi dorit și cred că s-ar fi putut să joc mai mult”

Ai fost supărat în vreun moment pentru că ai bifat doar 27 de selecții, în condițiile în care ai fost campion al Angliei cu Manchester City?

– Tot timpul a fost o chestie de competiție. Eu am ajuns la echipa națională când eram foarte tânăr. Erau Dani Coman, Lobonț. Cumva mi-am făcut loc printre coloși. Apoi am avut o competiție cu Tătărușanu. Da, mi-aș fi dorit să joc mai mult, cu siguranță. Au fost anumite alegeri și a trebuit să respect. Da, mi-aș fi dorit și cred că s-ar fi putut să joc mai mult. Până la urmă, sunt deciziile antrenorului.

Ai avut conflictul cu Mirel Rădoi. De ce te-ai retras brusc de la națională?

– Nu pot să o numesc o retragere. Nu am spus niciodată că mă retrag. Am avut anumite așteptări, s-au pronunțat anumite lucruri care nu trebuiau. Din partea mea, era doar o simplă discuție cu selecționerul. Atât am vrut, nu prin intermediari. Doar să vorbesc cu el. Nu s-a putut. A fost, a trecut, fiecare este responsabil de deciziile pe care le ia. Nu am vrut să insist pe acest subiect pentru că ar fi fost niște contre inutile care nu ar fi făcut bine echipei naționale. Am închis subiectul și a trecut.

“De obicei nu spui că ai regrete, dar unul dintre ele este neşansa de a câştiga un trofeu cu Poli Timişoara. Mă macină!”

Ce regrete ai în carieră?

– De obicei nu spui că ai regrete, dar unul dintre ele este neşansa de a câştiga un trofeu cu Poli Timişoara. Am fost atât de aproape de foarte multe ori şi nu s-a întâmplat. Este un regret pe care, în momentul în care mă întorc în ţară sau merg undeva, mă macină! La ce potenţial a avut în acei ani echipa, am fi putut câştiga uşor două campionate şi două Cupe ale României. Dar nu s-a întâmplat.

Spuneai de părinţii tăi că te-au susţinut şi şi-au dorit să fii la cel mai înalt nivel. Cum se simt acum, când copilul lor este campion în Premier League şi a jucat în elita fotbalului mondial?

– Sunt foarte mândri. Tot timpul m-au lăsat să iau deciziile. M-au sfătuit, dar mereu mi-au scos în evidenţă că munca pe care o depui te răsplăteşte la un moment dat. Drept dovadă, mulţumesc lui Dumnezeu, s-a întâmplat asta cu mine şi asta îi sfătuiesc şi eu pe copii mei şi pe cei pe care îi am aproape. Muncind, lucrurile o să vină de la sine. Dar în acest fenomen, fotbalul trebuie să fie doar fotbal, este foarte greu să faci mai multe lucruri deodată. Le recomand tuturor copiilor să înveţe carte, să se descurce în lume şi dacă vor să joace fotbal, să trateze cu multă seriozitate şi să muncească foarte mult. Este singura şansă de a reuşit.

Din 2023 este manager la Poli Timişoara: “Haosul care a fost în ultimii ani a trebuit să îl punem la punct, să creăm o anumită stabilitate”

Te-ai retras de la clubul tău de suflet, Poli Timişoara. Anul acesta ai început o nouă aventură, aceea de manager general al clubului. Ce obiective ţi-ai propus?

– Obiectivul pe termen scurt este să stabilizăm situaţia. Din punct de vedere sportiv, nu este o situaţie plăcută, dar dedesubt lucrurile erau mult mai greu de gestionat. Haosul care a fost în ultimii ani a trebuit să îl punem la punct, să creăm o anumită stabilitate. Apoi, să avem stabilitate şi pe plan sportiv, este foarte important pentru acest moment. Dar necesită timp. Trebuie să îmbunătăţim partea cu infrastructura. Vorbim de un oraş foarte mare şi cred că autorităţile au obligaţia să sprijine acest brand uriaş. Cred că este foarte important ca toată lumea să înţeleagă acestui brand şi al performanţei.

Ai emoţii în ceea ce priveşte retrogradarea?

– Nu am emoţii pentru că mi-am asumat acest lucru. Când am venit, sunt multe lucruri pe care nu aveam de unde să le ştim. Nu puteam să mai schimbăm. De asta am şi spus că tot ce s-a făcut în iarnă este strict responsabilitatea celor care au fost înainte. Noi încercăm să stabilizăm lucrurile şi să creăm o direcţie. Începem de jos, dar cealaltă parte care ţine de organizarea lotului au fost strict legate de antrenor şi cei care au fost înaintea noastră. Nu mai avem ce să facem, dar ne asumăm reconstrucţia. Noi am venit să facem performanţă. Nu sunt singur, am o echipă de oameni care şi-au pus abilităţile în interesul clubului şi vrem să facem performanţă. Nu să stăm de pe azi pe mâine. Începutul de drum este mai greu, sunt multe lucruri de reparat.

“Sper ca în următorii patru-cinci ani să fim din nou acolo (n.r. în elită)”

Un stadion nou este promis la Timişoara. Când va fi gata?

– Pentru stadionul mare, din câte înţeleg, în următorii trei-patru ani… Nu ştiu ce să zic. De trei ani se tot discută şi nu s-a reuşit nici demolarea. În paralel se discută de un stadion tip Lego, ceea ce pentru noi ar fi de ajuns în primă fază, cu 10.000 de locuri. Dar acesta să fie gata undeva la un an şi jumătate. Ar fi ideal să se întâmple acest lucru. Dar atât noi, cât şi lumea aşteaptă rezultate. Şi autorităţile au un rol important în acest proiect.

Când crezi că Poli Timişoara va fi din nou o echipă în elita fotbalului românesc?

– Sper ca în următorii patru-cinci ani să fim din nou acolo. Dar trebuie să construim o fundaţie sănătoasă şi solidă, de asta are nevoie acest club. Până nu facem fundaţia, nu mă hazardez să vânt poveşti şi să spun că o să facem şi o să dregem. Asta ne dorim, fiecare copil care provine din academie să aibă o şansă să performeze la nivel de seniori.

Ţi-ai încheiat cariera de fotbalist, dar misiunea ta în acest sport continuă. Ce vis ai?

– Vreau doar să ştiu că în momentul în care voi pleca din acest proiect să ştiu că am lăsat ceva sănătos în urmă şi oamenii să ne ţină minte că am adus o contribuţie enormă la dezvoltarea lui Poli Timişoara. Aici aş vrea să mă rezum. Nu sunt omul care să vândă vise, dar pot să garantez că lucrurile vor fi făcute corect, la nivel profesionist.

• 36 de ani are Costel Pantilimon 
• 3.300.000 de euro a încasat Poli Timişoara pentru transferul lui “Panti”