Sport

Costin Ștucan, înjurat din cauza erorilor Voyo la Drita – FCSB! Apelul jurnalistului: „Vă rugăm să fiți civilizați”

Costin Ștucan și invitații săi au fost nevoiți să suporte un val de înjurături în direct după erorile Voyo din timpul meciului Drita - FCSB. Cum a reacționat jurnalistul
14.08.2025 | 22:19
Costin Stucan injurat din cauza erorilor Voyo la Drita  FCSB Apelul jurnalistului Va rugam sa fiti civilizati
Costin Ștucan, luat la înjurături prin mesaje în direct după erorile de pe platforma Voyo. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Costin Ștucan și invitații săi din platou au fost ținta înjurăturilor la pauza meciului Drita – FCSB. Deși favoriții lor conduceau cu scorul de 2-0, nimic nu a putut să potolească furia fanilor adusă de erorile Voyo.

Val de înjurături pentru Costin Ștucan și invitații săi la pauza meciului Drita – FCSB

Voyo a dat-o în bară de această dată cu meciul campioanei României. Pro TV a cumpărat drepturile de televizare a returului din UEFA Europa League și a dorit să difuzeze partida în exclusivitate pe platforma de streaming, însă lucrurile nu au mers conform planurilor.

ADVERTISEMENT

Echipa tehnică s-a confruntat cu un atac cibernetic, iar zeci de mii de fani au ratat primele două goluri ale favoriților, marcate de Juri Cisotti și David Miculescu. La pauza meciului, Costin Ștucan, jurnalistul care moderează emisiunea de analiză de la Voyo, a fost luat la înjurături prin mesaje:

„Nu ne sunați și nu ne înjurați. Noi citim mesajele doar dacă sunt civilizate. Lăsați-i pe cei ce vor să ne scrie civilizat să vorbească cu noi, dacă voi nu aveți această intenție. Am telefonul plin de înjurături. Noi nu avem treabă cu partea tehnică, vorbim despre fotbal și despre ce s-a întâmplat în prima repriză”, a fost reacția lui Costin Ștucan la TV Pro Arena.

ADVERTISEMENT

Ciprian Marica a venit cu o replică instantă la apelul lui Costin Ștucan: „Dacă nu ești puțin înjurat, înseamnă că nu ești important”, a adăugat fostul internațional. „Vrei să-ți dau telefonul meu să vezi câte mesaje sunt? E greu de la atâtea înjurături”, a mai spus jurnalistul.

ADVERTISEMENT

Partida a fost mutată pe Pro Arena

După ce timp de mai multe minute la rând nu a reușit să remedieze problema, Pro TV a decis să difuzeze partida la TV, pe canalul Pro Arena, unde toți fanii au putut viziona gratis meciul din turul al treilea preliminar.

ADVERTISEMENT

Gafa făcută de platforma de streaming a pierdut, cu siguranță, încrederea a mii de abonați și este foarte probabil ca Voyo să se confrunte cu un val enorm de dezabonări începând cu zilele următoare.

3.40 este cota oferită de BETANO pentru „X” în meciul Rapid - FCSB
Tags: