Arena Națională, stadion pe care evoluează echipa națională, FCSB, Dinamo și, uneori, Rapid, dar și unde se susțin concerte, papă bani non-stop. Cheltuiala cu energia electrică la cel mai mare stadion din țară s-a dublat în ultimii ani. În 2025, factura la curent a trecut de 3,5 milioane de lei.
Uluitor este însă faptul că Arena Națională consumă energie electrică nu doar la atunci când sunt meciuri de fotbal sau concerte. Cel mai mare stadion din țară consumă curent chiar și atunci când nu e folosit. De multe ori, instalația de fotosinteză stă aprins chiar și 24/7, pentru întreținerea gazonului.
Potrivit PMB, iarna, ea poate funcționa chiar și 24 de ore din 24, pe anumite zone ale terenului, pentru a asigura lumină și temperatură optime pentru creșterea ierbii. Instalația este monitorizată digital, iar durata de funcționare depinde de deficitul de lumină naturală.
Inaugurată pe 6 septembrie 2011, la meciul România – Franța 0-0, Arena Națională împlinește 15 ani în 2026. De atunci și până în prezent, Primăria Municipiului București are semnat un contract de furnizare a energiei electrice cu PPC Energie SA. În octombrie 2023, compania din Grecia a achiziționat Enel România, transferul activităților și al capitalului către PPC încheindu-se în aprilie 2024.
Acordul dintre PPC și Primăria Capitalei nu s-a încheiat în urma unei licitații publice. Contractul a fost semnat pe baza unei oferte comerciale a furnizorului (n.r. – la vremea respectivă Enel), procedură permisă de legislația ANRE pentru achiziția de energie electrică, dar care nu presupune competiție între mai mulți furnizori. Din cauza consumului uriaș de energie, a fost nevoie de un contract dedicat exclusiv Arenei Naționale.
Prin comparație, un apartament obișnuit, cu două camere, de aproximativ 50 de metri pătrați, branșat la gaze și termoficare centralizată, consumă în medie 2500 kWh pe an. În 2021, Arena Națională a consumat 4.255.236 kWh, adică echivalentul consumului anual pentru aproximativ 1700 de apartamente, cât un cartier întreg de blocuri. Consumul variază de la an la an, în funcție de numărul și tipul evenimentelor pe care le găzduiește stadionul din Sectorul 2 al Capitalei.
Conform reprezentaților Primăriei Municipiului București, anii în care se desfășoară festivaluri și concerte sunt mai costisitori decât cei dominați de evenimente sportive. Din acest punct de vedere, anul 2026 se anunță unul greu pentru autorități. Doar în luna mai sunt programate trei concerte mari pe Arena Națională. Facturile către PPC sunt plătite integral din bugetul Municipiului București. Ulterior, Primăria refacturează organizatorilor de evenimente consumul aferent fiecărui meci sau concert, pe baza curbelor de consum furnizate de compania de energie.
Paradoxal, nu meciurile sau concertele generează cea mai mare parte din consumul de electricitate. Cel mai pare stadion din țară risipește energie chiar și atunci când nu este gazda vreunui eveniment.
Deși nu a analizat posibilitatea ca stadionul să devină, măcar parțial, independent energetic, primăria condusă de Ciprian Ciucu are un plan general de eficientizare, aflat, deocamdată, doar în faza de analiză. Printre soluții se numără reducerea pierderilor termice ale clădirii, înlocuirea centralei termice cu pompe de căldură, modernizarea iluminatului interior și exterior și posibilitatea trecerii de la nocturnă cu halogen la LED. Toate acestea ar putea fi realizate cu bani din bugetul local sau cu fonduri europene.