News

Încă o cheltuială împovărează bugetul românilor. Cât vom scoate din buzunar pentru măștile obligatorii

Înmulțirea numărului de cazuri de Covid-19 a determinat autoritățile să pregătească o serie de noi măsuri, care urmează a fi validate de Guvern. Printre acestea, obligativitatea purtării de măști chirurgicale sau FFP2.
05.01.2022 | 17:01
Inca o cheltuiala impovareaza bugetul romanilor Cat vom scoate din buzunar pentru mastile obligatorii
ADVERTISEMENT

Prevederea apare între măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și vine la câteva zile după ce ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a recomandat în spațiul public purtarea exclusiv a celor două tipuri de măști prevăzute acum în Hotărârea CNSU.

Potrivit Hotărârii CNSU, este propusă menținerea obligativității purtării măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

ADVERTISEMENT

Se exceptează de la măsura prevăzută copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, în toate aceste situații fiind impusă condiția respectării distanței de trei metri între persoane. De asemenea, sunt exceptate persoanele care desfășoară activități fizice intense, în condiții de muncă solicitante, sau activități sportive.

Încă o cheltuială împovărează bugetul românilor. Cât vom scoate din buzunar pentru măștile obligatorii

După ce va deveni act normativ, obligativitatea va însemna costuri suplimentare, mai ales pentru cei care merg fizic la locul de muncă sau la unitățile de învățământ. În cele ce urmează, FANATIK vă prezintă un calcul rapid, pornind de la prețurile afișate de site-ul emag și luând în calcul un minim de două măști utilizate zilnic.

ADVERTISEMENT

Pe site-ul menționat o mască chirurgicală are prețuri între 0,14 lei și 2,78 lei pentru o bucată, în vreme ce o mască de tip FFP2  se încadrează în intervalul de preț  0,72 – 95,2 lei pe bucată.

În aceste condiții pentru 30 de zile o persoană ar trebui să scoată din buzunar pentru măștile de protecție între 8,4 lei și 166,8 lei, dacă vorbim despre cele de tip chirurgical, respectiv între 43,2 lei și 5.712 lei, pentru cele de tip FFP2.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă sumele nu par extraordinar de mari, ele se adaugă unui val de scumpiri care a afectat bugetul românilor în ultima perioadă și care nu pare să se domolească.

Se anunță o perioadă dificilă pentru buzunarele românilor

Anul 2022 a început cu ridicarea nivelului accizelor care vor fi indexate cu inflația din anul 2021. Cu excepția țigărilor care-și păstrează accizele din 2021, menținându-se la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăți.

ADVERTISEMENT

Cresc accizele și pentru combustibili. Ministerul Finanțelor a anunțat că acestea vor ajunge în cazul benzinei cu plumb la 2.226,24 lei pentru mia de litri. În cazul benzinei fără plumb, de la 1 ianuarie 2022, urmează o creștere a accizei la 1.892,72 lei, față de nivelul actual de 1.827,13 lei pentru fiecare mie de litri. Motorina va fi taxată cu 1.734,66 lei/ 1.000 litri. În medie, aceste creșteri ar putea să ducă la o scumpire cu 7 bani a prețului final, notează Agerpres.

O creștere va înregistra și acciza energiei electrice, la 5,23 lei/MWh pentru consumatorii non-comerciali și la 2,71 lei/MWh pentru consumatorii comerciali. Scumpirile la energie îi vor afecta și pe cei 3,7 milioane de consumatori în regim universal care nu au semnat contracte directe cu furnizorii.

Este astfel preconizată o creștere a facturilor de 50-90%. Totuși, plafonarea facturilor în perioada rece, până în aprilie, ar trebuie să protejeze bugetele românilor. Liderii politici au început deja să promită măsuri de sprijin pentru perioada următoare.

Gazul natural va înregistra, la rândul său, o creștere a accizei. Astfel, în 2022 se va practica un tarif de 14,08 lei/GJ.

Toate aceste creșteri de prețuri la combustibili și energie vor antrena, ca de obicei, noi creșteri de prețuri la alimente, produse și servicii. Se anunță o inflație de peste 8% în următoarele luni, iar analiștii spun că există chiar riscul să avem o rată a inflației de două cifre, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2004, când inflația a ajuns la 11,9%.

Ce tip de mască oferă cea mai bună protecție?

”Măștile textile, spune OMS, este foarte puțin probabil să te și protejeze eficient. De aceea se recomandă măștile medicale sau cele cu protecție, minim, FFP2. În alte țări nici nu sunt permise măștile medicale. Acum, probabil, preluăm și noi recomandările OMS, așa cum s-a făcut peste tot în Europa. Iar adevărul este că protecția este mult mai bună cu o mască medicală sau FFP2 decât cu una textilă”, a explicat pentru FANATIK medicul Virgil Musta.

Alegerea măștilor FFP2 sau a celor chirurgicale este susținută și de mai multe studii, care au analizat cât timp protejează aceste tipuri de măști în cazul contactului cu o persoană infectată sau cât de eficiente sunt aceste tipuri de măști, una față de cealaltă.

Un studiu, realizat de o universitate din SUA, a stabilit cât durează până ce o persoană infectată cu SARS-CoV-2 poate contagia o persoană sănătoasă în mai multe situații: când nu poartă masca, când poartă o mască de pânză, o mască chirurgicală sau o mască profesională FFP2.

Dacă persoana pozitivă și cea expusă stau fără mască una lângă alta, este nevoie de doar 15 minute ca persoană expusă să se infecteze. În cazul în care persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă poartă corect masca profesională, aceasta din urmă poate sta două ore și jumătate în preajma bolnavului fără a se infecta.

Dacă ambele persoane ar purta corect masca profesională, ar putea sta una lângă alta fără risc de infectare chiar și 25 de ore.

În ceea ce privește masca chirurgicală, dacă persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă da, timpul de infectare este de 30 de minute. Timpul de infectare ar fi de o oră dacă ambele persoane ar purta corect masca chirurgicală.

Potrivit unui al studiu, de la Universitatea Waterloo din Canada, măștile N95 și KN95 filtrează mai mult de 50% dintre aerosolii expirați care se pot acumula în interior și răspândesc virusul Covid-19 atunci când sunt inhalați de alte persoane.

Cercetarea a arătat că majoritatea măștilor obișnuite, în principal din cauza problemelor de potrivire pe față (nu acoperă corect fața), filtrează aproximativ 10% din picăturile de aerosoli expirați. Aerosolii rămași sunt redirecționați, mai ales în partea de sus a măștii unde se potrivește peste nas și scapă în aerul ambiental nefiltrat.

Mulți oameni poartă măști care nu se potrivesc corect pe fețele lor, spre deosebire de măștile N95, care se prind strâns pe fața purtătorului. Acest lucru face ca picăturile de aerosoli să scape prin deschideri multiple între fața unei persoane și masca de pânză, a concluzionat studiul.

ADVERTISEMENT