CFR Cluj joacă în această seară cu Celtic un meci cu o miză uriașă la nivel financiar, simpla prezență în play-off-ul Ligii Campionilor urmând să le aducă ardelenilor 7,9 milioane de euro.
Cote la pariuri pentru Celtic – CFR Cluj
Totuși, ca să ajungă în play-off, CFR este obligată să înscrie cel puțin o dată pe Celtic Park. La casele de pariuri, campioana României are cota 4.00 la calificare, după ce în tur a remizat 1-1. Ce înseamnă asta? La o miză de 100 RON, veți obține un profit net de 300 RON. Desigur, Celtic este mare favorită la calificare, cu o cotă de numai 1.25.
De altfel, Celtic are o cotă de 1.55 să câștige acest meci, chiar dacă și o remiză albă i-ar califica pe scoțieni în play-off. Celtic are o perioadă fantastică în 2019, pierzând numai trei meciuri oficiale până acum. Scoțienii au fost învinși în ambele manșe din Europa League de Valencia, iar ultima oară au pierdut pe 12 mai derby-ul cu Rangers, într-un meci care nu avea însă o miză deosebită pentru clasament.

CFR Cluj are o cotă de 6.50 să câștige în Scoția, dar rezultatele în deplasările de până acum sunt contrastante. Ardelenii au făcut show cu nou-promovatele Clinceni și Chindia, pe ambele învingându-le cu același scor, 4-1. În Liga Campionilor însă, lucrurile stau diferit. CFR a pierdut cu 0-1 deplasarea din Kazahstan cu Astana, iar apoi a remizat 2-2 în Israel cu Maccabi Tel Aviv. CFR a jucat bine cu Maccabi totuși, conducând cu 2-1. Un nou rezultat de 2-2 în această seară ar ajuta-o pe CFR Cluj să intre în play-off. Dan Petrescu se poate baza pe ambii săi atacanți, George Țucudean și francezul Omrani, care au produs goluri de fiecare dată când au intrat pe teren pe parcursul acestui început de sezon.
- ANAF a făcut marele anunț! Toți românii care stau în apartament sunt vizați
- Doliu în muzica populară românească! A murit una dintre cele mai mari voci
- Mos Nicolae. Ce trebuie sa faci in aceasta seara pentru a avea noroc tot anul
- Femeia a cumpărat un ursuleț dintr-un târg de vechituri și i l-a dat fetiței ei. La un moment dat, din jucărie se auzea o voce de bărbat! De ce era ursulețul unul special
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
- Paul Stănescu face dezvăluiri-bombă. Iohannis a reacționat prompt. News Alert
- Blat la prezidențiale! Înțelegerea secretă dintre Iohannis și Dăncilă! S-a aflat acum
- Cele mai norocoase trei zodii în 2020! O nouă relație pentru Lei? La cine vin banii anul viitor
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!