Pariuri sportive

Cote pariuri Uruguay – Franţa, în sferturile CM 2018

| 06.07.2018 | 11:38
Cote pariuri Uruguay - Franţa, în sferturile CM 2018
Cote pariuri Uruguay - Franţa, în sferturile CM 2018

Cote pariuri Uruguay – Franţa, în sferturile CM 2018. Primul duel din sferturile de finală pune faţă în faţă naţionalele care i-au scos pe Messi şi Ronaldo.

Vezi aici ponturi pariuri Uruguay – Franţa sferturi Cupa Mondială 2018.

Cote pariuri Uruguay – Franţa, în sferturile CM 2018. Uruguay și Franța se întâlnesc joi, de la 17:00, în primul sfert de finală al turneului din Rusia. Ambele echipe au obținut victorii în 90 de minute în optimi. Franța a fost, de altfel, prima echipă ajunsă în sferturi, grație succesului obținut contra Argentinei. Selecționata “Cocoșului galic” s-a impus cu 4-3, la finalul celui mai frumos meci jucat până acum la această Cupă Mondială, în opinia multora. Mbappe a fost eroul francezilor, fiind la originea a trei dintre cele patru goluri. Starul lui PSG a obținut penaltiul din care Griezmann a deschis scorul, apoi a înscris golurile trei și patru, după ce argentinienii reușiseră să preia conducerea, iar Pavard egalase la doi. Golul de la 3-4, reușit de Aguero în prelungirile întâlnirii, nu a făcut decât să înfrumusețeze și mai mult acea partidă.

Cote pariuri Uruguay – Franţa, în sferturile CM 2018

Ponturi pariuri este rubrica unde găsești toate pronosticurile noastre de azi

Cote pariuri Uruguay – Franţa, în sferturile CM 2018. Strălucitoare a fost și naționala Uruguayului, în optimi. Sau, mai precis, Edinson Cavani. Colegul lui Mbappe de la PSG a marcat ambele goluri ale victoriei cu Portugalia, 2-1, unul mai frumos decât celălalt, și și-a calificat echipa în sferturi. Valorosul atacant s-a accidentat, însă, în finalul meciului cu Portugalia și are șanse mici să evolueze încă de la început contra Franței. Astfel, Uruguayul are o misiune aproape imposibilă împotriva echipei căreia mulți îi dau prima șansă la câștigarea titlului suprem. Acestea fiind zise, vă recomandăm să mergeți pe mâna Franței.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!