Coupe du Monde 1998. Să curgă vinul în pahare, Franţa este cea mai mare!

Coupe du Monde 1998. Să curgă vinul în pahare, Franţa este cea mai mare! Coupe du Monde 1998, competiţia organizată pentru a doua oară, după 60 de ani, de către Franţa. „Să curgă vinul în pahare, Franţa este cea mai mare” aveau să cânte aproape obsedant o noapte întreagă „cocoşii” lui Aime Jacquet, cei ce aduceau pentru prima dată în Hexagon un titlu mondial. A fost Franţa lui Zidane, a lui Thierry Henry, a lui Emanuel Petit, a lui David Trezeguet, jucători care au făcut posibilă împlinirea unui vis ce părea la un monent dat o Fata Morgana.

Contextul în care s-a organizat turneul final al Campionatului Mondial din 1998 era unul deloc favorabil pentru Les Bleus. Franţa ratase aproape incredibil expediţia americană cu patru ani înainte, pierzând cu 2-3 pe teren propriu în faţa Bulgariei! Presiunea era uriaşă pe umerii jucătorilor lui Aime Jacquet, mai ales că special pentru Mondial fusese construit şi cel ce avea să devină templul fotbalului francez, Stade de France.

Coupe du Monde 1998. România s-a calificat în stil de mare echipă

Franţa plutea oarecum în incertutudine şi în necunoscut, deoarece ca şi ţară gazdă beneficia de privilegiul de a nu juca preliminarii de calificare şi timp de patru ani se verifica oarecum numai prin sumedenia de meciuri amicale, dar care, de regulă, sunt prea puţin relevante. Iar pentru orgoliul francezilor nu exista cuvântul greşeală. “Tricolorii” trebuiau să ajungă cât mai sus cu putinţă în competiţie.

A fost ultima reprezentaţie pentru fotbalul românesc la un turneu final de Campionat Mondial. Generaţia de Aur obţinuse o calificare de mare echipă în preliminarii, unde s-a distrat pur şi simplu cu adversarele: a făcut doar un egal, în ultimul meci, în Republica Irlanda, în rest numai victorii pe linie. Însă tragerea la sorţi a grupelor turneului final nu a fost deloc îngăduitoare cu tricolorii, rezervându-le două nume grele, Anglia şi Columbia şi în plus Tunisia, care în Franţa e ca acasă, datorită numărului mare de maghrebieni, cu precădere tunisieni.

* Citește și „CM 1994: Șampanie după România – Columbia 3-1. «Nu sunt Hagi!». Nu l-au crezut!”

* Citește și „1990. Copa del Mondo. Când germanii au refuzat… berea şi au cerut vin!

* Citește și „Paolo Rossi, eroul CM 1982, răsplătit cu 20.000 de sticle cu vin!”

Cântecul de lebădă al Generaţiei de Aur. Blonzi şi neliniştiţi

România a ieşit însă din nou senzaţional din grupa cu lei, învingând Columbia cu 1-0, bijuterie de gol Adrian Ilie şi Anglia cu 2-1, goluri ale celor care jucau în Anglia, Viorel Moldovan de la Coventry şi Dan Petrescu de la Chelsea şi câştigase deja grupa. Poate tocmai de aceea s-a trecut imediat la punerea în practică a celui mai ciudat pariu, jucătorii s-au vopsit toţi blonzi, iar selecţionerul Anghel Iordănescu a fost tuns la zero. Rezultatul a fost lipsă de concentrare în partida cu Tunisia şi un egal smuls cu greu.

Naţionala franceză avusese pregătită o grupă numai bună să nu se întâmple nici o nenorocire. Victorii lejere cu Arabia Saudită şi Africa de Sud şi un meci chinuit cu Danemarca, câştigat cu 2-1. Bomba a venit în prima grupă, unde una dintre marile favorite, Brazilia lui Ronaldo a pierdut în faţa Norvegiei. Şi, ca la fiecare turneu final, pata de culoare s-a numit Jamaica, insularii bifând chiar o victorie în faţa Japoniei.

* Citește și „Argentina, campioană mondială în 1986! Petrecere de o… săptămână la ferma lui Burruchaga!”

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

* Citește și „Olanda a pierdut finala CM 1974 după un chef cu șprițuri şi femei!”

* Citește și „În 1950 uruguayenii au sărbătorit cu… sandwichuri şi vin ieftin drama provocată brazilienilor!”

Franţa, primul gol de aur din istoria Mondialelor

Lupta pentru titlu a început abia din faza optimilor de finală, unde s-a introdus, în premieră, odată cu numirea unui nou preşedinte FIFA în persoana elveţianului Sepp Blatter regula golului de aur în prelungiri, adică prima echipă care marca, indiferent de minutul din prelungiri, era câştigătoare. Din păcate, cântecul de lebădă al blonzilor din Generaţia de Aur a venit repede, la Bordeaux, unde Croaţia, la prima ei prezenţă la un Mondial, ne trimitea acasă prin penaltyul transformat de Davor Suker, astăzi preşedintele federaţiei de la Zagreb.

Franţa a avut mari emoţii în meciul cu Paraguay, care părea a fi o calificare facilă. A fost nevoie de primul gol din istoria Mondialelor înscris prin golul de aur de fundaşul Laurent Blanc, pentru a se evita pericolul loviturilor de departajare. De care nu au mai putut scăpa în sferturi, acolo unde Franţa a avut nervii mai tari decât Italia şi a făcut pasul spre semifinale. Gestul lui Blanc, sărutând creştetul pleşuv al portarului Fabien Barthez a devenit o imagine a Mondialului.

Strania poveste a brazilianului Ronaldo în ziua finalei

Semifinala cu Croaţia nu a fost floare la ureche, însă Les Bleus au câştigat cu 2-1 şi au atins un obiectiv în care aproape nimeni nu credea înaintea turneului, marea finală de pe „Stade de France”. În faţă se afla însă o superputere, cu patru titluri mondiale şi cu un jucător Fenomeno pe nume Ronaldo. Însă chiar în ziua finalei s-a produs un eveniment care avea să schimbe complet raporturile de forţe. Brazilia era deţinătoarea titlului, cucerit în SUA, avea o echipă foarte bună, deci era favorită.

Însă cu câteva ore înaintea partidei vedetei Ronaldo i s-a făcut rău şi a ajuns la spital pentru investigaţii. Cu 45 de minute înaintea finalei se ştia că Ronaldo va lipsi, însă, surpriză, el a apărut din primul minut pe teren. Însă fără nici un pericol, iar Brazilia parcă a fost anesteziată. Două goluri ale lui Zinedine Zidane şi ultimul pe fluierul de final al arbitrului, marcat de Emmanuel Petit, au consfiinţit un succes aproape incredibil pentru Franţa.

Fabien Barthez şi Marcel Desailly, sufletul petrecerii

Evident, un triumf de asemenea dimnesiuni trebuia udat cum se cuvine. Şi aşa s-a şi întâmplat, deşi selecţionerul Aime Jacquet a mai oferit un şoc absolut neaşteptat, anunţându-şi demisia. Însă jucătorii săi reuşiseră să câştige cel mai tare pariu făcut cu o ţară întreagă de sceptici. După finală a urmat o noapte în care vinul, capitol la care francezii au o tradiţie remarcabilă, a curs fără număr în pahare. De altfel, de la Barthez şi Thuram citire, s-a şi inventat pe loc un slogan al clipei: “Să curgă vinul în pahare, Franţa este cea mai mare!”. Jucătorii, însă, erau prea obosiţi, pentru a petrece în forţă aşa cum îşi doreau după încheierea cu bine a misiunii de a deveni campionii lumii.

A doua zi a avut loc dineul oficial la Palatul Prezidenţial, unde şeful statului Jacques Chirac, a ţinut să îi felicite pe eroi şi să le înmâneze distincţiile de intrare în Legiunea de Onoare. Dineul a fost şi el bogat stropit cu vin şi şampanie, însă totul la un nivel decent, vorbind de un cadru oficial. Abia spre miezul nopţii, într-unul dintre cele mai selecte localuri din Paris s-a dezlănţuit petrecerea până la ziuă. A fost cu circuit închis, numai pentru jucători, familiile lor, şefii fotbalului francez şi stafful tehnic şi medical. Cunoscuţi pentru stilul lor de manifestare nonconformist Fabien Barthez şi Marcel Desailly au fost sufletul petrecerii, ei fiind şi intermediarii dintre meseni şi echipa de ospătari.