PSG vrea să dea lovitura în vară! Courtois, principala ţintă a francezilor

Razvan Nicolae   
in Fotbal international
21/03/2018, 18:54
PSG vrea să dea lovitura în vară! Courtois, principala ţintă a francezilor

Thibaut Courtois este unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti ai momentului, iar şansele ca acesta să joace la Chelsea şi în sezonul viitor sunt din ce în ce mai mici. Real Madrid este interesată de portarul belgian, însă PSG a intrat, la rândul ei, în cursă.

Conform presei din Franţa, Thibaut Courtois s-a întâlnit cu Antero Henrique, directorul sportiv al parizienilor, în februarie, la Londra. Liderul din Ligue 1 vrea să aducă un portar în vară, după ce conducătorii clubului s-au arătat nemulţumiţi de prestaţiile lui Alphonse Areola.

Courtois, contract cu Chelsea până în 2019

Internaţionalul belgian mai are contract cu Chelsea până în vara anului 2019, iar conducătorii clubului londonez sunt dispuşi să-i ofere o prelungire a înţelegerii. Conducătorii formaţiei de pe “Stamford Bridge” vor să-i marească salariul la 200.000 de lire sterline pe săptămână, ceea ce l-ar face să devină unul dintre cei mai bine plătiţi jucători din lotul lui Antonio Conte.

Închide ×