Coutinho, desființat după Barcelona – Real Madrid 1-1. “A fost lamentabil!”

Iuliana Spirache   
in El Clasico
07/02/2019, 08:23
Coutinho, desființat după Barcelona – Real Madrid 1-1. “A fost lamentabil!” GALERIE FOTO
Coutinho a fost desființat de presa catalană după Barcelona - Real Madrid 1-1

Partida dintre Barcelona și Real Madrid din prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei a avut loc miercuri, pe stadionul Camp Nou, iar cele două rivale au terminat la egalitate, scor 1-1. Vasquez  și Malcom au înscris cele două goluri ale derby-ului în care Leo Messi a jucat doar jumătate de oră.

Coutinho a fost titular în meciul dintre Barcelona și Real Madrid, dar locul acestuia pe teren a fost luat de Leo Messi în minutul 63, după ce brazilianul a făcut greșeli repetate și nu a reușit să impresioneze. Astfel, presa catalană a început deja să își piardă răbdarea cu fostul fotbalist de la Liverpool.

Coutinho a fost desființat după Barcelona – Real Madrid 1-1

“Prestația lamentabilă a lui Coutinho spune totul despre brazilian. Coutinho ar fi trebuit să îl înlocuiască cu succes pe Messi, însă brazilianul a avut unul dintre cele mai slabe meciuri de când este la Barcelona. Nivelul său de joc a fost lamentabil, nu a intrat în joc, iar când a făcut-o, a ales variantele greșite: mingile care au ajuns la brazilian au fost mingi pierdute”, au scris jurnaliștii catalani de la SPORT ES.

Coutinho în meciul Barcelona – Real Madrid 1-1

Barcelona a plătit pentru Coutinho 150 de milioane de euro în luna ianuarie a anului 2018, dar jurnaliștii din Spania consideră că acesta nu își justifică prețul. Fotbalistul brazilian în vârstă de 26 de ani a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2023 cu gruparea din Primera Division, după ce în trecut a evoluat pentru echipe precum Liverpool, Inter, Espanyol și Vasco da Gama.

Cotat de site-urile de specialitate la 140 de milioane de euro, Philippe Coutinho a jucat pentru Barcelona în 54 de meciuri, a dat 18 goluri și a oferit 11 pase decisive. Atacantul are 45 de selecții la echipa națională a Braziliei, acolo unde a debutat pe 7 octombrie 2010 și pentru care a înscris 13 goluri.

  • 140.000.000 de euro este cota lui Coutinho, conform transfermarkt.com
Închide ×