News

Cozmin Gușă pune tunurile pe Traian Băsescu, după ce Eugen Tomac a demisionat de la conducerea PMP: „LASĂ-NEEEEE, EX-PIRATULE!”

10.12.2020 | 22:41
Cozmin Gusa pune tunurile pe Traian Basescu dupa ce Eugen Tomac a demisionat de la conducerea PMP LASANEEEEE EXPIRATULE
ADVERTISEMENT

Chiar dacă Eugen Tomac și-a asumat eșecul din alegerile parlamentare și a anunțat public că demisionează din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară, gestul său nu este suficient pentru ca formațiunea politică să răsară din propria-i cenușă, precum o pasăre Phoenix, în scrutinele viitoare.

Cel puțin așa susține analistul politic Cozmin Gușă, care îl consideră vinovat pentru situația actuală pe Traian Băsescu. Ba chiar pune tunurile pe fostul președinte al României și îi cere răspicat, în mesajul publicat recent pe contul său de Facebook, să se retragă de pe scena politică.

ADVERTISEMENT

MERGE ASTA: LASĂ-NEEE, LASĂ-NEEEEE, EX-PIRATULE!”, îi transmite Gușă, acuzându-l, totodată, că a spulberat șansele partidului de a intra în Parlament în momentul în care a impus „ROCADA EBA-TURCESCU”, pentru a-i asigura fiicei sale un loc în Camera Deputaților.

Cozmin Gușă pune eșecul PMP la parlamentare pe seama lui Traian Băsescu

EUGEN TOMAC A DEMISIONAT, DAR ARE VIITOR POLITIC. “BĂSE CEL VINOVAT” CONTINUĂ ÎN STIL CACEALMIST, TOCMAI PENTRU CĂ ȘTIE ADEVĂRUL CE-L INCRIMINEAZĂ: SCORUL PMP A FOST PRĂBUȘIT DE ROCADA EBA-TURCESCU, IMPUSĂ DE CĂTRE EL! MERGE ASTA: “LASĂ-NEEE, LASĂ-NEEEEE, EX-PIRATULE!”.

ADVERTISEMENT

Scorul PMP a fost confortabil la locale pentru un partid mic, iar prin candidaturile calitative antamate de către Tomac la parlamentare, de tip Turcescu, Bichir, Diaconescu, Neamțu, Ioana Constantin, etc., era clară (și văzută în sondaje!) accederea în Parlament și-n 2020.

Această perspectivă a fost prăbușită însă în momentul în care Băsescu i-a forțat mâna lui Tomac, pentru impunerea lui EBA ca și candidat la Constanța, alungându-l în mod ingrat și nepermis de-acolo pe Robert Turcescu, care avea un scor județean foarte bun, ce-l recomanda în vară chiar pentru o candidatură locală.

ADVERTISEMENT

Ulterior, toate comentariile negative ce-au vizat PMP au fost despre EBA. Când vorbesc despre Băse știu ce zic (poza din postare e de-acum 16 ani) , iar despre “hei-rup-urile” politice pe care le face Băse pentru EBA, merită să mai cugetați, printre altele.

El s-a făcut de rahat ca politician de calibru în momentul în care a comandat acum 11 ani întregului PDL, câte “10 VOTURI PENTRU EBA PER SECȚIE DE VOT”, ca s-o facă tăticu’ europarlamentar pe această fostă domnișoară capricioasă, ce stâlcește grosolan limba română și schimbă bărbații la fel de des ca și chiloții.

ADVERTISEMENT

O să ziceți că sunt răutăcios, că toți avem copii cu sau fără probleme, dar facem lucruri prea multe pentru ei. Nu-i chiar așa, eu și destui prieteni ai mei le dăm copiilor noștri de lucru conform capacităților lor, dar ce-i drept, sunt mulți ca și Băse care-și nenorocesc în plus copiii, îndeplinindu-le capriciile de prostovani sau forțându-i să joace roluri publice ce oripilează lumea sau, mai rău, distrug comunități.

Nu mai insist, vedem ce va face PMP, dar am vrut să fie evident că soarta politică a unor oameni de care aveam mare nevoie, ca cei amintiți mai sus și aleși de Tomac la candidatură, a depins de decizia eronată a “TĂTICULUI BĂSE”.

Iar dacă e adevărat că la negocierea subterană cu STATUL PARALEL din ultimele 4 zile, Băse ar fi ales, în loc de 5% pentru PMP, niște verdicte în justiție ce-l privesc pe el sau familia lui, atunci devine limpede că trebuie să-i sunăm STINGEREA , în paralel cu clasicul “LASĂ-NEEE, LASĂ-NEEEEE, EX-PIRATULE“, a scris Cozmin Gușă.

ADVERTISEMENT