News

Cum a devenit Crăciunul ținta controverselor în societatea multiculturală. Sărbătorile care au fost ”sacrificate” de dragul corectitudinii politice

Imaginea Crăciunului era pe cale de a fi schimbată la nivelul instituțiilor UE, însă opinia publică a reacționat vehement în fața documentului propus de Comisarul pentru egalitate.
01.12.2021 | 17:11
Cum a devenit Craciunul tinta controverselor in societatea multiculturala Sarbatorile care au fost sacrificate de dragul corectitudinii politice
Crăciunul era să fie ”anulat” de Uniunea Europeană, prin Comisarul pentru egalitate. Sursa foto: Andreea Alexandru, Mediafax.
ADVERTISEMENT

Cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, marea sărbătoarea a creștinilor de pretutindeni devine centrul controverselor la nivelul Uniunii Europene, după ce oficialii UE au scos la înaintare un document despre care unii s-au temut și au acuzat că se prefigurează ”anularea” Crăciunului, într-un stil ce trimite cu gândul la nou-popularizata ”cancel culture.”

De fapt, este vorba despre un document intern care se adresa oficialilor ce lucrează în cadrul UE, prin care aceștia erau îndrumați să adopte un limbaj mai incluziv și mai neutru, care să nu mai facă referire la Crăciun, printre altele.  Documentul sugera ca oficialii statelor membre să fie mai atenți când își urează de bine, pentru că s-ar putea să-i deranjeze pe cei care nu sărbătoresc Nașterea Domnului. În fond și la urma urmei, ”doar” 7 din 10 cetățeni ai Uniunii sunt creștini, fie ei catolici, ortodocși, protestanți sau de altă confesiune. De asemenea, Uniunea Europeană transmite clar că ”oricine are dreptul la libertate în gândire, în conștiință și în religie”, însă pare că acest drept contravine cumva politicilor de incluziune pentru care militează unii dintre liderii UE.

ADVERTISEMENT

Documentul care a stârnit controverse în pragul sărbătorilor de Crăciun a fost înaintat de către Comisarul pentru egalitate Helena Dalli. Tabloidul italian il Giornale a scos la lumină acest document, pe care l-a prezentat într-o lumină extrem de negativă, vorbind despre faptul că ar fi o încercare de a ”anula Crăciunul.” De aici și până la avalanșa de critici din spațiul public n-a mai fost decât un pas.

Maria și Iosif, nume incorect politice?!

Oalele s-au spart în capul Helenei Dalli, care se mândrea cu documentul pe care îl făcuse public cu ceva mai bine de o lună în urmă, pe 26 octombrie. Aceasta și-a cerut scuze public în urma criticilor vehemente, afirmând că încercarea sa avea ca scop ilustrarea diversității culturii europene.

ADVERTISEMENT

Dalli a decis să retragă documentul, considerând că această versiune ”nu este una matură și nu atinge toate standardele de calitate ale Comisiei.”

Politicienii de extremă dreapta din statele membre UE au primit muniție excelentă în aceste zile, pe fondul acestui document cu ”norme incluzive” la care să adere oficialii blocului comunitar. Matteo Salvini a luat în derâdere o parte din conținutul documentului, care sugera că nume specifice unei anumite religii, precum Maria și Iosif (numele părinților lui Iisus) ar trebui să fie evitate. Liderul italian transmitea într-un mesaj: ”Maria, mama. Iosif, tatăl. Trăiască Sfântul Crăciun… Sper că în Europa, nimeni nu se va simți ofensat.”

ADVERTISEMENT

Vaticanul, de unde apeluri nenumărate pentru toleranță și incluziune au venit de-a lungul timpului, mai ales de când Papa Francisc a fost ales lider al Bisericii Catolice, a luat o poziție fermă vizavi de acest document, afirmând că ”nu așa se luptă împotriva discriminării.”

Într-un interviu, secretarul de stat și cardinalul Pietro Parolin spune că ”este o anulare a rădăcinilor noastre, a dimensiunii creștine a Europei, mai ales în ceea ce privește sărbătorile Creștine.” Cardinalul mai adaugă că ”desigur, Europa își datorează existența și identitatea multor influențe, dar nu putem uita că una dintre principalele, dacă nu cea mai importantă influență, a fost creștinismul în sine. Astfel, distrugerea acestor rădăcini distruge chiar persoana”, arată vaticannews.va.

ADVERTISEMENT

Crăciun fericit sau Sărbători fericite? Războiul inventat de Donald Trump

Nu este prima dată când Crăciunul devine subiectul unor controverse aprinse în ceea ce privește termenii pe care ”ar trebui” să îi folosim în apropierea acestei sărbători.

Ideea de ”Sărbători fericite” este una mult mai neutră din punct de vedere al încărcăturii, însă tocmai această neutralitate ștearsă a adus sintagma în atenția publicului în ultimii ani. De data aceasta, însă, este vorba despre discuții aprinse ce au avut loc peste ocean, în Statele Unite.

Un adevărat ”război împotriva Crăciunului” pare să fi avut loc în Statele Unite în ultimii ani, iar fostul președinte Donald Trump este cel care și-a luat angajamentul de a câștiga această bătălie și de a readuce oamenilor Crăciunul.

Conform unor sondaje desfășurate în 2018 în SUA, preferința pentru Crăciun fericit” în fața ”Sărbătorilor fericite” încă primează în rândul cetățenilor. Totuși, se remarcă faptul că tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani preferă să renunțe la urările de bine despre Crăciun și să folosească varianta neutră. În ceea ce privește orientările politice, Crăciunul este preferat mai degrabă de republicani decât de democrați.

Există o diversitate clară în ceea ce privește aceste alegeri, însă Donald Trump pare că mai degrabă a inventat acest război pe care și-a asumat că l va câștiga. Spre exemplu, Barack Obama, predecesorul său, s-a adresat națiunii de fiecare dată folosind sintagma ”Crăciun fericit”, cu toate era democrat și de culoare. Culmea, tocmai Donald Trump posta pe Twitter în 2020 că le urează tuturor ”Sărbători fericite!”, după cum arată descoperirile celor de la rollingstone.com. Totuși, cei de la politifact.com notează că Trump s-a ținut de promisiune, adresându-se așa cum a promis că o va face în anii în care a fost președinte.

Ce alte sărbători au mai fost ”anulate” pentru a nu supăra

Tot din Statele Unite au pornit și alte controverse referitoare la sărbători care ar trebui să fie ”anulate” din motive diverse. De data aceasta, însă, vorbim despre Halloween – dacă la noi această sărbătoare importată de peste ocean abia ce a reușit să prindă avânt și să fie sărbătorită de copii și de adulți deopotrivă, unii americani au încercat să scape de această zi a costumațiilor.

În mai multe școli din SUA, Halloween-ul a fost anulat, îndeosebi citând ”egalitatea” ca argument. Desigur, Fox News, ce relatează despre aceste întâmplări, este o publicație conservatoare, însă dincolo de aspectul emoțional cu care este încărcat textul, făcând referire la faptul că ”copiilor li se ia bucuria sărbătorilor”, sunt prezentate decizii concrete ale unităților de învățământ.

Dacă unii au anulat Halloween-ul, alții au decis să anuleze Valentine’s Day, o altă sărbătoare ce a prins și la noi, cu toate că doar 10 zile mai târziu românii puteau să-și celebreze iubirea prin sărbătoarea proprie de Dragobete. În SUA, mai multe școli din Michigan l-au ”anulat” pe Sf. Valentin, o dată pentru că unii copii n-ar fi avut ”un/o Valentin/ă”, dar și pentru că pentru unii părinți, ideea de celebrare a dragostei era inconfortabilă.

Tot în America, în școli, au mai fost anulate și alte sărbători, cum ar fi Ziua Mamei sau Ziua Tatălui, pentru a arăta susținere tinerilor care nu au un părinte. Karol Markovicz, care a scris pentru Fox News despre aceste ”anulări” de sărbători, își dă ca exemplu propria familie cu origini evreiești: ”Copiii mei, evrei, au învățat colinde de Crăciun la ora de muzică, au schimbat felicitări de Sf. Valentin, au pictat lumnări de Diwali și au mâncat găluște de Noul An Chinezesc, totul la școlile publice din New York City.” Aceasta dă și celălalt exemplu: ”Verișprii născuți în Israel aduceau gogoși pudrate la școală pentru a explica Hanuca celorlalți colegi. Noi înțelegeam că în această țară foarte diversă, nu totul poate fi pentru oricine.”

Și Ziua Recunoștinței se află pe lista țintelor, sugerându-se că cetățenii care sărbătoresc această zi rănesc comunitatea nativilor americani, fiind vorba despre o narativă falsă construită în jurul acestei zile pentru a masca genocidul și colonizarea ce au urmat debarcării de pe coasta de Est a SUA.

Revenind la Crăciun, întâmplările actuale referitoare la ce și cum ar trebui să spunem sunt cele mai recente, dar departe de a fi primele. De fapt, prima încercare de a ”anula” sau mai bine zis, de a ”interzice” Crăciunul vine din urmă cu câteva secole. În 1659, puritanii din Massachusetts au interzis sărbătoarea Nașterii Domnului. Raționamentul nu este neapărat dificil de înțeles.

Și la vremea respectivă, Crăciunul era una dintre cele mai importante sărbători creștine și era sărbătorit cu fast în luna decembrie. Puritanii, însă, ce abia scăpaseră de persecuțiile majorității anglicane, au considerat că sărbătoarea este nenecesară și că distrage oamenii de la ceea ce contează cu adevărat, anume disciplina religioasă. În plus, anumite elemente la origine păgâne au fost interpretate ca idolatrie în cazul celebrării Crăciunului. Odată cu Crăciunul au avut aceeași soartă și Paștele, dar și Rusaliile, alte mari sărbători din calendarul creștin, arată newengland.com.

Încercarea nereușită a Comisarului European pentru egalitate este, astfel, cea mai recentă încercare dintr-un lung șir de tentative de schimbare a unor norme și tradiții împământenite de secole și chiar milenii.

ADVERTISEMENT
Tags: