Fotbal intern

Cu titlu pe masă pe “Ion Oblemenco”! Cine câștigă meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj devine noua campioană!

03.08.2020 | 00:33
Cristiano Bergodi se bucura in genunchi dupa meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Universitatea Craiova, contand pentru play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, duminica 28 iunie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

U Craiova ar putea avea nevoie de trei puncte în finala campionatului cu CFR Cluj, după ce ardelenii au câștigat cu 2-0 pe terenul celor de la FCSB.


UPDATE, 3 august, ora 00:31. Se anunță un meci incendiar, luni, pe “Ion Oblemenc”o. CFR Cluj a urcat pe primul loc în clasament după ce a învins cu scorul de 2-0 în meciul cu FCSB. Chiar dacă Universitatea Craiova nu a jucat, calculele pentru titlu sunt foarte simple. Cine câștigă meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj de luni câștigă titlul, indiferent de rezultatul Astra – U Craiova.

ADVERTISEMENT

Astfel, dacă CFR Cluj câștigă la Craiova este campioană, dacă Universitatea Craiova câștigă, ia și campionatul. Chiar și dacă meciul dintre FCSB și CFR Cluj se încheia la egalitate, situația nu s-ar fi schimbat prea mult, pentru că CFR Cluj devenea campioană cu o victorie la Craiova, chiar și la egalitate de puncte, conform ROAF, la articolul 29, punctul 4, care precizează că la egalitate de puncte câștigă titlul echipa care mai multe puncte în sezonul regulat.


FANATIK vă dezvăluie un nou paragraf de regulament, prin care la egalitate de puncte se ia în considerare în primul rând nu rezultatul meciurilor directe din play-out, ci clasamentul final al sezonului regular.

ADVERTISEMENT

Este o nouă prevedere regulamentară, introdusă în ROAF din acest sezon, care schimbă puțin datele problemei în privința calculelor pe acest final încins de campionat. Craiova – CFR Cluj ar putea fi meciul în care oltenii să aibă nevoie de victorie dacă ar fi la egalitate cu oaspeții înainte de primul fluier. Iar asta în ciuda victoriei spectaculoase de la Cluj, 3-2, de la finalul lunii iunie.

Craiova – CFR Cluj ar putea fi meciul în care oltenii să lupte pentru toate cele 3 puncte ca să fie campioni după 29 de ani

Cu câte două meciuri înainte de final, unul fiind cel direct din Bănie, Craiova condusă impecabil de pe bancă de Cristiano Bergodi are un punct mai mult decât CFR Cluj. 44 la 43. Asta după ce clujenii și-au câștigat restanța cu FC Botoșani, după 10 zile în care echipa campioană nu s-a antrenat.

ADVERTISEMENT

Craiova joacă la Astra, iar peste două zile CFR Cluj vine pe Arena Națională pentru restanța cu FCSB. Există varianta ca cele două formații să fie la egalitate de puncte înainte de meciul de luni, 3 august, Craiova – CFR, de pe „Ion Oblemenco”.

Dacă oltenii pierd la Giurgiu, iar CFR face „X” la București, atunci ambele vor avea 44 de puncte înaintea meciului direct. În această situație, deși a câștigat în turul de la Cluj cu 3-2, Craiova ar avea nevoie de victorie pentru a lua titlul!

ADVERTISEMENT

Ce spune ROAF, la articolul 29, punctul 4, o prevedere regulamentară introdusă din acest sezon

Oltenii ar avea nevoie de victorie în varianta prezentată mai sus, deoarece nu meciurile directe constituie primul criteriu de departajare.

Astfel că elevilor lui Bergodi, la egalitate de puncte, nu le-ar ajunge remiza cu CFR să se încoroneze campioni, după 3-2 la Cluj și X la Craiova! FANATIK arată ce prevede acest nou paragraf de regulament.

În situația în care, la finalul play-off-ului sau play-out-ului, două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, departajarea se face în primul rând ținându-se cont dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea cu 0.5. În caz de egalitate și după aplicarea acestui criteriu, departajarea se va face conform numărului de puncte cu care fiecare dintre echipe a terminat sezonul regular. Dacă și în această situația egalitatea persistă, departajarea se va face conform articolului 27” – ROAF, art. 29.4

La finalul sezonului regular, CFR Cluj a terminat cu 52 de puncte, iar Craiova cu 46. Niciuna nu a beneficiat de o rotunjire cu 0.5 puncte, criteriul de departajare al celor două la egalitate de puncte este situația de după sezonul regular. Abia apoi ar intra în calcul meciurile directe, ceea ce nu va fi cazul celor două.

Articolul 29.4 din ROAF a fost introdus în acest sezon

 

Cu acest nou articol din ROAF, se schimbă calculele și în cazul în care Craiova și CFR termină campionatul la egalitate, dar cu victorie pentru CFR-ul lui Dan Petrescu la Craiova

Mai există o situație ipotetică în care cele două formații ar putea termina la egalitate de puncte după ultimul fluier al meciului din Bănie. În acest moment avem, deci, Craiova 44 și CFR 43.

Dacă oltenii bat la Astra, iar CFR face egal cu FCSB, înainte de meciul direct vom avea Craiova 47 și CFR 44. Ca să devină campioni pentru al treilea an la rând, cei de la CFR au nevoie de victorie simplă, conform noului regulament, art. 29.4.

În cazul în care se menținea regulamentul vechi, conform căruia contau meciurile directe, CFR Cluj, în cazul de față, avea nevoie de victorie la două goluri în Bănie sau o victorie la un gol dar de la 4-3 în sus, ținând cont de faptul că au pierdut acasă cu Craiova cu 2-3.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – CFR Cluj: 1,42 este cota pentru “peste 1,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT