Fotbal intern

Cifrele InStat ale lui Alex Chipciu, la primul meci după aproape 6 luni. Capitolul la care fostul stelist a fost imperial. ANALIZĂ FANATIK

24.02.2020 | 13:22
Cifrele InStat ale lui Alex Chipciu la primul meci dupa aproape 6 luni Capitolul la care fostul stelist a fost imperial ANALIZA FANATIK
ADVERTISEMENT

Partida Craiova – CFR 0-2, disputată duminică, în etapa a 26-a (ultima din sezonul regulat) a Ligii 1, a fost prima oficială a lui Alexandru Chipciu după 5 luni și două săptămâni, iar cifrele Instat arată că mijlocașul a fost în media colegilor săi de la gruparea ardeleană. Punctajul fotbalistului venit de la Sparta Praga a fost 272 – cu 6 puncte peste media CFR, 266.

Lunga perioadă de inactivitate (ultima oară când intrase pe teren într-o partidă oficială fusese pe 8 septembrie anul trecut, în România – Malta 1-0) s-a văzut la Chipciu, dar de asemenea s-a văzut și calitatea fotbalistului, care în tot timpul petrecut pe teren a dat o singură pasă înapoi.

ADVERTISEMENT

Alex Chipciu știe jocul: 7 deposedări reușite din 11 încercate, o singură minge pierdută în jumătatea proprie

În total, Chipciu a avut 54 de acțiuni în perioada petrecută pe teren (a fost schimbat în minutul 82 de Bordeianu), din care 34 au fost reușite. A avut doar o încercare (și aceea nereușită) de a trage la poartă, dar a avut 20 de pase, din care 13 reușite. Interesant este că, dintre acestea, 7 pase au fost date în careu, iar 4 (peste 50%) și-au găsit și destinatarul.

Experiența lui Chipciu s-a văzut și în alți câțiva parametri, cum ar fi faptul că a reușit 7 din cele 11 deposedări încercate și că a pierdut o singură minge în terenul propriu. În schimb, nu i-a izbutit nici măcar singurul dribling încercat pe parcursul partidei și a avut o singură intercepție în jumătatea adversă din cele 4 realizate pe parcursul jocului. A pierdut majoritatea duelurilor cu adversarii – 12 din cele 21.

ADVERTISEMENT

CFR a luat 10 puncte din 12 posibile în meciurile cu următoarele clasate Craiova și FCSB

CFR Cluj, campioana ultimelor două ediții, a terminat sezonul regulat al sezonului 2019-2020 cu o demonstrație de forță, victorie la Craiova cu 2-0 și avans de 6 puncte, în clasament, față de această formație. Socotită inițial principala rivală a clujenilor la titlu, FCSB a încheiat cele 26 de etape ale sezonului regulat la 8 puncte după formația lui Dan Petrescu. Chiar și după ce se vor înjumătăți punctele, CFR va rămâne cu 3 puncte peste CSU Craiova și 4 peste FCSB, echipe cărora le-a luat 6 puncte din 6 și, respectiv, 4 din 6 în sezonul regulat.

Cifrele lui Chipciu la CFR în derby-ul cu Craiova

Acțiuni / acțiuni reușite: 54/34
Șuturi / șuturi pe spațiul porții: 1/0
Fulturi făcute / faulturi suportate: 4/0
Pase / pase precise: 20/13
Pase în careu / pase precise în careu: 7/4
Dueluri / dueluri câștigate: 21/9
Deposedări / deposedări reușite: 11/7
Intercepții / intercepții în terenul advers: 4/1
Mingi pierdute / mingi pierdute în jumătatea proprie: 5/1
Mingi recuperate / mingi recuperate în jumătatea adversă: 4/1
Driblinguri / driblinguri reușite: 1/0
Punctaj total: 272
Punctajul mediu al echipei CFR: 266

ADVERTISEMENT