Exclusiv Monden

CRBL, prima apariție publică alături de iubita de 23 de ani. Olga a întors toate privirile: “Este foarte stresant!”

El are 46 de ani, ea doar 23 de ani și e fostă câştigătoare a unui concurs de "Miss". Vânați de paparazzi, CRBL și iubita tinerică, Olga Guțanu, din Moldova, s-au afișat relaxaţi.
01.11.2024 | 22:37
CRBL prima aparitie publica alaturi de iubita de 23 de ani Olga a intors toate privirile Este foarte stresant
CRBL a venit însoţit de iubita lui de 23 de ani, la un eveniment monden - Colaj foto: Fanatik - Sursă: Fanatik
ADVERTISEMENT

CRBL şi iubita lui, Olga Guţanu, au participat împreună la un eveniment organizat la o clinică de beauty. În vârstă de 23 de ani, tânăra a reuşit să întoarcă toate privirile. Olga este din Republica Moldova şi e fostă câştigătoare a unui celebru concurs de frumuseţe.

CRBL, nedespărţit de iubita tinerică

Artistul nu s-a dezlipt de iubita lui decât atunci când a avut de schimbat câteva vorbe cu cei pe care îi cunoștea, în rest, au vorbit și s-au simțit bine unul în compania celuilalt, fiind mai mereu cu zâmbetul pe buze și sorbindu-se din priviri.

ADVERTISEMENT

CRBL a optat pentru o ținută relaxată, jenși și pulovăr, iar fata cu care se mândrește și îi este alături de ceva timp a ales o vestimentație care i-a pus în valoare silueta de fotomodel, o pereche de pantaloni negri, mulați, și un top alb, decoltat, cu mâneci elegante și cu vedere la buric.

Tânăra este de o frumusețe răpitoare iar CRBL a arătat că este foarte încântat de cucerirea sa, mai ales că nu face nicio mișcare fără să o anunțe pe partenera lui.

ADVERTISEMENT

CRBL nu ține cont de gura lumii

Gurile rele nu au văzut cu ochi buni această relație, mai ales din cauza diferenței de vârstă. Chiar și atunci când CRBL a decis să se opereze și să recurgă la blefaroplastie pentru estomparea cearcănelor și a pungilor de sub ochi, au existat comentarii răutăcioase cu privire la acest aspect, cum că artistul a ales să se „înfrumusețeze” pentru că are lângă el o adevărată domnișoară, demnă de catwalk.

ADVERTISEMENT

Fostul membru al trupei Simplu a demonstrat din plin, vineri seara, că nu ține cont de gura lumii. S-a afișat cu iubita lui pentru prima oară la un eveniment, în văzul lumii, fără a mai fi vânat de paparazzi pe la colțuri, lucru care i se pare extrem de stresant pentru că nu se poate bucura din plin de viața sa personală.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă este o apariție oficială la brațul iubitei sale, CRBL a declarat, cumva ușurat, că da.

„Foarte multă lume comentează”

De asemenea, artistul ne-a mărturisit că se simte foarte bine, din toate punctele de vedere.

„Sunt foarte bine! În continuare foarte multă lume comentează sau jurizează indiferent de ceea ce fac, fie că e vorba despre carieră sau de viața de zi cu zi. Oficial, nici măcar nu știam că o să fie aici așa un eveniment atât de monden.

ADVERTISEMENT

Cred că pot spune că e prima oară, da, lăsând la o parte vânătoarea celor care ne vânează… Este foarte stresant!”, ne-a povestit CRBL.

De câteva luni, CRBL se afișează și este pozat de paparazzi cu Olguța Guțanu. La începutul lunii aprilie 2024 s-a aflat că artistul și fosta lui soție, Elena Viscu, divorțează după 16 ani de căsnicie.

Au făcut-o discret și acum își cresc împreună fiica, pe Alessia,  în vârstă de 14 ani, cu care are o relație foarte frumoasă și apropiată.

Se pare că lui CRBL îi plac în continuare blondele, având în vedere că este acum cu o fată care are aceeași culoare de păr ca și fosta lui soție.