Nici nu bine a plecat Rengle de la Survivor, cel pe care Faimoșii îl arătau drept responsabil pentru majoritatea conflictelor, că a apărut o nouă ceartă. De data asta între CRBL și sportivul Marian Drăgulescu.
Eduard a spus că nu îi suportă prezența lui Marian, care se bagă de multe ori în seamă, în activitățile pe care le are pe insulă ori în discuțiile cu fetele. Totul a pornit de la faptul că CRBL le-a învățat pe fete cum să își facă și ele un hamac așa cum are el.
Marian a intervenit cu sfaturi și a vrut să participe și el la acel moment, dar asta l-a scos din sărite pe CRBL. Drăgulescu i-a amintit apoi lui CRBL că l-a jignit din senin, iar apoi artistul l-a trimis, subtil, la școală.
„Nu știi cu ghilimelele, cu metaforele. Astea se fac la școală”, i-a spus CRBL lui Drăgulescu. „M-ai făcut prost. Cum nu m-ai jignit?”, i-a reproșat Drăgulescu.
„Au venit fetele. Mi-au zis dacă pot să le fac și lor un hamac. Zic, a, ce mișto. Bineînțeles, a venit și tamponul care se bagă de fiecare dată.
Am avut o discuție și ai venit și te-ai băgat și tu în seamă. Vrei să vezi tu care e schema. Mă deranjează”, este explicația lui CRBL legată de conflictul avut cu fostul gimnast.
Nici Marian nu s-a lăsat mai prejos. I-a zis lui CRBL că fetele au fost de acord să participe și el la crearea hamacului, căci a vrut să ajute. Apoi, sportivul i-a zis fostului membru al trupei SIMPLU că se poartă așa pentru că îi lipsesc anumite lucruri acasă, asta după ce cântărețul i-a zis exact aceleași lucruri, încercând să îi înțeleagă atitudinea.
„Cred că ție îți lipsesc lucruri. Ai plecat și din țară. Nu-ți găsești locul”, este lovitura sub centură dată de Drăgulescu, făcând referire la faptul că CRBL se stabilise în ultimii ani în Spania.