Te cunosc de undeva, ediția din 3 iunie 2023, vine cu surprize mari pentru fanii show-ului transformărilor. CRBL și Radu Țibulcă sunt doi dintre concurenții care îi vor ului, de-a dreptul, pe telespectatori.
Cei doi vor intra în rolurile unor personaje… terifiante, iar experiența i-a marcat atât de tare încât unul dintre ei a exclamat ferm: „E ultima oară când fac asta!”.
Ce au făcut, însă, cei doi atât de șocant? Ei bine, CRBL și Radu Țibulcă au intrat în pielea controversatului cântăreț american Screamin’ Jay Hawkins, în ediția din 3 iunie 2023. Aceștia au interpretat melodia „I Put a Spell On You” într-un mare fel, respectând unu la unu cadrele din clipul pe care au fost nevoiți să îl reproducă.
Momentul lor începe când aceștia trebuie să se ridice din sicrie. Pepe, Alina Pușcaș și restul echipei i-au privit îngroziți, având impresia că trăiesc un film horror live!
„Piesa e foarte cunoscută și un mare hit (…) Maniera acestui domn de a cânta această melodie este cu totul și cu totul specială. Și, deși, pare a fi un zbierăt continuu. De fapt, cumva el țipă pe niște note totuși. Adică, ai o linie melodică pe care trebuie să o respecți“, a declarat Crina Mardare despre melodia care le-a picat celor doi la ruletă, potrivit Antena 1.
Și Adriana Trandafir a remarcat cât de dificil e de interpretat acest personaj, din perspectiva actoricească. Artista a zis că S. Jay Hawkins e greu și stufos, precizând că îi înțelege pe cei doi concurenți când se plâng de cât de grea este această referință pentru amândoi
Te cunosc de undeva – 3 iunie 2023. După momentul pe care îl veți vedea la Te cunosc de undeva, în ediția de azi, 3 iunie 2023, de la la ora 20:00, la Antena 1, jurații i-au aplaudat pe cei doi participanți, extaziați.
Cea mai plăcut impresionată a fost Ozana Barabancea, care i-a felicitat pentru tăria de caracter de care au dat dovadă, dat fiind că trebuia să stea închiși câteva momente în sicrie.
„Este pentru ultima oară când fac asta, Ozana! Crede-mă! Abia am făcut treaba asta. La repetiții a fost problema cea mai mare, că, după aceea, ne-am obișnuit”, a spus CRBL.